A fi legionar înseamnă să crezi că poporul ales sunt românii şi că pentru ei şi în numele Domnului, fireşte, poţi face orice vrei. Să-l urmezi pe Căpitan în delirele sale milităreşti, să-l asasinezi pe oricine ţi se pare demn de asasinat, să-l renegi pe prietenul tău de origine evreiască în numele unei ideologii.

A fi legionar înseamnă să trăieşti în aburii ortodoxiei. Nu-i vorbă, creştinismul întreg s-a cam şifonat în secolul XX, mari creştini au participat la ororile secolului, mai mult, biserica însăşi a formulat fraze teribile. În acelaşi timp, ortodoxia, cu sărbătorile sale interminabile, cu credinţa oarbă nu numai în Dumnezeu, dar şi în preoţi pare cîteodată o religie şi mai problematică decît celelalte. Care este diferenţa între o exorcizare care se sfîrşeşte cu moartea şi după care enoriaşii îl apără pe călugărul care a impus-o şi cazul tinerilor de la Vaslui vinovaţi de viol pe care-i apără comunitatea? Slavă Domnului, a fi ortodox nu înseamnă instantaneu a fi legionar; spun doar că ortodoxia este o religie mai tolerantă cu laturile întunecate ale fiinţei omeneşti.

A fi legionar înseamnă să fii solidar numai cu cel pe care îl ştii tovarăşul tău — o încălcare flagrantă a tot ceea ce este creştinismul. Noica îl mustra post mortem pe Mircea Vulcănescu deoarece acesta s-a aşezat pe ciment ca o saltea pentru un alt deţinut, şi ca urmare a acestui gest nobil a făcut pneumonie şi a murit. Fiind o minte sclipitoare, n-avea dreptul să se sacrifice. Şi uite-aşa, inteligenţa bate morala, bate creştinismul invocat şi ultrainvocat.

A fi legionar înseamnă să juri pe lumină (lumina românească, lumina Domnului, lumina creierului) şi să accepţi întunericul.