Culmea nesimţirii

Am ȋnţeles, după mai mult timp petrecut printre străini, că suntem preţuiţi de ceilalţi ȋn funcţie de identitatea pe care ne-o asumăm.

Asta pentru că identitatea naţională şi cea religioasă sunt purtătoare de valori şi pot contribui la ȋntărirea unei comunităţi multietnice.

America de Nord este colţul de lume unde identitatea fiecăruia contează enorm şi unde punerea acesteia ȋn acord cu celelalte este un drept şi o obligaţie cetăţenească. Atunci când spui că eşti român, grec, italian, irlandez sau orice altceva şi ȋi respecţi pe ceilalţi, oferindu-le ce este mai bun şi mai frumos din cultura şi tradiţia ta, câştigi simpatia şi prietenia tuturor. Acolo, ȋn America de Nord, comunităţile au ