FRAGMENT „Evanghelia pe scurt” de Tolstoi, lansată la Humanitas Cişmigiu

FRAGMENT „Evanghelia pe scurt” de Tolstoi, lansată la Humanitas Cişmigiu

Lev Tolstoi

Adevărul.ro prezintă în premieră, un fragment din prefaţa volumului „Evanghelia pe scurt” de Lev Tolstoi, care va avea lansarea joi, de la ora 19.00, la librăria Humanitas de la Cişmigiu.

Ştiri pe aceeaşi temă

Traducerea şi prefaţa  sunt semnate de Wilhelm Tauwinkl,  volumul conţinând şi un cuvânt înainte al autorului. La eveniment vor participa Wihelm Tauwinkl, părintele Marius Taloş, Teodor Baconschi şi Tatiana Niculescu. 

„Ai citit Evanghelia pe scurt a lui Tolstoi? Aş putea spune că, la vremea ei, cartea asta m-a ţinut în viaţă. Dacă n-o ştii, atunci n-ai cum să-nţelegi ce înrâurire poate avea asupra cuiva.“ (Ludwig Wittgenstein, corespondenţă)

Conform lui Tauwinkl, „Evanghelia pe scurt” aduce în prim-plan învăţătura lui Isus şi necesitatea urmării acesteia. Aderarea la credinţă, la mistere sale, nu trebuie  să se reflecte doar în respectarea unor obiceiuri sau doar în repetarea unor ritualuri. Tauwinkl adaugă că  speră ca apariţia volumului să dea naştere uno reflecţii cu privire la locul învăţăturii Evangheliei în viaţa personală, dar şi în societate.  

FRAGMENT

Prefaţă (semnată de Wilhelm Tauwinkl)      

              „Evanghelia pe scurt este, aşa cum remarcă autorul însuşi în primele rânduri ale Cuvântului înainte, „un extras dintr-o lucrare mai amplă, care există în manuscris, dar a cărei publicare nu este îngăduită în Rusia“.

            Lucrarea mai amplă la care face referire Tolstoi, şi pe care el o vede ca pe un tot unitar, a fost publicată în cele din urmă, în volume separate, mai întâi în Elveţia, şi cuprinde următoarele titluri:

            – Ispoved [„Spovedanie“, scrisă între 1879 şi 1880], M. Elpidine, Geneva, 1884 (titlul iniţial este cel indicat în Cuvântul înainte al autorului); trad. rom. Anca Irina Ionescu, Spovedanie, Herald, Bucureşti, 2016;

            – Kritika dogmaticeskogo bogoslovia [„Critica teologiei dogmatice“, 1880], 2 vol., M. Elpidine, Geneva, 1891–1896;

            – Soedinenie i perevod cetîrioh Evanghelii [„O unificare şi traducere a celor patru Evanghelii“, scrisă între 1880 şi 1881], 3 vol., M. Elpidine, Geneva, 1892–1894;

            – V cem moia vera? [„În ce constă credinţa mea?“, 1884], M. Elpidine, Geneva, 1886.

            Evanghelia pe scurt este un text care a rezultat din partea a treia a operelor enumerate mai sus şi, potrivit unei note a ediţiei ruse online, are o istorie interesantă.  Neputând fi tipărită în Rusia, lucrarea a circulat multă vreme în copii manuscrise şi litografii.

            O primă ediţie (parţială) tipărită a apărut în traducere engleză în anul 1885, cuprinzând însă doar Cuvântul înainte şi introducerile la fiecare capitol, omiţându-se retraducerea şi parafrazarea versetelor evanghelice corespunzătoare. Prima ediţie completă a Evangheliei pe scurt a apărut în Elveţia, în limba rusă, fiind, din păcate, tipărită după o copie deficitară şi cuprinzând numeroase greşeli de tipar. De aceea, pentru traducerea românească am preferat să pornim de la ediţia în limba germană, practic prima ediţie de încredere.

            Cele patru mari lucrări menţionate, precum şi Evanghelia pe scurt nu puteau apărea în Rusia din cauza opoziţiei cenzurii ţariste, care, încă din secolul al XVI-lea, veghea la ortodoxia tuturor publicaţiilor realizate în ţară sau importate din străinătate şi care, cu timpul, şi-a extins activitatea şi în domeniul politic şi moral. La sfârşitul secolului al XIX-lea, în perioada în care scria Tolstoi, puteau fi interzise sau revizuite de cenzură nu numai orice publicaţii ce aduceau atingere bunelor moravuri sau autorităţii statului, ci şi cele care nu corespundeau învăţăturilor Bisericii Ortodoxe sau tradiţiilor şi riturilor liturgice ale acesteia; mai mult, aceste exigenţe nu se aplicau doar lucrărilor religioase, ci şi operelor literare, ştiinţifice sau artistice. Aşa se face că lucrările cenzurate ale lui Tolstoi au putut vedea lumina zilei şi în Rusia abia după Revoluţia din 1905, în urma căreia, deşi ţarul îşi menţinea puterea autocratică, cetăţenilor le-au fost acordate unele drepturi democratice.

