Floarea Paştelui

Mijlocul satului de olari care dă azi numele Slătioarei cade surprinzător în dreptul Cişmelei Sărarilor - e vorba de Săraru cel Bătrân, Constandin, veteran al Războiului pentru Neatârnare, cu pieptul plin de decoraţii -, un izvor ce curge neîncetat de peste 120 de ani, cum se scrie cioplit în piatra fântânii, monument ambiţios, înconjurând numele ctitorului cu neamurile ostenitorilor, câţi erau pe atunci slătiorenii.

Legenda spune că izvorul harnic pe care nu l-a putut opri nicio secetă vine pe olane de pământ ars de olari tocmai de sub Măgura Slătiorului, care, la rândul ei, purifică şi adăposteşte apa zămislistă de un munte de sare.

Acum izvorul s-a făcut vestit în toată ţara Olteniei de sub munte, măsurători anume, certificate de laboratoarele specializate aflate în zona fostelor uzine chimice piteştene calificând virtuţile apei la cotele cele mai înalte cerute de apa plată, nu bună, ci foarte bună.

Nu e zi de la Dumnezeu, câte anotimpuri are anul, ca în dreptul Cişmelei Sărarilor să nu se afle cozi interminabile cu bidoane şi butoiaşe şi damigene, ducând apa Slătioarei la Severin, la Târgu-Jiu, la Craiova, la Piteşti, la Râmnicu Vâlcea,  şi chiar la Bucureşti.

Cişmeaua îngrijită de primarul harnic şi de tâmplari înzestraţi să cioplească lemnul are azi înfăţişarea unui chioşc, adăpostind, la rândul lui, o icoană reprezentându-i pe Brâncoveni, opera unor pictoriţe eleve ale Şcolii de Arte frumoase de la Râmnicu Vâlcea. Cişmeaua astfel împodobită, evocând un vechi loc de popas, dă seamă inspirat şi de arta olarilor de la poalele cătunului Potreşilor, ţăranii care au dus vestea artei olăreşti din pământ roşu pe pajiştea Casei Albe de la Washington, printr-o celebră expoziţie de ulcioare, oale de vatră, cănuţe cât un pumn de copil numite bobici, în care se culeg şi se împart la Moşii de vară cel mai parfumat cadou: fragii de munte.

În dreapta şoselei care adăposteşte cişmeaua Sărarilor, cum te duci la Horezu, de sute de ani, ca un făcut, în toate zilele Săptămânii Patimilor, malul înalt ce coboară din Măgura Slătiorului şi numai el se trezeşte spuzit de Floarea Paştelui, cea mai curată floare ce înfloreşte noaptea ca să dea în zori vestea că a început primăvara.

Nicio floare dintre cele care vestesc primăvara, începând cu ghioceii şi toporaşii şi căpriţele, nu are albul petalelor mai pur, mai încărcat de gingăşie şi mai înduioşător ca acest simbol religios, cunoscut în Oltenia de sub munte, când este strâns în buchete cu lumânarea Învierii la mijloc, drept „Lacrimile Maicii Domnului”.

Niciodată, nimeni şi nicio altă floare ca această plăpândă Floare a Paştelui n-a putut opri şi apăra mai hotărât şi mai încurajator şi mai sărbătoresc drumul creştinilor la biserică în Noaptea Învierii.