Atacuri în care, constat cu tristeţe, media românească, este deja înrobită de idolatrie, căci şi-a făcut chip cioplit din acel zeu zemos şi curgăreţ numit Rating.

Ba, o parte din media noastră, s-a  implicat exagerat, şi mai ales spre partea anti-naţională a  lucrurilor. Căci de acolo mai pică ceva. Se pare că - aşa, precum avuţia naţională - nu mai avem nici presă românească . Autentică. Românească. Să ţină cu Ţara. Punct.

Situaţia, credem noi, s-a mai redresat imagistic cu importantul eveniment petrecut duminică 10 martie  de ziua Sfantului Mucenic Ciprian când s-a săvârşit intronizarea arhiepiscopului Buzăului şi Vrancei. Când Trinitas şi TVR3 au transmis o emoţionantă ceremonie. Onorată şi de două feţe civile. Cristian Diaconescu reprezentându-l pe Preşedintele Ţării şi ministrul secretar de stat Victor Opaschi din partea Guvernului. Solemnitatea procesiunii este măreaţă, înălţătoare emoţionantă. Proaspătului uns, Patriarhul îi încredinţează mantia, crucea pectorală, engolpioanele, camilafca şi cârja apoi îl aşează pe tron .

Păcat că măreţia este oarecum diminuată de lungimile ei şi mai ales de discursurile  fastidioase uneori parcă importate din politikie...Dacă mesajele celor doi politicieni, culmea!, au fost extrem de scurte şi la obiect , cuvântul unui preot local a fost exagerat în dimensiuni. Şi nici nu i se poate reproşa consistenţa exagerată în afara unor date istorice.

Osanalele sunt încă vii în memoria românului, acum dedicate Preafericitului, care sunt convins ca ar fi dorit să-i mai tempereze elanul. Avem din plin astfel de antecedente.Tonul, ecomiastic până la obsecvios, spuzit de laude, ghirlandat ca-ntr-o frescă de Domenico di Tommaso Curradi di Doffo Bigordi. Adică Ghirlandaio. Dar asta, nu umbreşte -  deşi lungeşte - cu mai nimic solemnitatea unei ceremonii exemplare subliniată de  prezenţa  Întâiului Stătăor al Bisericii Ortodoxe pe care românul ar trebui să o vadă nu ca  pe un eveniment teatral sau ca pe un meci de fotbal.Ci, mai mult decât atât... Nu să vadă, să creadă !

In ziua de Sf Ciprian, IPS Ciprian Câmpineanul*, preferat de  Sfantul Sinod lui Ambrozie Meleacă, a fost  intronizat ca Episcop al Buzăului şi Vrancei. Asta, după ce experţii pronosticau victoria lui Varsanufie Prahoveanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor ieşit din cursa finală, căruia, probabil, Dumnezeu îi pregăteşte altceva pe măsura evlaviei sfinţiei sale.

Prin IPS Ciprian Câmpineanul  biserica, ierarhia sa, îşi mai adjudecă un cărturar, după chipul şi asemănarea Capului Bisericii, un erudit, expert în bizantinologie, poliglot, înduhovnicit şi integru.

Vrednic este!