Esenţa Creştinismului

O meditaţie a lui C.S. Lewis despre esenţa Creştinismului – şi despre vestea bună pe care o presupune, pentru noi toţi, Învierea lui Hristos. Fragmentul de mai jos face parte din colecţia de eseuri publicată sub titlul de „Mere Christianity” – transcrierea unor eseuri radiofonice susţinute de C.S. Lewis la BBC, în timp ce marele eseist britanic era profesor la Universitatea Oxford.

În Crezul creştin se spune că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, „născut, nu făcut”. Şi Crezul adaugă – „care din Tatăl S-a născut mai înainte de toţi vecii”. Oare este destul de clar că acest lucru nu are nimic de-a face cu faptul că atunci când Hristos s-a născut pe pământ ca om, acel om a fost fiul unei fecioare? Nu vorbim acum despre Naşterea din Fecioară. Vorbim despre ceva care s-a întâmplat înainte ca Natura să fi fost creată, înainte de începutul timpului. „Mai înainte de toţi vecii” Hristos a fost născut, nu făcut. Ce înseamnă asta?

A naşte înseamnă a deveni părintele cuiva; a crea înseamnă a face. Iar diferenţa dintre cele două e următoarea: atunci când naşti, dai naştere la ceva de acelaşi soi cu tine. Un om naşte copii umani, un castor naşte pui de castori, iar o pasăre depune ouă care se transformă în pui de păsări. Dar atunci când faci ceva, faci ceva de un soi diferit faţă de tine. O pasăre face un cuib, un castor construieşte un baraj, un om construieşte un transmiţător radio – sau poate să facă ceva mai asemănător cu el decât un transmiţător radio: să spunem, o statuie. Dacă e un sculptor suficient de talentat, poate să facă o statuie care este foarte asemănătoare cu un om. Dar, desigur, nu va fi un om adevărat: doar arată precum un om. Nu poate să respire sau să gândească. Nu este vie.

Ceea ce naşte Dumnezeu este Dumnezeu; aşa cum ceea ce naşte omul este om. Ceea ce creează Dumnezeu nu este Dumnezeu; aşa cum ceea ce creează omul nu este om. De aceea oamenii nu sunt Fii ai lui Dumnezeu în felul în care este Hristos. Pot fi asemenea lui Dumnezeu în anumite feluri, dar nu sunt lucruri de acelaşi fel. Sunt mai mult precum nişte statui sau imagini ale lui Dumnezeu.

O statuie are forma unui om, dar nu este vie. În acelaşi fel, un om are (într-un sens pe care îl voi explica mai jos) „forma” sau asemănarea lui Dumnezeu, dar nu are acelaşi fel de viaţă pe care o are Dumnezeu. Să discutăm mai întâi despre primul punct (asemănarea omului cu Dumnezeu). Orice lucru pe care l-a creat Dumnezeu are o anumită asemănare cu El.

Spaţiul este precum El în imensitatea sa: nu în sensul că măreţia spaţiului este de acelaşi fel cu măreţia lui Dumnezeu, ci în sensul că este un fel de simbol al acesteia, sau o traducere a ei în termeni non-spirituali. Materia este precum Dumnezeu prin aceea că are energie: deşi, din nou, energia fizică este un lucru diferit faţă de puterea lui Dumnezeu. Lumea vegetală este precum El prin aceea că este vie, iar el este „Dumnezeul Cel Viu”. Dar viaţa, în sensul ei biologic, nu este de acelaşi fel cu viaţa care există în Dumnezeu: este doar un fel de simbol sau o umbră a ei. Când ajungem la animale, descoperim alte tipuri de asemănări, în plus faţă de viaţa biologică. Activitatea intensă şi fertilitatea insectelor, de exemplu, este o primă reflecţie estompată a activităţii neîncetate şi a creativităţii lui Dumnezeu.

La mamiferele superioare descoperim începuturile afecţiunii instinctive. Nu este acelaşi lucru ca iubirea care există în Dumnezeu: dar este precum ea – cam în felul în care o imagine desenată pe o foaie de hârtie netedă poate să fie, totuşi, „la fel ca” un peisaj. Când ajungem la om, cel mai înalt dintre animale, descoperim cea mai completă asemănare cu Dumnezeu de care avem cunoştinţă (ar putea exista creaturi în alte lumi care sunt mai asemănătoare cu Dumnezeu decât e omul, dar nu ştim nimic despre existenţa lor). Omul nu doar că trăieşte, dar şi iubeşte, şi gândeşte: viaţa biologică îşi atinge cel mai înalt nivel pe care îl cunoaştem în el.

Dar ceea ce omul, în starea sa naturală, nu are este Viaţa Spirituală – viaţa mai înaltă, de un fel aparte, care există în Dumnezeu. Folosim acelaşi cuvânt, „viaţă”, pentru ambele: dar dacă credeţi că amândouă trebuie să fie, în consecinţă, acelaşi fel de lucru, asta ar fi ca şi cum aţi crede că „măreţia” spaţiului şi „măreţia” lui Dumnezeu sunt acelaşi fel de măreţie. În realitate, diferenţa dintre viaţa biologică şi viaţa spirituală este atât de importantă, încât am să le dau două nume distincte.

Viaţa de tip biologic, pe care o primim prin intermediul Naturii, şi care (la fel care orice lucru din Natură) are mereu tendinţa să se epuizeze şi să se descompună, astfel încât poate să fie întreţinută numai prin subsidii permanente din Natură, sub forma aerului, a apei, a mâncării, ş.a.m.d., este Bios. Viaţa spirituală care se află din veşnice în Dumnezeu, şi care a creat întregul univers natural, este Zoe. Bios are, cu siguranţă, o anumită asemănare vagă sau simbolică cu Zoe: dar numai acel gen de asemănare care există între o fotografie sau un loc, sau o statuie şi un om. Un om care s-ar schimba de la Bios la Zoe ar trece printr-o schimbare la fel de mare precum o statuie care s-ar schimba de la a fi o piatră sculptată la a fi un om adevărat.  

Şi asta este exact esenţa Creştinismului. Lumea aceasta este atelierul unui mare sculptor. Noi suntem statuile, şi prin atelier circulă un zvon cum că unii dintre noi ne vom trezi, într-o bună zi, la viaţă.

(C.S. Lewis, „Mere Christianity”, Cartea a patra, Capitolul întâi; traducerea îmi aparţine.)

Închei cu cea mai bună veste pentru creştini şi pentru oamenii din toată lumea – Hristos a înviat!