            Motivele pentru care aceste lucrări fuseseră cenzurate sunt aceleaşi cu cele care au dus la ruperea lui Tolstoi de Biserica Ortodoxă, în care fusese botezat. De obicei se vorbeşte despre „afurisirea“ sau „excomunicarea“ marelui scriitor, însă hotărârea Sfântului Sinod din 1901 referitoare la Tolstoi nu foloseşte explicit cei doi termeni, ci doar constată că acesta s-a desprins intenţionat de comuniunea cu Biserica, aşa cum a declarat şi scriitorul însuşi, în mai multe rânduri. Documentul bisericesc îl numeşte totuşi „învăţător mincinos“ (ljeucitel), deoarece îşi foloseşte talentul pentru a răspândi, în scris şi prin viu grai, ideicare se opun învăţăturii Bisericii: îl tăgăduieşte pe Dumnezeul personal şi viu în Sfânta Treime, neagă dumnezeirea lui Isus Hristos, naşterea lui din Fecioară, nu recunoaşte viaţa de după moarte şi răsplata, respinge lucrarea Sacramentelor (Tainelor), dispreţuind mai ales Sfânta Euharistie.

            Deşi, stricto sensu, nu a fost vorba de afurisire sau excomunicare, prietenii şi familia au perceput hotărârea Bisericii în acest sens. Încă din timpul vieţii sale, chiar unii teologi ortodocşi i-au luat apărarea, iar ulterior numeroase publicaţii de specialitate au dezbătut problema credinţei lui Tolstoi, încercând să lămurească dacă marele scriitor mai putea fi numitcreştin sau nu. În 2001, stră-strănepotul lui, Vladimir Tolstoi, a cerut reanalizarea „excomunicării“ lui Lev Tolstoi, care avusese loc cu o sută de ani în urmă. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Moscovei a răspuns atunci că ideile lui Tolstoi sunt şi azi „la fel de eretice ca şi în timpul vieţii sale […]. Cei care-l citesc trebuie să fie tari în credinţă, fiindcă pe cei care nu sunt aceste «învă ţături» i-ar putea ispiti […]. Nimeni nu va şterge motivele anti creştine“ din lucrările lui Tolstoi, iar autorul „nu le mai poate corecta acum“.

         Într-adevăr, convingerile lui Tolstoi enumerate în hotărârea Sfântului Sinod nu corespund învăţăturii Bisericii Ortodoxe (de altfel, nici a celei catolice şi, măcar în parte, nici a celor protestante). De aceea, Evanghelia pe scurt reprezintă interpretarea foarte personală a lui Tolstoi a învăţăturii lui Isus Hristos. Versetele din Evanghelie redate în fiecare capitol nu sunt, de cele mai multe ori, o simplă traducere, ci o traducere explicativă, o parafrazare sau o dezvoltare a acestor pasaje, de fiecare dată astfel încât să ilustreze modul în care înţelege Tolstoi învăţătura lui Hristos.

            Este adevărat că autorul poate fi criticat, iar aceasta nu doar referitor la ortodoxia convingerilor sale, ci şi în privinţa modului cum pune problema în general: în Cuvântul înainte consideră,de pildă, că, timp de mai bine de 1800 de ani, toţi gânditorii care au încercat să interpreteze creştinismul au eşuat, în afară de el!

            Cu toate acestea, cititorii de toate convingerile ar avea de câştigat citind această lucrare, deoarece modul în care procedează Tolstoi dovedeşte că mesajul lui Isus Hristos are ceva de spus şi celor care nu se regăsesc în structurile bisericeşti vizibile. Pe de o parte, dacă situaţia Bisericii şi a teologiei ruseşti din secolul al XIX-lea era aşa cum reiese din Cuvântul înainte al autorului, atunci orice om informat, educat şi sincer de azi – indiferent de credinţă – ar trebui şi el să ia atitudine în multe privinţe.

            Pe de altă parte, şi creştinii angajaţi, care mărturisesc cu convingere toate învăţăturile negate sau ignorate de Tolstoi, ar trebui să fie interpelaţi de problemele pe care le pune el, mai ales în ce priveşte relaţia dintre confesiunile creştine, dialogul interreligios şi raportul dintre autorităţile bisericeşti şi restul lumii. Evanghelia pe scurt aduce în prim-plan învăţătura lui Isus şi necesitatea urmării acesteia de către creştini. În fond, la ce i-ar folosi unui creştin să-şi însuşească diferitele subtilităţi ale dogmelor referitoare la Dumnezeu Unul şi Întreit, la cele două naturi ale lui Hristos, la relaţia dintre har şi libertatea omului ş.a.m.d., dacă aderarea la aceste mistere sublime s-ar reflecta doar în repetarea mecanică a unor ritualuri şi în respectarea unor obiceiuri (de pildă, culinare)?

            Tolstoi se află, într-un fel, la extrema cealaltă: face abstracţie de dogmele Bisericii, dar susţine în mod radical urmarea învăţăturii lui Hristos ca o cale a desăvârşirii. Sperăm ca apariţia acestui volum să dea naştere unor reflecţii, în toată libertatea, asupra locului învăţăturii Evangheliei în viaţa personală şi în societate.” (Copyright Editura Humanitas)

citeste totul despre: