Contextul cultural

Există destule istorii ale tatuajului. El provine din cele mai vechi timpuri, încă de la primitivi, care-l foloseau ca mijloc de protecţie faţă de forţele malefice, ca rit de trecere pentru adolescenţii care trebuiau să îndure durerea, sau ca mijloc de înfrumuseţare pur şi simplu. În Europa, o vreme tatuajul a aparţinut exclusiv marinarilor, deşi creştinismul şi islamismul condamnă practica, considerând-o un păcat. În România, tatuajele s-au întâlnit cel mai mult la puşcăriaşi, recunoscute fiind sirena şi cele patru puncte - simboluri pentru cei patru pereţi ai celulei.

În anii recenţi, tatuajul a devenit o modă, şi este acceptat social. Angelina Jolie, Britney Spears, sau Amy Winehouse sunt vedete ce se mândresc / s-au mândrit cu tatuajele lor. Le face chiar sexy, dacă mă-ntrebaţi. Şi pe la noi, saloanele de tatuaj au înflorit, şi cunosc din ce în ce mai mulţi tineri îşi tatuează pielea. Ba unii consideră asta chiar o artă. Una pop, dar artă.

De ce mi-am făcut eu tatuaj?

Mulţi se întreabă de ce să-ţi faci asemenea semne pe trup? Şi să mai şi suporţi dureri pentru asta? Şi apoi, dacă-ţi va părea rău, dacă nu-ţi va mai plăcea?

În ceea ce mă priveşte, am ales să-mi fac tatuaj din mai multe motive:Cel principal, este cel personal - pentru reamintire. Cum unii îşi fac tatuaje cu numele iubitelor sau iubiţilor, eu am vrut să-mi reamintesc o perioadă din viaţa mea, de care – din păcate – am uitat: epoca fragedei tinereţii, când fusesem copleşit de căutări spirituale. Am vrut să-mi reamintesc de acea epocă pe care acum, ca om serios, muncitor şi cetăţean de nădejde plătitor de taxe, am uitat. Aşa că ce era mai potrivit decât un simbol hindus – căci ce poate fi mai spiritual decât continental indian? - pe care să mi-l aleg ca tatuaj?

Şi iată cum am luat simbolul universal al religiei hinduse om / aum "", "mama tuturor mantrelor", despre care am citit odinioară în cărţile lui Heinrich Zimmer, Paul Masson-Oursel sau Mircea Eliade şi despre care n-am mai citit demult.

Cum mi-a decurs tatuarea?

Am ales un salon, dintr-o recomandare. Evident că am avut emoţii – nu ştiam cât de mult avea să mă doară. Mai ales că decisesem să fie la încheietura mâinii, unde ştiam că e o zonă destul de sensibilă. Destul de mult timp a durat, pentru tatuator, pregătirea: Copierea desenului şi stabilirea teritoriului de piele “pângărit”. Apoi mi-a prezentat acele virgine şi s-a apucat de pregătirea instrumentelor: unul pentru contur, altul pentru umplerea desenului. Şi a început.

Durerea, la început, nu a fost mare. Mai degrabă o usturime decât durere propriu-zisă. De abia apoi, când pentru contur a trebuit să revină cu acul, durerea s-a mai înteţit. La fel, nici umplerea desenului, cu celălalt instrument, ca un mic picamer, n-a fost prea plăcută – m-au apucat transpiraţiile şi încordările involuntare de fund. În fine, tot desenul a durat cam douăzeci de minute. Iar eu am plecat foarte mulţumit.

A fost importantă stabilirea unei legături de încredere cu tatuatorul. De pildă, l-am mai îndrumat la desen, i-am mai cerut pauze, ca să mă odihnesc... Fără această încredere, nu e la îndemână să-i oferi unui necunoscut o bucată din pielea ta, pentru totdeauna.

După tatuare

Pot spune că îmi place tatuajul meu. De ce?

Pentru că scopul pentru care l-am făcut - reamintirea unei perioade din viaţa mea - a început să funcţioneze.  

Pentru că are un rol estetic – îmi împodobeşte frumos prea obişnuita-mi mână.

Pentru că are şi un rol social-educativ – am legat pân-acum câteva discuţii despre mine, despre hinduism şi despre spiritualitate, în genere.

Char dacă, până la urmă – e doar un mic desen pe-o bucată de piele. Ca să vedeţi ce înseamnă, totuşi cultura.