Dalai Lama şi dialogul interreligios. „Cel care îşi răneşte aproapele, îşi reneagă propria religie...”
0
Dalai Lama este zilele acestea la Paris. În profunda sa înţelepciune nu s-a întâlnit, însă, nici cu Hollande, nici cu vreun alt politician. „Nu am ce să le spun. Eu am venit aici ca să vorbesc oamenilor despre fericire”, a spus acesta zâmbind. Superb! Atitudinea domniei sale m-a uns pe suflet şi mi-a întărit certitudinea că între oamenii spirituali şi aşa-zisele elite politice prăpastia s-a adâncit iremediabil.
Şi fie vorba între noi, despre ce ar fi putut oare să vorbească carismaticul lider spiritual al budismului tibetan cu Hollande? Despre egoism, carierism, ipocrizie, orbire ideologică, trădare, minciună şi lipsă de demnitate? Nu, evident cei doi nu aveau nimic ce să-şi spună pentru că trăiesc pe două planete morale şi spirituale complet diferite: unul (sărmanu!) visează numai cum să-şi sape un loc de veci din marmură corect ideologică politic în istoria Franţei, iar călugărul tibetan visează la fericirea semenilor şi la paşii pe care umanitatea ar trebui să-i urmeze pentru a (re)găsi calea armoniei şi a fraternităţii. Deşi presiunile politice de la Pekin trebuie luate în calcul (acesta fiind motivul invocat de presa franceză), nu acestea au făcut imposibilă întâlnirea dintre cei doi lideri, ci mai degrabă idealurile lor de viaţă diametral opuse. În timp ce politicienii caută cu orice preţ gloria mundană, din fericire pentru noi printre liderii spirituali încă mai există oameni care se gândesc la viitorul acestei lumi. Şi fie din nou vorba între noi, Dalai Lama nu a ratat nimic. Dimpotrivă. A scăpat de o vizită obositoare în clubul ipocriţilor.
Cu ocazia conferinţei „Le dialogue interreligieux au service du respect et de la tolérance” (Dialogul interreligios în slujba respectului şi a toleranţei) organizată de prestigioasa instituţie catolică Collège des Bernardins, seninul şi jovialul Dalai Lama a dialogat însă cu principalii reprezentanţi ai cultelor religioase din Franţa, pledând pentru o mai bună cunoaştere între fidelii diverselor confesiuni religioase care, în actualul context, resimt de o frică teribilă indusă de atrocităţile comise de terorişti şi în consecinţă au resentimente între ei. Cardinalul André Vingt-Trois, Episcopul Parisului, Mitropolitul Emanuel, Preşedintele Adunării Episcopilor Ortodocşi din Franţa (şi reprezentant al Patriarhiei Ecumenice), pastorul François Clavairoly, Marele Rabin Haïm Korsia şi Anouar Kbibech, Preşedintele Consiliului Cultului Musulman din Franţa, nu au stat în jurul unei mese rotunde, ci unul lângă altul, împreună cu Dalai Lama cultivând seminţele dialogului interreligios, unul dintre dezideratele preţioase ale liderului spiritual tibetan care întreaga sa viaţă a promovat ideea armoniei atât de indispensabile între religiile lumii.
Un dialog fructuos despre fraternitate şi compasiune, despre empatie şi iubire dezinteresată, despre armonie între oameni, în viziunea lui Dalai Lama secretul acestui sentiment suprem nefiind altul decât cunoaşterea reciprocă. Subliniind faptul că, în ciuda mesajului de dragoste, pace şi iertare pe care susţin că-l promovează, adesea religiile au cultivat mai degrabă seminţele discordiei provocând animozităţi în rândul credincioşilor. Pentru a atinge această armonie indispensabilă viitorului umanităţii, liderul spiritual tibetan are câteva propuneri interesante: întâlniri cu teologi pentru înţelegerea corectă a diferitelor credinţe religioase, contactul direct cu credincioşii practicanţi pentru „a ajunge până în inima tradiţiilor” şi participarea la pelerinaje în locurile sfinte ale marilor religii. Dalai Lama a insistat mai ales asupra ultimilor două propuneri care permit credincioşilor să se cunoască reciproc dincolo de orice teorie sau dogmă, pelerinajele şi experienţa directă oferind tuturor oportunitatea de a lega prietenii cu oameni diferiţi, din toate colţurile lumii. De mai bine de patru decenii, liderul spiritual tibetan este un pelerin înverşunat care a învăţat lecţii preţioase despre divinitate şi iubire şi de la călugării creştini şi de la credincioşii musulmani, dar şi de la rabini sau hinduişti.
