În anul de graţie 2016 d.Hr. este dificil, cel puţin ca cetăţean care beneficiezi de confortul şi prosperitatea unei ţări din spaţiul lumii libere, să atenţionezi că omenirea se află în pragul unei crize fără precedent şi probabil, în perioada premergătoare izbucnirii celui de-Al Treilea Război Mondial. Poţi fi acuzat de nebunie, de rătăcire în „teoria conspiraţiei” etc. Confortul lumii, bunăstarea şi lipsa de asumare a unei vieţi spirituale profunde îl determină pe individul trăitor în societăţile democratice să creadă că lumea lui va fi veşnică şi că nimic nu-i poate risipi tihna egoistă.

Iată că principalii lideri ai Bisericii lui Hristos – Papa Papei Francisc al Bisericii Romano-Catolice si Patriarhul Kirill al Bisericii Ortodoxe Ruse – se împotrivesc acestei autosuficienţe şi avertizează, textual, că un război mondial poate oricând să izbucnească, solicitând liderilor politici să-şi rezolve conflictele de interese pe cale paşnică, prin negocieri. Dacă ne gândim la extraordinara capacitate informativă a structurilor administrative gestionate de cei doi lideri creştini, înţelegem că pericolul unui nou război mondial este atât de mare, încât Papa Francisc şi Patriarhul Kirill s-au referit direct şi fără echivoc la această chestiune, în declaraţia comună de la Havana, document de importanţă istorică şi cu potenţialul de a schimba major relaţiile dintre creştini şi totodată, relaţiile Bisericii lui Hristos cu lumea contemporană.

De fapt, alături de subiectul unui posibil şi destul de probabil război mondial, Declaraţia comună conţine răspunsuri şi soluţii la întrebări şi probleme deosebit de importante cu care se confruntă Biserica lui Hristos, spaţiul european şi întreaga umanitate.

Principala temă a Declaraţiei comune – unitatea Bisericii lui Hristos

Surprinde, înainte de toate, acceptarea comună, de această dată la nivelul celor mai importanţi lideri ai Bisericii creştine, a faptului că "uniaţia" - Biserica Greco-Catolică - nu mai poate fi considerată o soluţie, recunoscând însă dreptul Greco-Catolicismului de a exista şi a se manifesta. Deşi această idee se regăseşte în Declaraţia de la Mânăstirea Blamand (Liban), adoptată de Comisia Mixtă de Dialog Teologic Catolic-Ortodox în iunie 1993, reafirmarea ei la nivelul Papei de la Roma (întâia Romă) şi Patriarhului Moscovei (a treia Romă, după Bizanţ) conferă un conţinut cu mult mai puternic.

Greco-catolicismul a reprezentat una din marile dificultăţi în relaţiile dintre Vatican şi Patriarhia Moscovei şi iată că cei doi lideri creştini profită de întâlnirea de la Havana pentru a clarifica, probabil definitiv, chestiunea "uniaţiei". O atare declaraţie reprezintă o lovitură destul de dureroasă pentru Greco-Catolicism (aflat de câţiva ani într-o oarecare ofensivă şi înflorire în spaţiul est-european), dar şi pentru cei care considerau "uniaţia" ca o cale de rezolvare a unităţii Bisericii. Observăm că Papa Francisc şi Patriarhul Kirill decid să facă apel la o atitudine pragmatică, solicitând creştinilor celor două Biserici surori (Ortodoxă şi Catolică) să acţioneze împreună, în acele domenii unde este posibil, lăsând în plan secundar deosebirile dogmatice.

De fapt, Papa Francisc şi Patriarhul Kirill încearcă să pună temelia pentru o alianţă de acţiune la nivel geopolitic a celor mai importante părţi ale Bisericii lui Hristos - Vaticanul şi Patriarhia Moscovei - o forţă extraordinară pe care actorii politici şi religioşi de la nivel planetar sunt obligaţi să o ia în seamă şi să o trateze cu respectul cuvenit.

Papa Francisc şi Patriarhul Kirill afirmă valorile comune celor două Biserici surori, altfel spus, caută să promoveze către credincioşii ortodocşi şi catolici ideea de a întemeia acţiunea comună la care sunt chemaţi pe valorile care pot aduce unitatea acţiunii şi nu pe chestiunile care dezbină şi care fac ineficientă, uneori, neobservată, prezenţa creştinilor în marea agoră planetară.

