De ce Biserica Ortodoxă nu acceptă incinerarea

De ce Biserica Ortodoxă nu acceptă incinerarea

Decizia BOR de a nu permite oficierea slujbelor religioase în cazul celor care aleg incinerarea este o sfidare la adresa celor care se consideră creştini ortodocşi, arătând că Biserica Ortodoxă nu este capabilă sau nu vrea să se adapteze la prezent. De ce Biserica Ortodoxă nu acceptă incinerarea?

Ştiri pe aceeaşi temă

De ce Biserica Ortodoxă nu acceptă incinerarea – Practica este interzisă din 1928

Practica incinerării a fost interzisă de BOR la data de 15 iunie 1928, hotărârea fiind reconfirmată la 20 februarie 1933. Astfel, din mărturiile istorice şi arheologice reiese că Biserica a practicat înmormântarea de la începuturile sale, până în prezent. Hotărârea nu a mai suferit modificări deoarece reprezintă punctul de vedere oficial al BOR şi în zilele noastre. Ba mai mult, este de datoria slujitorilor Bisericii să îi determine pe enoriaşi să respecte tradiţia înhumării.
 

De ce Biserica Ortodoxă nu acceptă incinerarea – Biblia nu interzice incinerarea

În Biblie nu există nici un text care ar interzice explicit incinerarea. Indiferent că este înmormântat în stil clasic sau incinerat, trupul tot în pământ ajunge, termenul „pământ” având în Biblie sens metaforic, precum au şi cele şase plus una zile în care Dumnezeu a creat tot ceea ce există, văzut sau nevăzut. Astfel, în cazul în care BOR ar aduce ca argument pasajul biblic în care Dumnezeu îi spune omului „din pământ ai fost făcut, în pământ te vei întoarce”, acesta ar fi lipsit de acoperire.
 

De ce Biserica Ortodoxă nu acceptă incinerarea – Pierdere financiară

O înmormântare clasică ajunge să coste câteva mii de lei, în timp ce costurile incinerării sunt mult mai mici. De pierdut au şi micii „afacerişti” care căpuşează această industrie a morţii, dar cel mai mult pierde biserica. Acesta poate fi unul dintre motivele pentru care incinerarea nu este agreată de capii BOR. Plecând de la administratorii cimitirelor, gropari, dascăli, preoţi, toţi au de pierdut din punct de vedere financiar dacă aceasta practică a incinerării s-ar extinde. Lumea nu ar mai cumpăra locuri de veci, nu ar mai plăti taxe la cimitire, ar mai rări „donaţiile obligatorii” către biserică, iar mii de firme de pompe funebre ar dispărea. 
 
Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.
   

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: