Nu cunosc detaliile cauzei, de unde şi sugestia pentru un editor să adune în volum toate documentele relevante, tocmai pentru ca publicul larg, dar mai cu seamă autorităţile române să înţeleagă mai lesne ce se petrece acolo. Până să apară aşa ceva, ceea ce nu mă poate lăsa indiferent este soarta celor doi copii. Înţeleg că aceştia sunt acum izolaţi nu doar de mama lor, considerată de fostul soţ dusă cu capul – dacă nu ai fi, devii cu siguranţa în asemenea „condiţii“ de viaţă –, dar sunt scoşi şi din circuitul şcolar.

Fără a psihanaliza după ureche şi a judeca pauşal o societate, imaginea este, să recunoaştem, complet alta decât cea pe care Finlanda o prezintă lumii: emancipată, civilizată, prosperă, democratică etc. Să internezi nişte copii în căsuţa izolată a unei babe vrăjitoare – temă predilectă în narativul nordic – pe motiv de apărare a drepturilor acestora, iată confirmarea ultimă a imposibilităţii metafizice a unor popoare de a metaboliza Creştinismul. Ideea nu este a mea, ci a lui Kirkergaard.

Cum aceşti copii sunt şi cetăţeni români, întreb deloc rectoric: la întâlnirile Consiliilor Europene, de câte ori a intervenit Preşedintele Johannis în favoarea problemei unor concetăţeni aflaţi la ananghie în întunecata Finlandă? Să fie indolenţă, lipsă de empatie sau pur şi simplu neruşinarea cuiva care calcă, aşa cum vedem, peste memoria recentă, decupând doar ce îi convine, care îşi negociază recunoaşteri simbolice, de carton, în detrimentul intereselor concrete ale celor care îl votează concret?

Pentru moment, singurul care mai menţine tema actuală, încercând sensibilizarea opiniei publice şi a decidenţilor, este episcopul ortodox român Macarie al Europei de Nord. Finlanda nu intră însă în jurisdicţia lui, această ţară având propria Biserică Ortodoxă locală autonomă. Una peste alta, cazul de faţă reprezintă traducerea infernului pe finlandeză iar în ceea ce ne priveşte oferă adevărata măsură a trecerii pe care o are la ora actuală România în UE. Să se autosesizeze oare noua Procuratură europeană?