Homosexualitate şi normalitate (VI): Creştinismul

Papa de la Roma nu este singurul lider creştin care refuză să-i condamne pe homosexuali la flăcările Gheenei. Unele culte protestante nici măcar nu consideră homosexualitatea a fi un păcat. Acest articol vă prezintă vederile a doi pastori americani ai Bisericii Unite a lui Hristos.

Explicaţie

Acesta este ultimul material dintr-o serie de şase articole pe tema homosexualităţii şi a locului său în societate. Primele trei articole v-au prezentat poveştile de viaţă a trei cupluri gay americane (două cupluri de femei şi un cuplu de bărbaţi, fiecare cu cel puţin câte un copil) şi a doi tineri crescuţi de către părinţi de acelaşi sex. Cel de-al patrulea material a trecut în revistă rezultatele studiilor ştiinţifice pe tema viabilităţii familiilor gay. Cel de-al cincilea material a discutat oportunitatea predării literaturii gay în licee şi universităţi.

Un periplu religios

Tom O’Brien are 39 de ani şi este pastorul unei congregaţii a Bisericii Unite a lui Hristos (“United Church of Christ” - UCC) din oraşul Sudbury, Massachusetts. Între anii 2006 – 2009, a urmat cursurile seminarului teologic Andover Newton, una dintre cele şase pepiniere ale UCC. Toate aceste instituţii şi-au declarat oficial credinţa că homosexualitatea nu este un păcat şi că enoriaşii gay nu trebuie să-şi ascundă orientarea sexuală pentru a participa la absolut toate activităţile comunităţii UCC.

Calea lui O’Brien către propovăduire a fost înţesată de obstacole. Primul moment de criză al tânărului a venit la vârsta adolescenţei când Biserica Catolică, în tradiţia căreia fusese botezat şi crescut, a încetat să-i mai satisfacă nevoile spirituale. Aşa că a făcut pasul către un cult creştin protestant definit de o serie de principii puternic conservatoare. Aici l-a găsit cel de-al doilea moment de criză ideologică. “Era o comunitate foarte exclusivistă. Ce-i preocupa pe ei cel mai mult era cine şi cum ajunge în Rai. Nu se potrivea cu optica mea, aşa că am încetat pentru o vreme a mai fi membru al vreunei biserici. Însă religia mă interesa în continuare. În facultate, am urmat cursuri de psihologie şi antropologie şi am avut prilejul să studiez multe dintre religiile lumii”.

“Apoi, când m-am hotărât să mă însor, am considerat că este important pentru cele două familii ale noastre să ne căsătorim la catolici. M-am reintegrat în comunitatea catolică cât am putut de bine. Apoi, mi s-a născut prima fiică într-o perioadă în care în Massachusetts se dezbătea legalizarea dreptului la căsătorie al persoanelor gay. Biserica Catolică din Massachusetts se împotrivea acestei măsuri. Am hotărât împreună cu soţia mea că nu vrem să ne creştem copiii într-o asemenea biserică. Ne-am reorientat şi am văzut că Biserica Congreţionalistă (UCC) din oraşul în care locuiam tocmai hotărâse prin vot să se declare deschisă persoanelor LGBT şi ne-am alăturat lor. Acest pas mi-a schimbat pur şi simplu viaţa. Am simţit atunci o chemare să propovăduiesc pe care nu o mai simţisem niciodată până atunci” povesteşte O’Brien.

“Nu cred că Biblia este infailibilă”

Oarecum previzibil, O’Brien spune că a acceptat ideea că persoanele LGBT sunt oameni absolut normali atunci când a realizat că relaţia unchilor săi gay era identică, în toate punctele esenţiale, cu relaţiile heterosexuale ale altor rude de-ale sale. “Erau într-o relaţie gay de lungă durată. Fuseseră aşa de când mă născusem eu, dar nimeni nu vorbise pe faţă despre asta. Ei se prezentau drept colegi de apartament. Când mi-am dat seama că erau un cuplu, am realizat că nu sunt nici mai buni, nici mai răi decât ceilalţi unchi şi celelalte mătuşi ale mele. Aveau o relaţie frumoasă, dar cu nimic diferită de a altora. Se certau, se împăcau. Le mergea bine, le mergea rău. Era o relaţie normală” spune pastorul.

De la toleranţa la nivel personal nu a fost decât un pas la toleranţa la nivel de credinţă. “Iisus ne spune că cele mai importante lucruri pe care le putem face este să-l iubim pe Dumnezeu şi să ne iubim aproapele ca pe noi înşine. Când citeşti Biblia ghidat de aceste principii, realizezi că ce ţi se spune acolo este că fiecare om este copilul Domnului şi trebuie recunoscut ca atare” spune O’Brien. Homosexualitatea nu este un păcat, iar Biblia nu ar trebui să fie interpretată ca o instigare la ură împotriva homosexualilor. “Nu cred că Biblia trebuie citită la modul literal. Nu cred că Biblia este infailibilă. Cred că cei care au scris Biblia au fost înţelepţiţi de către Duhul Sfânt şi mai cred că acelaşi Duh Sfânt ne poate înţelepţi şi pe noi astăzi când interpretăm ceea ce este scris pentru a afla unde este Dumnezeu şi cum lucrează harul Său în lumea din jurul nostru”.

“Eu nu vreau să mă rog la un Dumnezeu militant şi habotnic”

Spre deosebire de majoritatea preoţilor creştini din zilele noastre (ortodocşi, catolici sau protestanţi), O’Brien înţelege ethosul creştin în termeni mai degrabă de stânga decît conservatori. “Episcopul Desmond Tutu a spus acum câteva zile că nu ar vrea să meargă într-un Rai homofobic. Aşa şi cu mine” explică americanul. “Eu nu vreau să mă rog la un Dumnezeu militant şi habotnic. […] Cred că Biserica va trece curând printr-o mare schimbare şi sper că vocile liberale [din interiorul său] să se facă auzite cât mai mult. Creştinitatea, cred eu, se îndepărtează de ani buni de adevăratul mesaj al Bibliei. […] Biblia a fost scrisă într-o perioadă când oamenii se luptau cu un imperiu. Iar când Constantin a unit Biserica cu imperiul, acel mesaj [anti-sistem şi anti-asupritori] nu mai putea fi afirmat. Nu puteai să propovăduieşti împotriva unui imperiu din care făceai acum parte şi tu. Aşa că mesajul [creştin] a fost recalibrat ca o preocupare pentru mântuirea personală şi accederea în Rai, ca opus îngrijirii aproapelui nostru, a orfanilor şi a văduvelor şi aşa mai departe”.

Această perspectivă liberală asupra mesajului creştin este reflectată şi în activităţile de misionariat a UCC, spune O’Brien, care acum dau prioritate învăţăturii primite de la băştinaşi şi nu eforturilor de convertire cu orice preţ a acestora. “Nu ne mai concentrăm pe împărţirea de Biblii şi întrebatul oamenilor dacă l-au acceptat pe Iisus Hristos ca Domnul şi Mântuitorul lor. Mergem în lume mai degrabă să căpătăm perspective noi asupra multiplelor manifestări ale Domnului şi a diversităţii minunate din jurul nostru. UCC este diferită [de alte culte] şi datorită deschiderii sale pentru interpretări diferite ale Divinităţii. Noi credem că se poate ajunge la Dumnezeu şi prin alte căi decât Creştinismul” spune O’Brien.

“Dumnezeu ne-a dat inteligenţă şi gândire critică”

Sarah Buteux este pastor la Biserica Congregaţionalistă din Hadley, Massachusetts din 2006. A fost hirotonosită în 2001, iar înainte de aceea a urmat cursurile Facultăţii de Teologie a Harvard-ului (Harvard Divinity School). Ca şi O’Brien, şi ea crede că acei creştini care condamnă homosexualii la chinurile Infernului pe baza a câtorva versete din Biblie pierd din vedere faptul că Iisus a cerut credincioşilor să nu se grăbească la a se judeca unul pe altul şi să-şi iubească aproapele, chiar şi atunci când acesta le este duşman.

Convingerile lui Buteux în privinţa Cărţii Sfânte reflectă principiile după care se ghidează întreaga Biserică Unită a lui Hristos: Biblia este “o compilaţie de cărţi aparţinând unor genuri literare diferite, cărţi care au fost scrise de-a lungul a mii de ani de către mai multe duzini de bărbaţi […] care reacţionau la condiţiile unei lumi cât se poate de diferite de cea în care trăim acum. Aceste cărţi au fost transformate în scripturi pe baza unor criterii ale căror definiţii au depins atât de discernământul oamenilor, cât şi de relaţiile de putere dintre ei”. Ca urmare, Biblia nu este nici pură, nici perfectă. Conţine “contradicţii, dezinformări şi câteva idei foarte periculoase care pot face - şi au făcut – mai mult rău decât bine” spune Buteux. Cu toate acestea, ea are credinţa că Dumnezeu nu a fost străin de scrierea şi selectarea scripturilor şi, pe cale de consencinţă, avem fiecare ceva de învăţat din absolut toate versetele din Vechiul şi Noul Testament. Însă tot Dumnezeu ne-a dat inteligenţă şi gândire critică pe care suntem chemaţi să le folosim atunci când citim Biblia şi încercăm să înţelegem ce vrea cu adevărat Cel de Sus de la noi, spune pastorul.

“Cred că toţi interpretăm Biblia, fie că suntem conştienţi de acest lucru sau nu. Nu cred că poţi citi ceva fără să şi interpretezi ce citeşti” explică Buteux. A pretinde că tu doar citeşti ce scrie în Biblie fără a trece versetele prin sita propriei experienţe de viaţă şi a propriilor valori şi principii constituie o ipocrizie pe cât de ridicolă, pe-atât de periculoasă. Credinţa că doar citirea ta este cea “adevărată” duce, deseori, la un fundamentalism care ucide fără să clipească, în contra mesajului lui Iisus. “Cred că există câteva tipuri diferite de adevăr. Avem mai întâi adevărul faptic (ca atunci când cineva îţi spune ce a făcut azi, de exemplu) şi-apoi avem adevărul care constă din înţelesul pe care-l extragem din adevărul faptic. Eu cred că Biblia este o amestecătură de istorie şi mituri, fapte reale şi ficţiuni” spune Buteux. “[Biblia] nu este un document ştiinţific. Este un poem şi o mitologie care se transformă încet-încet într-o istorie propriu-zisă.  În loc să-i cerem să fie ceea ce nu este, adică un document relevant din punct de vedere ştiinţific şi faptic, ar trebui să dăm atenţie dovezilor pe care ni le furnizează [adevărata] ştiinţă şi apoi să ne întoarcem la Biblie şi să ne întrebăm: ‘De ce rămâne această pildă importantă pentru mine? Ce mă poate ea învăţa despre mine însămi şi despre relaţia mea cu Dumnezeu şi despre relaţia lui Dumnezeu cu creaţia sa?’” explică Buteux.

“Nu ignor nicio parte din Biblie, dar nici nu trebuie să fiu de-acord cu [ce se spune în fiecare verset]. Cred că unele pasaje din Biblie sunt de natură descriptivă, adică descriu ceva ce s-a întâmplat, iar alte pasaje sunt prescriptive, adică ne spun ce ar trebuie să facem. Atunci când citesc despre cum a luat Iosua cu asalt zidurile Ierihonului şi a ucis mai apoi pe fiecare bărbat, femeie şi copil din cetate, citesc un pasaj care descrie ce s-a întâmplat. Nu îl iau ca pe un model de comportament […] Nu învăţăm cum să ne purtăm din pildele despre aceşti oameni. Învăţăm că sunt nişte pilde foarte complexe care ne spun multe despre natura umană” spune pastorul american.

Exemplul personal

Ca şi Tom O’Brien (şi nenumăraţi alţi creştini), Buteux a ajuns la convingerea că homosexualii nu sunt nişte perverşi care se gândesc numai la sex doar atunci când a cunoscut ea însăşi câteva persoane gay în timpul facultăţii. “Pe baza tuturor lucrurilor care mi se spuseseră despre oamenii gay, mă aşteptam să fie foarte diferiţi decât erau în realitate” povesteşte pastorul. “Mă aşteptam să fie incredibil de destrăbălaţi, lipsiţi de orice respect, necredincioşi şi… tot ce poate fi mai rău. Şi s-a dovedit că nu erau deloc diferiţi de mine. Erau oameni normali şi simpatici, care încercau să-şi trăiască viaţa la fel ca şi mine. În acea perioadă din viaţa mea, începusem să recitesc Biblia şi [realizasem] că multe dintre lucrurile care mi se spuseseră [despre ce scrie în Biblie] nu erau adevărate. De asemenea, fiind femeie, Biserica îmi spusese – câteodată la modul subtil, câteodată nu – că sunt un cetăţean de mâna a doua, că bărbaţii erau mai importanţi şi că rolul meu, ca femeie, se rezuma la a-i fi de ajutor bărbatului”. Recitind Biblia, Buteux a ajuns la concluzia că Iisus nu numai că nu condamnă homosexualii, dar nici măcar nu condamnă homosexualitatea în sine. [Găsiţi, mai jos, o citire a Biblie care încearcă să dovedească acest argument].

Pilda eunucului etiopian

Într-o predică recentă, Buteux şi-a explicat propria hermeutică biblică făcând referire la parabola eunucului etiopian din Faptele Apostolilor 8:27-39:

“Cred că pilda mea preferată [din Biblie] este cea a lui Filip şi a eunucului etiopian. Câţi dintre voi cunosc această pildă? Nu prea e povestită în biserică, cel puţin nu la şcoala duminicală, pentru că, să fim cinstiţi, cuvântul ‘eunuc’ n-are cum să nu ducă la nişte întrebări mai puţin plăcute şi e cam greu să-i ceri cuiva să deseneze pe tablă cum vine treaba cu castrarea.

Pentru cei care nu ştiu, vorbesc de o parabolă scurtă din Faptele Apostolilor care începe cu un înger spunându-i unui bărbat pe numele său Filip să se ridice şi să o ia la drum. Cum mergea el aşa pe drum, se apropie de el o trăsură şi când ajunge în dreptul lui Filip, pe cine vede [Filip] înăuntru dacă nu pe un eunuc care era un fel de Jacob J. Lew al Etiopiei. (Adică Ministrul lor de Finanţe, pentru cei care nu sunt la curent cu ştirile zilei).

Aflăm rapid că acest eunuc a venit tocmai din Etiopia pentru a se închina în Ierusalim. E un om foarte credincios; când Filip vorbeşte cu el aflăm că citeşte din Isaia. Deci foarte repede aflăm că e vorba de un bărbat care are putere (datorită poziţiei sale sociale), este bogat (pentru că îşi permite o trăsură şi un pergament) şi credincios (citeşte Biblia pe drumul de întoarcere de la Ierusalim). Cu toate acestea, povestea sa este una tristă. E tristă pentru că indiferent de cât de puternic, bogat sau credincios ar fi acest bărbat, faptul că a fost castrat de mic copil îl împiedică să participe pe deplin la viaţa comunităţii evreieşti.

Datorită unui verset din Deuteronom [23:1] şi un vers din Levitic [22:24], ambele interzicând bărbaţilor castraţi să intre în templu şi să participe la viaţa religioasă a congregaţiei evreieşti, acest om nu a fost niciodată recunoscut ca un membru deplin al propriei sale comunităţi religioase. Datorită acelor versete, era considerat ca fiind deficient, deviant, invalid, oarecum inuman - cum erau, de altfel, consideraţi şi copiii născuţi din flori şi acele persoane care au avut ghinionul să se nască femei. Da, multor oameni le era interzis de către lege să intre în templul propriu-zis şi să participe pe deplin la viaţa religioasă a comunităţii.

Dar aceştia au primit speranţă chiar din cartea pe care o ţinea în mână eunucul când l-a întâlnit pe Filip – cartea lui Isaia. În Isaia, ni se promite că, într-o bună zi, Dumnezeu îi va salva pe toţi cei care cred în el. Conform acestei promisiuni, duhul lui Dumnezeu se va pogorî într-o zi asupra unui mesia care se va ridica şi va da vestea cea bună săracilor şi-i va elibera pe cei întemniţaţi – Unsul Domnului care va reda vederea orbului şi libertatea celui asuprit. Ni se mai promite şi că Dumnezeu îi va da loc de mare cinste acelui eunuc care a ţinut Sabatul şi care s-a ţinut de legământul său [56:3-5]: ‘…acelora în casa mea şi înlăuntrul templului meu le voi da loc de mare cinste, mai bun decât fii şi fiice’ spune Domnul. ‘Nume veşnic le voi da - şi el nu va fi retezat’ (Fără glumă!).

Aşa că atunci când eunucul îl ia pe Filip în trăsură ca să vorbească despre Cel Miruit […], întrebările sale nu sunt doar de natură teoretică sau teologică – sunt profund (şi dureros) personale.

‘Înţelegi tu oare ce citeşti?’ îl întreabă Filip.

‘Cum aş putea-o, dacă nu mă va călăuzi cineva?’ răspunde eunucul. Nu ştiu ce simţiţi voi, dar eu pot simţi aici cât de derutat şi disperat trebuie că este acest om în acest moment. Iată-l citind cuvintele unei Biblii pe care o iubeşte, în care crede şi pe care trăieşte pentru a o sluji, iar această Biblie spune un lucru într-o parte şi opusul său în altă parte. Şi miza este însăşi viaţa sa! Bietul om se întreabă cine are dreptate: Leviticul sau Isaia? Face parte din congregaţie sau nu? Are loc în familia lui Dumnezeu aşa cum e el acum sau nu? […]

Şi ce lucru minunat că Dumnezeu i l-a trimis pe Filip, pentru că Filip nu numai că posedă ştiinţa şi răbdarea de a şade cu acest om şi de a-i aduce Cuvântul Domnului, ci are puterea să primească şi el [în acel moment] Cuvântul Domnului. Pentru că, vedeţi voi, pe măsură ce discută ei, pe măsură ce Filip îi povesteşte eunucului despre un anume Iisus care a ştiut ce înseamnă să suferi durere şi umilinţă, care a ştiut cum e să fii judecat şi interzis, dar care a salvat lumea întreagă răspunzând asupririi cu dragoste, eunucul a prins speranţă. Eunucul a început să viseze cu ochii deschişi. Eunucul şi-a luat inima în dinţi şi l-a întrebat pe Filip dacă ar avea şi el loc în această Împărăţie a Cerurilor.

‘Iată o apă. Ce mă împiedică pe mine să fiu botezat?’

Era o întrebare extrem de dificilă. ‘Ce mă împiedică pe mine să fiu botezat?’ Eu, un eunuc. Eu, un proscris. Eu, cel care nu sunt ca tine. E o întrebare care poartă cu sine alte întrebări: Poţi vedea, aici şi acum, cine sunt şi nu ce sunt? Are un om ca mine loc într-o comunitate ca a ta? Acest Iisus pe care-l iubeşti – mă iubeşte el şi pe mine? ‘Ce mă împiedică pe mine să fiu botezat?’

Ne putem imagina cât de grea e această întrebare [pentru Filip]. Gândiţi-vă la implicaţii. La riscuri. Pentru că ambii ştiau că din punct de vedere al tradiţiei existau cel puţin două motive – două versete – care puteau fi interpretate ca interzicându-i acestui bărbat să fie botezat în această credinţă nouă. Mi-l imaginez pe Filip – ca un evreu credincios ce era – respirând adânc în acel moment. Mi-l imaginez […] auzind aceeaşi întrebare adresată lui însuşi.

‘Filip’, îl întreabă Duhul Sfânt, ‘înţelegi tu oare ce citeşti?’

‘Ce mă împiedică pe mine să fiu botezat?’ îl întreabă eunucul.

Şi răspunsul era: nimic. Absolut nimic. […] Şi s-au coborât amândoi în apă.

Hotărârea lui Filip nu a fost una uşoară. Asemenea hotărâri nu sunt niciodată uşoare atunci când scripturile nu sunt de acord una cu alta. E greu să ştii ce e de făcut când tradiţiile credinţei tale îţi spun ceva, iar inima îţi spune altceva. E greu să ştii ce e de făcut când tradiţiile credinţei tale îţi spun să-ţi vezi de treaba ta şi să le urmezi fără greşeală învăţăturile, dar când fratele tău căzut în ţărână te imploră să-l vezi şi să-l ajuţi.

E greu.

Dar ‘dacă exemplul personal al lui Iisus are vreo relevanţă’ spune Barbara Brown Taylor [preoteasă episcopaliană/anglicană şi teoloagă renumită - n.red.], ‘atunci a urma Cuvântul Domnului nu e întotdeauna acelaşi lucru cu a face ce scrie în Carte. Câteodată poate să însemne a te îndepărta de ceea ce se spune în Carte cu scopul de a transpune în practică Cuvântul şi apoi de a-ţi asuma consecinţele iubirii unor oameni pe care n-ar trebui să-i iubeşti […]’.

Nu ştiu dacă aceste cuvinte însumează o hermeneutică propriu-zisă, dar eu cred că reprezintă măcar începutul uneia” spune Buteux în încheierea predicii sale.

Ce este Biserica Unită a lui Hristos?

Biserica Unită a lui Hristos (UCC) este un cult creştin protestant ecumenic cu aproximativ un milion de membri în Statele Unite, comasaţi cu precădere în nord-estul şi centrul ţării. Biserica a fost constituită oficial în 1957 ca urmare a fuziunii Bisericii Reformate şi Evanghelice cu Bisericile Creştine Congregaţionaliste, acestea fiind şi ele la rândul lor rodul a nenumărate uniri şi scindări în sânul mişcării protestante din Lumea Nouă.

Biserica Reformată şi Evanghelică (fondată în 1934) îşi are rădăcinile în comunităţile de luterani (cu precădere germani şi scandinavi) şi de reformaţi (germani, elveţieni, francezi, unguri, olandezi, englezi şi scoţieni) imigraţi în America începînd cu prima parte a secolului al XVIII-lea. Bisericile Creştine Congregaţionaliste (fondate în 1929) se trag din bisericile întemeiate de către puritanii ajunşi în Noua Anglie la începutul secolului al XVII-lea, Metodiştii lui Jon Wesley, afro-americanii emancipaţi după Războiul Civil, “frontieriştii” Marii Deşteptări de la începutul secolului al XIX-lea (Virginia, Vermont şi Kentucky) şi baptiştii din Rhode Island.

