Este raiul real? Experienţa „vieţii de dincolo“, trăită de un neurochirurg

Neurochirurgul a fost călăuzit în viaţa de „dincolo“ de o femeie FOTO: Shutterstock

Când neurochirurgul Eben Alexander a intrat în comă a trăit ceva ce nu credea că este posibil, o experienţă aproape de moarte (near death experience – NDE). Nu a crezut niciodată că există viaţa de apoi, pentru că ştia cum reacţionează creierul când oamenii sunt pe moarte şi a crezut întotdeauna că există o explicaţie ştiinţifică la experienţele în afara corpului descrise de cei care s-au întors de „dincolo“.

Creierul este un mecanism uimitor de sofisticat, dar extrem de delicat. Dacă se reduce cantitatea de oxigen pe care o primeşte, atunci va reacţiona. Aşa că nu este de mirare că mulţi oameni care au suferit traume severe, au avut poveşti ciudate de spus când s-au întors, însă acest lucru nu înseamnă că într-adevăr au călătorit într-un spaţiu real.

În toamna anului 2008, Eben Alexander a intrat în comă pentru şapte zile, timp în care o parte din creierul lui, neocortexul, a fost inactiv. Totul a început într-o dimineaţă în care Alexander s-a trezit cu o durere de cap, iar după doar câteva ore, întreg cortexul (partea care controlează gândurile şi emoţiile) s-a oprit. Doctorii de la Spitatul General Lynchburg din Virginia i-au spus că a contractat o meningită bacteriană foarte rară, care atacă în special nou-născuţii. Bacteria E coli reuşise să pătrunde în măduva spinării şi ajunsese la creier.

„Când am intrat în camera de urgenţă în acea dimineaţă, şansele mele de supravieţuire, sub o altă formă decât ca legumă, erau foarte scăzute. Pentru şapte zile am fost într-o comă profundă, corpul nu-mi răspundea, iar toate funcţiile creierului erau întrerupte. Apoi, în dimineaţa celei de-a şaptea zi, am deschis ochii“, a povestit Alexander pentru „Daily Beast“.

„Nu există nicio explicaţie ştiinţifică pentru faptul că în timp ce corpul îmi era în comă, eram conştient şi îmi era bine. În timp ce neuronii au cedat pentru a se proteja de bacteria care i-a atacat, gândul a călătorit către o altă dimensiune la care nu am visat niciodată“.

„Nu sunt prima persoană care descoperă existenţa conştiinţei în afara corpului. Dar din ceea ce ştiu eu, nimeni nu a mai călătorit într-o asemenea dimensiune în timp ce cortexul era deconectat şi în timp ce se afla sub îngrijire medicală“, a adăugat neurochirurgul.

Toate argumentele împotriva experienţelor din apropierea morţii sugerează că acestea sunt rezultatul unei funcţionări defectuoase a cortexului. Însă experienţa lui a avut loc în timp ce cortexul era total inactiv, iar potrivit cercetărilor medicale, Alexander nu avea cum să aibă nici măcar o conştiinţă slabă ori limitată în timp ce se afla în comă, pe cât timp el a trăit o adevărată odisee coerentă.

Lumea de dincolo

Alexander povesteşte că a început călătoria într-un loc plin de nori mari, pufoşi, coloraţi în roz şi alb, ce au venit să înlăture norii de culori închise. El îşi aminteşte de existenţa unor fiinţe transparente, sclipitoare, care lăsau în spatele lor urme pe cer şi de un sunet puternic, precum o incantaţie glorioasă, ce părea a fi produsă de acele creaturi înaripate. 

„ Mai târziu, gândindu-mă la acest lucru am presupus că bucuria acelor fiinţe era sursa zgomotului. Sunetul era aproape palpabil, tangibil, ca o ploaie pe care o simţi, dar care nu te udă“, a notat Alexander.

Văzul şi auzul nu erau două simţuri diferite. Alexander putea auzi frumuseţea vizuală a trupurilor de argint ale fiinţelor zburătoare şi putea vedea amplitudinea, bucuria şi perfecţiunea cântecului lor. Se pare că nu se putea uita la nimic sau asculta ceva din acea lume fără să devină o părticică din ea. 

Alexander mărturiseşte că nu a fost singur în călătorie, ci că o femeie l-a însoţit.

„Era tânără. Avea obrajii proeminenţi şi ochii albaştri. Părul arămiu îi încadra faţa gingaşă. Când am văzut-o prima dată, mergeam împreună pe aripile unui fluture. Milioane de fluturi ne înconjurau, ca un râu plin de viaţă. Hainele pe care le purta erau colorate şi simple, iar când s-a uitat la mine avea o privire pentru care merită să trăieşti să o vezi, indiferent de ce ţi s-a întâmplat în viaţă până atunci. 

Nu a fost o privire romantică sau prietenoasă, a fost o privire mai presus de orice ştim noi pe pământ şi mi-a vorbit fără să folosească cuvinte. Mesajul a trecut prin mine ca vântul şi l-am înţeles imediat“, a precizat neurochirurgul.

Mesajul a avut trei părţi, care traduse în limbajul pământesc ar suna aşa:

„Eşti iubit şi preţuit pe vecie“

„Nu ai de ce te teme“

„Nu ai putea face nimic greşit“

„Noi îţi vom arăta multe lucruri aici, dar în cele din urmă va trebui să te întorci“, i-a spus femeia lui Alexander.

Chiar dacă limbajul pământean nu funcţiona acolo, neurochirurgul a început să pună întrebări vântului de primăvară pentru că a simţit o putere în spatele lui. „Unde este acest loc? Cine sunt? De ce mă aflu aici?“ au fost printre întrebările rostite în gând, iar după fiecare, răspunsul consta într-o explozie de lumină, culori, dragoste şi frumuseţe, care îl străbăteau pe Alexander. 

Cum vede acum Alexander lucrurile

„Dacă în trecut cineva mi-ar fi povestit aşa ceva, aş fi crezut că se află sub vraja unei iluzii, însă ceea ce mi s-a întâmplat mie e departe de a fi o iluzie, a fost la fel de real ca orice alt eveniment din viaţa mea“, a scris neurochirurgul.  

Fizica modernă ne spune că Universul este o unitate indivizibilă. Deşi ne pare că trăim într-o lume separată şi diferită, fizica ne învaţă că sub aparenţă, fiecare obiect şi eveniment din Univers este în legătură cu alt obiect şi eveniment. Nu există separare reală. Pentru Alexander, înainte de această experienţă, astfel de idei erau doar lucruri abstracte.

Neurochirurgul vorbeşte despre cum s-a simţit când a intrat în biserică după ce şi-a revenit din comă. „Culorile vitraliilor aminteau de frumuseţea peisajului din lumea de dincolo. Notele orgii mi-au amintit  cum gândurile şi emoţiile din lumea cealaltă sunt precum valurile ce te străbat. Şi, cel mai important, o pictură cu Iisus frângând pâinea cu discipolii săi evocă mesajul cum că suntem iubiţi şi acceptaţi necondiţionat de către un Dumnezeu mult mai glorios decât am fost învăţaţi“. 

„Sunt încă doctor şi om de ştiinţă, la fel cum eram înainte, însă în adâncul meu sunt foarte diferit de omul care eram“, a conchis Alexander.