„Dacă de douăzeci de ani votezi cu UDMR fără niciun sens, eşti ungur.“ Mulţi îmi vor răspunde că umorul nu mai are multe şanse, şi-i înţeleg perfect. Înainte de '89, a existat o masă compactă care suferea de stupizenia şi întunericul din sufletul şi din mintea cîtorva indivizi, o masă care se urca zilnic în autobuze mai gri decît scările blocului, copiii se duceau la şcoală unde dirigintele se răstea la ei pentru că şi-au uitat să-şi coase la loc numărul matricol, părinţii mergeau la uzină unde trebuia făcut planul care oricum nu conta defel, de vreme ce toată lumea primea pui gostat şi unt îngheţat. Seara, tot omul se întorcea acasă şi se uita la Telejurnal şi asculta inepţiile despre comunism. Toată lumea ştia că sunt inepţii şi nimeni nu credea în ele. Puterea era un tot unitar advers, la care toţi blocatarii se gîndeau cu aceeaşi ură.

Astăzi, nici vorbă de aşa ceva. Despre Ceauşeşti am aflat că nici nu au fost ei, sărăcuţii, atît de răi, în schimb n-am aflat cine e rău şi cine nu, mai precis a aflat fiecare pe cont propriu; opiniile abia dacă mai converg, societatea este ca un evantai ale cărei aripi nu se întîlnesc. Nu iubim aceleaşi lucruri, nu urîm aceleaşi lucruri şi nu rîdem de aceleaşi lucruri.

În aceste condiţii umorul a căzut într-o situaţie foarte ingrată. Divertis a făcut cîteva scenete bune, Dan Mihăiescu a scris o scrisoare deschisă adresată lui Caragiale şi interpretată de Tudor Gheorghe, apoi... Imensul hău al prostiei hohotite. (Noica ar fi putut scrie a şaptea maladie ale spiritului contemporan: hohotita. Ar fi avut ce să noteze.) 

Cînd aproape că nu mai speram că există umor autentic şi-mi era frică de cvasigeneralizarea minunilor lui Tămaş, au apărut cei patru băieţi de la Cenzurat. Cred că au şi alte clipuri, în tot cazul eu m-am uitat şi-am rîs cu fratele meu la cele care ţin cîteva minute şi însumează cîteva fraze despre cele enumerate mai sus, precum şi despre E Crăciun dacă... Am aflat aici că „dacă vişinata rezistă şi tu nu, s-ar putea să fie Crăciunul.

În zilele astea de goliciune a creierului universal, cînd toate canalele încearcă să jefuiască femei violate, oameni sinistraţi, victime ale unor accidente, cînd săli întregi rîd de te miri ce (şi nu numai în România, şi în Ungaria sau în Marea Britanie - într-o zi am zapat pe BBC şi am rămas înmărmurit de cum se poate rîde de poante atît... nu ştiu cum să le spun, sarea nu are de a face cu ele nici măcar dac-o negi), în zilele astea deci nimic nu poate fi mai binevenit decît umorul sănătos şi credibil.