În zilele noastre, Biserica Unită a lui Hristos aderă la un ethos congregaţionalist, ceea ce înseamnă că, spre deosebire de cultele episcopaliene (Biserica Romano-Catolică, Biserica Ortodoxă) şi cele presbiteriene, parohiile locale ale UCC sunt autonome-spre-independente faţă de Sinodul General (cu sediul în Cleveland, Ohio). Hotărârile Sinodului sunt doar consultative, iar comunităţile locale de credincioşi îşi hotărăsc singure regulile interne şi priorităţile cu ajutorul unor comitete ai căror membri sunt aleşi în mod democratic. Pastorii sunt şi ei aleşi (şi concediaţi) de către congregaţiile locale. Şi la nivel de parohie, UCC practică o politică liberală, membrii putându-se declara în dezacord cu unele hotărâri ale congregaţiei din care fac parte fără a fi nevoiţi să o părăsească.

Deşi UCC acceptă diversitatea de opinie într-o mai mare măsură decât majoritatea celorlalte culte creştine, i se poate totuşi identifica o preferinţă pentru curentele ideologice de stânga (“liberale”, în nomenclatura politică americană). Astfel, liderii Bisericii au luptat cot la cot cu pastorul baptist Martin Luther King Jr. pentru drepturile civile ale afro-americanilor, au militat pentru drepturile indienilor americani, ale femeii şi ale persoanelor infectate cu SIDA şi şi-au declarat în mod repetat sprijinul pentru dreptul femeii la anti-concepţionale şi la avort, campania anti-apartheid din Africa de Sud, drepturile fermierilor din America de Sud şi programele de educaţie sexuală şi cele de protejare a mediului înconjurător. Sinodul General al UCC a adoptat în 1985 o rezoluţie prin care îndemna toate congregaţiile UCC să adopte o politică de non-discriminare faţă de persoanele LGBT.

Congregaţionaliştii care stau la baza UCC au pus dintotdeauna mare preţ pe educaţie, liderii lor din Noua Anglie fiind fondatorii unora dintre cele mai vechi universităţi americane, inclusiv Harvard, Yale şi Dartmouth. Congregaţionaliştii din UCC se laudă cu o mulţime de foşti membri faimoşi, printre care şi Barack Obama (care a fost membru UCC timp de 20 de ani), Calvin Coolidge (al 30-lea preşedinte american), Harriet Beecher Stowe (autoarea influentului roman Coliba Unchiului Tom) şi Walt Disney.

Versetele anti-gay ale Bibliei

În 2012, Matthew Vines, un tânăr credincios din Kansas, a susţinut un discurs în faţa congregaţiei sale pe tema acceptării homosexualităţii de către creştini. Discursul său (vezi mai jos) a fost de atunci vizionat pe YouTube de mai bine de jumătate de milion de ori, iar Vines a devenit un reprezentant de frunte al celor care vor să convingă Biserica să renunţe la condamnarea homosexualilor la caznele Iadului. În discursul său, Vines ia la puricat cele şase pasaje din Biblie care, în interpretarea clasică protestantă, fac referire la păcatul homosexualităţii. Concluzia sa, împărtăşită şi de către cei doi pastori intervievaţi în acest articol, este că Biblia nu ne oferă niciun motiv serios de discriminare împotriva persoanelor gay şi lesbiene. Iată, în rezumat, principalele sale argumente:

·      Facerea 19:4-5: “Dar mai înainte ca El să se fi culcat, oamenii cetăţii – sodomiţii – de la tânăr până la bătrân, tot poporul pân’la unul, au înconjurat casa şi l-au chemat afară pe Lot şi i-au zis: ‘Unde sunt bărbaţii care-au venit la tine-asupra nopţii? Adu-ni-i afară, ca să-i cunoaştem’”.

Conform acestei cărţi a Facerii, spun Vines, O’Brien şi Buteux, Sodoma a fost obliterată de către Dumnezeu nu pentru că bărbaţii se culcau cu alţi bărbaţi, ci pentru că sodomiţii au vrut să-i violeze pe oaspeţii lui Lot. Violul bărbaţilor de către alţi bărbaţi a fost în majoritatea societăţilor antice o pedeapsă frecvent aplicată de către soldaţii învingători celor învinşi. În toate timpurile, motivaţia principală a violului a fost dorinţa de a domina victima la modul absolut. Niciuna dintre celelalte referinţe la Sodoma şi Gomora din Biblie nu pomeneşte homosexualitatea. În afară de viol şi lipsa de ospitalitate, lista păcatelor sodomiţilor mai cuprinde şi aroganţa, ignorarea nevoilor săracilor şi lăcomia.

·      Leviticul 18:22: “Să nu te culci cu un bărbat ca şi cum te-ai culca cu o femeie; aceasta-i urâciune” & Leviticul 20:13: “De se va culca cineva cu un bărbat ca şi cum s-ar culca cu o femeie, amândoi au săvârşit urâciune: vor fi omorâţi, că vinovaţi sunt”.

Pe scurt, argumentul lui Vines împotriva acestor versete este că ele fac parte dintr-un set de reguli pe care Dumnezeu le impune evreilor, însă nu şi celorlalte neamuri. În Epistola Sfântului Apostol Pavel către Coloseni 2:13-16 din Noul Testament, este scris: “Iar pe voi, cei ce eraţi morţi în greşalele voastre şi în netăierea’mprejur a trupului vostru, v’a făcut vii împreună cu El, iertându-vă toate greşalele, ştergând zapisul ce era asupra noastră, potrivnic nouă prin opreliştile lui, pe care ni l-a luat din cale pironindu-l pe cruce; prin ea biruit-a El Începătoriile şi Stăpâniile, dezbrăcându-le şi dându-le’n privelişte. Aşadar, nimeni să nu vă judece pentru mâncare sau băutură sau cu privire la vreo sărbătoare sau luna nouă sau sâmbete”. Sacrificiul lui Iisus a anulat Veche Lege. Versetele referitoare la tăierea împrejur sau dieta cuşer nu mai sunt valabile. Ca urmare, spune Vines, n-avem de ce să le luăm drept literă de lege nici pe cele referitoare la homosexualitate.

·      Epistola către Romani 1:26-27: “Pentru aceea Dumnezeu i-a predat unor patimi de necinste; că şi femeile lor au preschimbat legăturile fireşti cu acelea împotriva firii; asemenea şi bărbaţii, părăsind fireasca legătură cu femeia, în pofta lor s’au aprins unii pentru alţii, bărbaţi cu bărbaţi săvârşind ruşinea şi primind în ei înşişi răsplata cuvenită rătăcirii lor”.

Aici, argumentul lui Vines are trei părţi:

1) Pavel se referă la “patimile de necinste” în contextul unei pledoarii împotriva idolatriei. Idolatrii sunt păcătoşi, spune apostolul, pentru că “deşi L-au cunoscut pe Dumnezeu, nu ca pe Dumnezeu L-au slăvit şi nici nu L-au mulţumit, ci’n cugetările lor s’au rătăcit şi inima lor cea neînţelegătoare s’a întunecat” (1:21). Pentru ca analogia să funcţioneze (idolatrii au ales să nege adevărul deşi acesta li fusese revelat tot aşa cum oamenii rătăciţi au ales să întreţină relaţii homosexuale deşi erau heterosexuali), trebuie să acceptăm că “legăturile fireşti” sunt aceleaşi pentru toată lumea şi nu pot fi decât heterosexuale. Ceea ce, spune Vines, este evident fals, din moment ce ştim cu toţii că homosexualii se nasc aşa de la natură (adică de la Dumnezeu). Ca urmare, păcatul la care se referă Pavel nu este homosexualitatea în sine, ci întreţinerea relaţiilor împotriva firii (adică relaţii homosexuale pentru heterosexuali şi, respectiv, relaţii heterosexuale pentru homosexuali).

2) În lumea Bibliei, spune Vines, homosexualitatea era asociată (auto-)abuzului, fiind deseori comparată cu excesul de mâncare şi băutură. Pavel invocă homosexualitatea cu scopul de a arăta că, printre altele, idolatrii se fac vinovaţi şi de incapacitatea de a-şi stăpâni poftele sexuale. În acest context, conform lui Vines, Pavel nu vorbeşte despre legitimitatea relaţiilor homosexuale care se bazează pe dragoste şi angajament reciproc, ci despre promiscuitatea sexuală.

3) În greaca antică, cuvântul care în româneşte este tradus ca “firesc” are şi înţelesul de “potrivit cutumelor”. Aceast sens denotativ poate fi găsit şi în Epistola Întâi către Corinteni 11:13-15: “Judecaţi voi înşivă: E cuviincios oare ca o femeie să se roage lui Dumnezeu cu capul descoperit? Oare nu însăşi firea vă învaţă că pentru un bărbat e ruşinos dacă-şi poartă părul lung, în timp ce dacă femeia-şi poartă părul lung e spre slava ei?” “Firea” nu poate avea aici sensul de “natură”, pentru că părul creşte lung de la natură şi la femei şi la bărbaţi.

            Astfel, în concepţia lui Vines, Pavel condamnă în aceste versete promiscuitatea heterosexualilor din punct de vedere al cutumelor sociale, şi nu relaţiile sexuale absolut naturale dintre doi homosexuali care şi-au jurat credinţă unul altuia.

·      Epistola Întâi către Corinteni 6:9-10: “Nu ştiţi, oare, că nedrepţii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă amăgiţi: nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu” & Epistola Sfântului Apostol Pavel întâia către Timotei, 1:8-11: “…legea nu-i pentru cel drept… pentru cei desfrânaţi, pentru sodomiţi, pentru vânzătorii de oameni…”

Cuvântul grecesc tradus mai sus prin “sodomiţi” este arsenokoites, care vine de la arsen = bărbat şi koites = pat (cuvânt cu conotaţie sexuală în Grecia antică). Evident, termenul original nu poate fi tradus prin “sodomiţi” decât dacă acceptăm pe de o parte că sodomiţii sunt chintesenţa homosexualităţii păcătoase (vezi mai sus contra-argumentul lui Vines) şi pe altă parte că arsenokoites se referă la homosexuali. Vines acceptă că e vorba aici de către bărbaţi care se culcă cu alţi bărbaţi, însă argumentează că nu e vorba de toţi bărbaţii care întreţin astfel de relaţii sexuale, ci doar de cei care practică prostituţia homosexuală. Cuvântul arsenokoites, spune Vines, este folosit foarte rar în literatura greacă, iar în Biblie reapare doar în câteva liste de vicii. Acele liste sunt de obicei împărţite pe categorii, iar arsenokoites nu apare în listele de vicii de natură sexuală, ci în cele de vicii de natură economică. Acest lucru îl face pe Vines să creadă că este vorba de exploatarea sexuală a bărbaţilor tineri (prostituţie).

“Biblia nu e anti-gay”

Concluzia lui Matthew Vines: “Acestea sunt cele şase pasaje, cele şase versete din Biblie care se referă într-un fel sau altul la relaţiile homosexuale. Şi într-adevăr toate sunt de natură negativă. Dar asta nu ne spune nimic concludent. Majoritatea referinţelor din Biblie la relaţiile sexuale în general, şi la cele heterosexuale, sunt de natură negativă. Şi-asta nu pentru că sexualitatea este un lucru rău, ci pentru că majoritatea [versetelor] cu acest subiect din Biblie se referă la pofte sexuale neînfrânate, excese, adulter, promiscuitate, viol sau violenţă. Şi da, Biblia conţine de asemenea şi referinţe pozitive la adresa relaţiilor heterosexuale pe lângă sutele de versete negative. Şi nu conţine referinţe pozitive explicite la adresa relaţiilor homosexuale. Dar se discută oricum foarte rar de orice fel de relaţii homosexuale, iar atunci când acestea sunt pomenite, sunt pomenite într-un context care nu are nimic de-a face cu relaţiile călduroase [şi stabile dintre doi homosexuali]”.

“În Facerea 19, găsim o referinţă la ameninţarea cu violul în grup. În Epistola către Corinteni 6 şi Epistola întâia către Timotei 1, găsim o referinţă la ceva ce pare a fi exploatare sexuală. În Epistola către Romani, Pavel vorbeşte despre relaţiile homosexuale desfrânate ca simbol al haosului şi exceselor sexuale generalizate. Şi, deşi etichetează aceste relaţii drept ‘nefireşti’, foloseşte acest termen în sensul de roluri de gen ‘neobişnuite’, tot aşa cum vorbeşte despre cutume sociale când spune că părul lung la bărbaţi este ‘nefiresc’. Singurul loc din Biblie în care relaţiile homosexuale sunt clar interzise – în Levitic – vine în contextul unui Vechi Testament ale căror reguli nu au fost niciodată aplicate creştinilor”.

“Biblia nu menţionează - şi în mod sigur nu condamnă - legăturile între homosexuali caracterizate prin iubire şi angajament. Nu există nicio învăţătură biblică cu referire la orientarea sexuală, aşa cum nu există niciun îndemn pentru homosexuali să rămână celibatari pentru tot restul vieţii lor. Dar Biblia interzice la modul explicit singurătatea forţată […]”.

Resurse adiţionale

·      Înainte de a muri la 90 de ani, pastorul baptist Jim Rehnberg i-a mărturisit nepotului său, care se căsătorise de curând cu un bărbat, că este gay. Nepotul, Grant Rehnberg, intenţionează acum să creeze o instalaţie de artă în amintirea bunicului său.

·      Documentar PBS despre trei biserici protestante americane care îi acceptă pe homosexuali.

·      Listă Wikipedia a cultelor creştine care acceptă homosexualii, lesbienele, bisexualii şi transsexualii.

·      AXIOS – o asociaţie a creştinilor ortodocşi gay din Statele Unite. Conţine un articol asemănător celui scris de Matthew Vine (“A fi ortodox şi gay”).

·      “Ortodox şi Gay” – un site cu informaţii pentru ortodocşii gay.