Nu în ultimul rând, ci dimpotrivă, chiar cu insistenţă, Papa Francisc şi Patriarhul Kirill mărturisesc despre valorea sfântă a jertfei creştinilor asasinaţi în diferite teritorii aflate în război, consacrând calitatea de Sfinţi ai Bisericii a acestor creştini care au refuzat să se lepede de Hristos şi au preferat să primească moarte mucenicească. După secole, catolicii şi ortodocşii regăsesc noi Sfinţi comuni, prin această unică mărturisire de credinţă făcută de Papa Francisc şi de Patriarhul Kirill, în Declaraţia comună de la Havana.

În spaţiul european, Declaraţia comună a celor doi lideri ai Bisericii lui Hristos identifică cel puţin cinci probleme importante: valul de refugiaţi, criza din Ucraina, secularismul ateist agresiv (coroborat cu discriminarea creştinilor), identitatea creştină a Europei şi familia naturală.

Papa Francisc şi Patriarhul Kirill solicită ca rezolvarea problemei refugiaţilor să conţină în sine pacificarea ţărilor de origine din care aceştia au venit, astfel încât ei să poată să se reîntoarcă acasă. O viziune deopotrivă pragmatică şi creştină: vă găzduim, vă oferim adăpost şi hrană, vă ajutăm să pacificaţi zonele de origine şi apoi, vă rugăm să mergeţi acasă şi să vă refaceţi vieţile distruse de război şi terorism. O viziune creştină, diferită de soluţia falimentară propusă de Germania lui Merkel, de a inunda Uniunea Europeană cu refugiaţi prea puţin doritori să accepte normele de viaţă şi valorile europene. Totodată, este o viziune radical diferită de refuzul acceptării refugiaţilor în propriile teritorii, exprimat de unele state şi comunităţi europene.

Declaraţia comună de la Havana cuprinde şi un apel insistent la adresa comunităţii internaţionale de a lichida terorismul şi fundamentalismul religios, precum şi de a rezolva conflictele militare pe calea negocierilor, pentru pacificarea teritoriilor greu încercat de războaiele de tot felul. În această pacificare, Papa şi Patriarhul regăsesc soluţia comună pentru rezolvarea unor grave probleme umanitare: asasinatele în masă şi explulzările forţate comise asupra creştinilor din Orientul Apropiat şi Nordul Africii, războiul civil din Siria, crimele comise de autoprolcamatul Stat Islamic, oprirea valului de emigranţi care ameninţă să inunde Uniunea Europeană.

Ucraina nu este uitată - teritoriul acestui stat est-european este casă pentru creştinii ortodocşi, catolici şi greco-catolici - apelul la pace în Ucraina fiind însă unul pentru neutralitate a Bisericilor din zonă şi de implicare a acestora în evitarea escaladării conflictului, un mesaj oarecum mai cenuşiu, "culoare" dictată de complexitatea situaţiei, dar şi probabil, de dorinţa de a evita o reacţie de iritare a liderului de la Kremlin sau a politicienilor din U.E..

Totuşi, partea de conţinut geopolitic a acestui apel referitor la situaţia din Siria şi Ucraina surprinde, mai ales dacă ne gândim la faptul că Patriarhul Kirill este unul dintre aliaţii lui Putin şi susţinătorii politicii acestuia de renaştere naţională şi imperială a Rusiei. Un susţinător loial care, cel puţin până la acest moment, nu a făcut declaraţii prin care să se poziţioneze în afara viziunii politice a Kremlinului.

Papa Francisc şi Patriarhul Kirill atenţionează în Declaraţia comună şi asupra discriminării la care sunt supuşi creştinii, atât în ţări controlate de funamentalismul religios al altor culte, cât şi în teritoriile Uniunii Europene, unde forţele politice care promovează secularismul caută să "enclavizeze" Biserica Creştină, să o alunge din sfera publică şi să o transforme într-o chestiune strict personală a indivizilor. O atenţionare care vizează cu precădere Uniunea Europeană, entitate privită cu răceală în Declaraţia comună de la Havana.

Mai mult, însuşi procesul de integrare europeană este pus sub semnul întrebării şi este respins de către cei doi lideri creştini, dacă acesta nu va accepta identitatea creştină a spaţiului european. Altfel spus, Papa Francisc şi Patriarhul Kirill pe de o parte, solicită liderilor Uniunii Europene să reanalizeze chestiunea identităţii, a sufletului Europei Unite, din perspectiva importanţei rădăcinilor creştine ale civilizaţiei europene, iar pe de altă parte, fac apel la vigilenţa creştinilor faţă de procesul integrării lor în suprastatul european, astfel încât această integrare să nu afecteze bunăstarea lor spirituală, duhovnicească de creştini.

Papa Francisc şi Patriarhul Kirill mărturisesc, fără echivoc, importanţa familiei naturale, a familiei creştine, formată din bărbat şi femeie, familia binecuvântată pentru şi prin naşterea de prunci. Cei doi lideri creştini resping orice alte forme de convieţuire ridicate la rang de "familie" în societatea contemporană secularizată. Dacă până la acest moment, unii îşi făceau iluzii că Papa ar privi cu îngăduinţă homosexualitatea - în Ortodoxie, iluzia nu este posibilă, cunoscută fiind atitudinea fermă şi severă a Bisericilor Ortodoxe de respingere a aşa-zisei "familii homosexuale" - textul Declaraţiei Comune de la Havana lămureşte definitiv chestiunea: Papa de la Roma susţine famila creştină şi nu acceptă "familia homosexuală".

Rămâne de văzut dacă se vor găsi unii să-l acuze pe Papa Francisc de încălcarea "corectitudinii politice"...

Nu în ultimul rând, Declaraţia comună de la Havana este şi un protest împotriva nedreptăţilor sociale provocate de sistemul capitalist neo-liberal şi global, de filosofia "consumerismului", inegalitatea în distribuirea resurselor planetare fiind considerată o altă cauză a valului de migranţi care inundă Europa, dar şi a sărăciei extreme în care se zbat miliarde de oameni. Fără a se transforma în socialişti sau marxişti, Papa Francisc şi Patriarhul Kirill critică direct şi cu severitate sistemul capitalist, se declară, implicit, neprieteni ai acestuia.

Declaraţia comună de la Havana - în ciuda rezervei cu care au primit-o diverşi analişti ai vieţii politice şi religioase - reprezintă un moment de răscruce, atât în istoria relaţiilor dintre Catolicism şi Ortodoxie, cât şi în relaţiile dintre Biserica lui Hristos şi lume. Papa de la Roma şi Patriarhul Moscovei au decis să înceapă o colaborare care are ca scop final implicarea reală şi activă a Bisericii lui Hristos în rezolvarea unei crize internaţionale atât de grave, încât cei doi lideri creştini consideră că poate degenera într-un război mondial şi probabil, nuclear.

Totuşi, pentru ca Declaraţia comună de la Havana să dobândească puterea de influenţă aşteptată, îi este necesar aportul altor forţe religioase şi politice.

Rămâne de văzut, în spaţiul creştin ortodox, cum vor primi această declaraţie liderii Bisericilor Ortodoxe locale (probabil surprinşi de conţinutul ei) şi mai ales, cum îşi vor asuma principiile şi direcţiile de acţiune hotărâte în comun de Papa Francisc şi de Patriarhul Kirill. Diferitele interese locale, orgoliile personale (acolo unde încă mai există), condiţionările externe de natură politică, dorinţa de a colabora sau dimpotrivă, de a refuza colaborarea cu Patriarhia Moscovei şi/sau Vaticanul etc. vor influenţa atitudinea liderilor Bisericilor Ortodoxe locale. Importantă va fi şi poziţia oficială care va fi adoptată la Marele Sinod Panortodox ce urmează a fi în curând organizat. Vor accepta liderii unor Patriarhii importante din spaţiul ortodox, precum Patriarhia Ecumenică, să colaboreze cu Vaticanul, în temeiul principiilor negociate şi în comun afirmate de Papa Francisc şi Patriarhul Kirill?

În spaţiul catolic, Papa are de domolit curentul fundamentalist catolic - ceva mai puţin vocal de mai multă vreme, dar nu lipsit de putere - care încă speră că unitatea Bisericii lui Hristos va fi obţinută prin "dizolvarea" Ortodoxiei în Catolicism. Papa de la Roma a recunoscut în Patriarhul Moscovei, mai mult ca în oricare alt patriarh ortodox, un partener egal de dialog şi împreună lucrare, un frate alături de care poate purcede la o mărturisire comună a credinţei în faţa marilor încercări la care sunt supuşi creştinii din vremurile noastre. O atitudine care spune multe acelor lideri catolici mai puţin obişnuiţi să vadă în Biserica Ortodoxă, o biserică soră.

Trebuie să evoc, la acest punct, vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România, la invitaţia vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist, un moment istoric şi oportunitate pentru Biserica Ortodoxă Română de a-şi asuma un rol european în promovarea valorilor creştine. O oportunitate care încă aşteaptă să fie fructificată...

Vorbind despre dificultăţile Papei Francisc de a pune în practică Declaraţia de la Havana, trebuie spus că Biserica Greco-Catolică, evident aşezată într-o situaţie de inferioritate prin Declaraţie, trebuie redefinită de către Vatican, din perspeciva acestui nou conţinut al colaborării dintre Catolicism şi Ortodoxie, o redefinire nu dogmatică, ci a prezenţei sale în dialogul dintre ortodocşi şi catolici, în sensul de a ajuta dezvoltarea şi a eficientiza acest dialog, în spiritul Declaraţiei comune.

Reacţia liderilor politici reprezintă un alt element care poate contribui la succesul sau dimpotrivă, la eşecul aplicării Declaraţiei de la Havana.

Vladimir Putin reprezintă principalul lider politic vizat de conţinutul declaraţiei, căci apelul la dialog şi negocieri pentru evitarea unui nou război mondial i se adresează în măsură chiar mai mare decât liderilor SUA şi U.E., dată fiind semnătura Patriarhului Kirill pe Declaraţia comună. Liderul de la Kremlin cunoaşte foarte bine puterea de influenţă pe care Biserica Ortodoxă Rusă o are asupra credincioşilor din Marea Rusie, dar şi asupra elitelor financiare, politice şi militare.

Chiar dacă unele idei - probabil cele legate de situaţia politică şi militară din Siria şi Ucraina - au fost mai mult sau mai puţin inspirate de Vladimir Putin, acesta trebuie să-şi asume cât mai curând o poziţie oficială cu privire la Declaraţia Comună. Declaraţiile pe care le va face Putin despre acestă puternică relansare a relaţiilor dintre Patriarhia Moscovei şi Vatican ne vor arăta cât de dispus este liderul Rusiei să sprijine această colaborare.

Liderii Uniunii Europene sunt chemaţi, la rândul lor, să înţeleagă un adevăr simplu: dacă vor insista în a construi Uniunea Europeană ca pe un Nou Turn Babel - întemeiat pe un amalgam de valori, pe un sincretism spiritual, pe promovarea unor păcate ca fiind valori morale acceptate la nivelul societăţii - dacă vor insista să alunge Biserica lui Hristos şi pe creştini din spaţiul public, discreminând majoritatea formată de creştini în numele satisfacerii unor valori necreştine promovate cu insistenţă de unele minorităţi şi grupuri de interese, altfel spus, dacă liderii Uniunii Europene vor refuza să-şi asume valorile creştine, Biserica lui Hristos se va ridica împotriva lor, tot aşa cum a făcut-o în vremea împăraţilor romani păgâni sau eretici.

Un răspuns este aşteptat şi de la liderii politici ai SUA, a căror politică economică şi militară din Orientul Apropiat şi Nordul Africii s-a dovedit a fi falimentară, condusă după interese egoiste, nu în temeiul valorilor democraţiei şi care politică a provocat războaiele care bântuie aceste teritorii. Un răspuns care este aşteptat şi de cei aproximativ 51 de milioane de cetăţeni americani de credinţă catolică (aproximativ 21% din populaţia SUA), în contextul în care în SUA este în plină desfăşurare procesul electoral de alegere a viitorului Preşedinte.

Mai trebuie spus că succesul aplicării Declaraţiei comune de la Havana este condiţionat şi de implicarea organizaţiilor religioase şi politice ale evreilor şi musulmanilor. Cele două comunităţi se află într-un vechi şi sângeros conflict, iar implicarea organizaţiilor religioase evreieşti şi musulmane în pacificarea zonelor de conflict din Orientul Apropiat este rară şi foarte puţin eficientă. Papa Francisc şi Patriarhul Kirill fac apel la dialogul interreligios, rămâne însă de văzut cum va fi primit acest apel de către evrei şi musulmani, cei doi verişori aflaţi de foarte multă vreme în ceartă şi război.

Observăm că în calea dorinţei de împreună lucrare, de pacificare şi încreştinare a umanităţii pe care şi-au asumat-o public Papa Francisc şi Patriarhul Kirill, se ridică numeroase obstacole.

Avem însă convingerea că toţi creştinii de bună credinţă îşi vor asuma acest apel la mărturisirea lui Hristos, având nădejde şi urmând în porunca Lui: "În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea." (Ioan XVI, 33)

***

Textul integral al Declaraţiei Comune de la Havana: AGENŢIA DE ŞTIRI BASILICA

***

Texte interesante pe acelaşi subiect:

ACTIVENEWS - Papa Francisc, omul ruşilor / Russia Today - Geopolitica apropierii dintre Ortodoxie şi Roma / Deutsche Welle - Obligaţii religioase şi avertismente politice / Catholic World Report - Francis and Kirill: Who Played Whom?