Homosexualii - aceşti fraţi ai mei rătăciţi în boală

Vă mărturisesc că îl recunosc ca frate al meu pe oricare homosexual. Slujindu-L pe Hristos, urmez porunca de a condamna păcatul şi de a-l iubi ca pe un frate pe cel păcătos. Mă împotrivesc rătăcirilor omeneşti de la poruncile lui Dumnezeu, în care cu toţii cădem, şi îi chem cu tot sufletul meu pe cei rătăciţi la împăcarea cu Dumnezeu. De aceea îi numesc pe homosexuali fraţi ai mei rătăciţi în boală.

Există multe argumente în Sfânta Scriptură pentru acest sentiment de dragoste şi milă. Eu amintesc doar un fragment din Epistola a doua către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel Cap. III, 6, 14-15: ”Fraţilor, vă poruncim în numele Domnului nostru Iisus Hristos, să vă feriti de orice frate care umblă fără rânduială si nu după predania pe care aţi primit-o de la noi. (...) Şi dacă vreunul nu ascultă de cuvântul nostru prin epistolă, pe acela să-l însemnaţi şi să nu mai aveţi cu el niciun amestec, ca să-i fie ruşine. Dar să nu-l socotiţi ca pe un vrăjmaş, ci povăţuiţi-l ca pe un frate”. Mărturisită fiind mila în Hristos, să glăsuim acum şi despre dreptatea lui Dumnezeu.

Aberanta decizie a efemerei conduceri manageriale a Muzeului Ţăranului Român de a accepta să implice instituţia în organizarea unei grozăvii numită ”Luna istoriei LGBT (lesbian, gay, bisexual, transexual)” a provocat o intensă dezbatere pro şi anti-homosexualitate. Deloc surprinzător, unele dintre ONG-urile care cereau stoparea finanţării cultelor religioase de la bugetul statului au intervenit, cu aceleaşi glasuri stridente şi lipsite de argumentele bunului simţ, în susţinerea şi apărarea acestui eveniment ”cultural” care ar fi o expresie a exercitării Drepturilor Omului. Să medităm fără ură, ci cu milă şi răbdare, la implicaţiile acestui ”parteneriat” dintre o mână de bolnavi sufleteşte şi instituţia culturală simbol a păstrării şi promovării valorilor culturale şi spirituale ale satului românesc.

Înainte de toate, observăm eroarea de gândire - nu o numim pervertire pentru că nu avem încă dovezi că ar fi aşa - pe care o comite anonimul manager al MŢR. Zice domnul manager: „Muzeul Ţăranului Român are scop cultural, noi nu facem propagandă, nici homosexuală, nici heterosexuală. Noi facem proiecte culturale, nu propagandă, nici politică, nici religioasă.” Evident, suntem de acord cu ideea că MŢR are scop cultural, dar sesizăm o gravă contradicţie între ce spune şi ceea ce tocmai face reprezentantul conducerii MŢR. Evenimentul ”Luna istoriei LGBT” nu este altceva decât un eveniment de propagandă pro-homosexualitate. Rezultă că domnul manager a implicat MŢR într-un act propagandistic care prin conţinutul său valoric intră într-un teribil conflict cu valorile tradiţionale ale satului/ţăranului român al căror fundament a fost întotdeauna creştinismul ortodox.

O altă implicaţie a oficializării evenimentului LGBT - prin susţinerea obţinută indirect de la Ministerul Culturii, care patronează MŢR - este aceea că se încearcă acreditarea ideii că LGBT ar avea o istorie onorabilă, care trebuie celebrată în agora şi de ce nu, mâine, poimâine, învăţată în manualele şcolare. Dacă studiem datele istorice, observăm că în mai toate culturile şi civilizaţiile care au existat pe planetă, LGBT au fost mereu priviţi ca fiind fie nişte erori ale naturii, fiinţe bolnave trupeşte, fie de cele mai multe ori, ca nişte indivizi sclavi ai patimilor murdare, suflete îmbolnăvite de păcat. Faptul că anumite personalităţi ale culturii, ştiinţei sau artei au fost chinuite de această patimă, nu conferă comunităţii LGBT vreo aureolă şi nici nu reprezintă vreo ”istoriei”, alta decât a bolii şi a păcatului.

O a treia implicaţie este una cameleonică. Organizând propaganda homosexuală în spaţiul sacru al MŢR, unde la tot pasul întâlnim prezenţe ale mărturisirii credinţei creştine în tradiţiile şi viaţa satului românesc, fraţii noştri bolnavi de homosexualitate încearcă să se aşeze perfid în lumina spiritualităţii creştine româneşti. În Occident şi mai ales, în SUA - iarăşi, nu întâmplător evenimentul ”cultur(homosexu)al” este finanţat de Comisia Europeană şi Ambasada SUA la Bucureşti - pot fi întâlniţi homosexuali aşa-zis ”creştini”, care au pervertit înţelegerea Sfintei Scripturi în căutarea lor disperată de a-şi ”încreştina” patima. 

Încercând câteva concluzii, pot afirma că recunosc libertatea oricărui om - deşi, a trăi în păcate este tocmai o utilizare pervertită a libertăţii - de a se face dependent de sodomie şi implicit, de scatofilie. Dacă cei care formează comunitatea LGBT aleg să trăiască aşa - indiferent că ar fi vorba de vreo ”determinare genetică”, deşi nu există dovezi ştiinţifice clare în acest sens, ori de plăcerea patimaşă a păcatului - alegerea respectivă este dreptul lor la viaţa privată, precum şi dreptul lor de a nu fi incriminaţi de legea penală. Însă, în momentul în care comunitatea LGBT încearcă să mă convingă pe mine, creştin-ortodox, că ar fi formată din oameni biologic normali, că patima lor este nu o chestiune de alegere, ci ”o normalitate dată” de la Dumnezeu, atunci eu îmi revendic puterea de a mă opune şi de a solicita să-mi fie respectate drepturile cetăţeneşti, de a nu fi lezat în credinţa mea religioasă.

Iubirea şi mila pentru fraţii bolnavi rămân în fapta mea, dar dreptatea lui Dumnezeu se cere împlinită atunci când sunt lovite valorile spirituale împărtăşite de majoritatea membrilor comunităţii în care eu trăiesc. Nu sunt adeptul atitudinii conform căreia membri LGBT trebuie să fie condamnaţi la puşcărie, să fie excluşi din viaţa socială sau să fie maltrataţi. Nu accept asemenea ”măsuri” pentru că sunt creştin. Însă, tot pentru că sunt creştin, nu voi accepta niciodată ca ceea ce eu şi milioane de români considerăm a fi boala păcatului în care zac cei din comunitatea LGBT, să fie ridicată la rang de valoare socială şi spirituală. Acţiunea celor din LGBT are un caracter provocator, nu este nimic ”european” în acest eveniment ”cultural” şi nu văd care să fie ”deschiderea culturală” în a promova ceea ce psihologia şi medicina numesc ”comportamente sexuale aberante”.

În final, câteva cuvinte pentru două instituţii importante ale societăţii româneşti. La momentul când scriu acest articol, pe site-ul Patriarhiei Române nu am găsit vreun punct de vedere, vreo chemare la pocăinţă adresată fraţilor noştri bolnavi de homosexualitate şi nici vreun protest la adresa guvernului care girează, indirect, evenimentul de propagandă homosexuală. Ciudată şi nepermisă tăcere care sper că va fi în curând risipită. Apoi, domnului Ministru al Culturii, Daniel Constantin Barbu, îi adresăm rugămintea, în calitate de creştini plătitori de taxe şi impozite din care se constituie inclusiv bugetul ministerului pe care îl conduce domnia sa, să-l demită pe actualul manager/director al Muzeului Ţăranului Român şi să oprească implicarea MŢR în aşa-zisa ”Luna istoriei LGBT”.

Fraţilor noştri bolnavi de homosexualitate, doar atât: ne rugăm la Dumnezeu să-i vindece!

"Adevărul" încurajează dialogul, dar opiniile exprimate în rubrica de bloguri sunt asumate în totalitate de bloggeri şi nu reprezintă întotdeauna poziţia ziarului.