Ţinând cont de climatul anxiogen care se resimte în prezent în societatea franceză, puternic zguduită de atentatele din ultima vreme, problematica terorismului a fost un subiect de discuţie greu de ocolit. În această privinţă, Dalai Lama a afirmat că nu are sens să vorbim despre terorismul musulman sau budist, deoarece teroriştii nu sunt credincioşi adevăraţi, cel care îşi răneşte sau ucide aproapele îşi reneagă de fapt propria religie şi nu poate fi încarnarea unui mesaj de iubire şi de pace promovat de marile religii ale lumii. A subliniat însă virtuţiile „jihadului interior” pe care l-a comparat cu meditaţia budistă atunci când este vorba despre eliminarea emoţiilor distructive. Anouar Kbibech a împărtăşit pe deplin această definiţie a jihadului pledând la rândul său pentru fraternitate, „acest cuvânt magic care are o valoare religioasă şi laică deopotrivă…”. Aşadar, onorabilul deziderat al fraternităţii între credincioşi şi între oameni în general a fost pe buzele tuturor, dialogul fiind cea mai bună metodă de rezolvare a conflictelor.
Avidă să ascult genul acesta de discuţii, indiferent de religia despre care se vorbeşte şi bucuroasă fiind că întâlnirile dintre teologi nu mai sunt doar discipline universitare, ci au devenit accesibile publicului larg, oferind şansa unei experienţe comune între liderii spirituali şi laici, nu pot să nu observ totuşi intervenţia corectitudinii politice care se infiltrează uneori chiar şi în cadrul unor astfel de manifestări. Mă bucur când dialogul religiilor nu este doar o confruntare de idei (de ideologii?), ci oferă oportunităţi de a pune bazele unor relaţii constructive şi fraterne, dar am un sentiment de insatisfacţie când nu se dezbat cauzele reale ale conflictelor. În cadrul conferinţei, Dalai Lama spunea că de fapt noi înşine ne creăm probleme din cauza fricii, a furiei şi a frustrărilor. Dar toate aceste sentimente puternice au la bază conflicte sau evenimente traumatizante. Cum poţi explica unei persoane care, de exemplu, şi-a pierdut copilul sau pe cineva drag într-un atentat terorist că islamul este religia păcii şi a toleranţei când toate atentatele din ultima vreme se comit invocând numele lui Allah? Devenim frustraţi fără motiv sau dimpotrivă acumulăm multe tăceri de teamă să nu fim criticaţi de zbirii corectitudinii politice? Fraternitatea o fi poate cel mai nobil sentiment, dar pentru a fi împărtăşit trebuie să fim în rezonanţă unii cu ceilalţi, dincolo de toate diferenţele culturale, morale şi religioase care ne despart sau ne opun. Dialogul este calea cea mai onorabilă, dar numai atunci când cel din faţa ta are disponibilitatea emoţională şi culturală să te asculte şi să te accepte aşa cum eşti. Dar cum putem oare purta un dialog cu fanaticii??
Evident, nici Dalai Lama, nici cardinalul, nici pastorul, nici mitropolitul ortodox, nici rabinul, nici reprezentantul cultului musulman nu au răspunsuri la toate întrebările care ne frământă şi ne complică existenţa. Dar cel puţin atunci când se întâlnesc ridică nivelul discuţiilor la un prag incomparabil de superioritate faţă de dezbaterile politice care ne otrăvesc cotidianul. Consider salutară atitudinea liderului spiritual tibetan de a nu se fi întâlnit cu politicieni, evitând astfel ocazia enumerării unor fraze îmbuibate de ipocrizie şi lipsite de conţinut ideatic. Dialogul purtat de Dalai Lama cu reprezentanţii cultelor religioase din Franţa are meritul de a ne reaminti că fiecare dintre noi are o responsabilitate universală, aşa cum remarca şi Papa Francisc şi anume că umanitatea ar trebuie să acţioneze asemeni unei familii care trăieşte în aceeaşi casă. „Nu este vorba despre un sincretism religios”, a subliniat rabinul Haïm Korsia, „ci tocmai pentru că suntem diferiţi, putem crea coeziune între noi”, subliind că uneori tocmai cei din exteriorul unei religii înţeleg ce se întâmplă cu adevărat în interiorul ei.
„Principiul laicităţii ne permite să fim egali în faţa legii şi nu în competiţie”, a mai adăugat rabinul. Sentimentul iubirii ne permite însă să fim în competiţie pentru mântuirea lumii, iar aceasta nu poate fi posibilă dacă nu ne îngrijim de mântuirea semenilor: fraternitatea nu înseamnă doar ajutor în clipele dramatice, ci şi compasiune, iubire dezinteresată, sfaturi mântuitoare, purtare de grijă celor diferiţi nouă. Aşa cum spunea un sfânt cu „gură de aur”, „începutul iubirii e a-l pune pe celălalt înaintea noastră...”. La sfârşitul conferinţei toţi cei prezenţi au ţinut nu un minut de reculegere, aşa cum s-a întâmplat după fiecare atentat petrecut în Franţa, ci „60 de secunde” de linişte împărtăşite cu bucurie. Poate totuşi, dincolo de orice diferenţe, sursa tuturor religiilor ar fi liniştea… Vorbind prea mult despre divinitate, ajungem să nu o mai simţim deloc.
Se încarcă comentariile...
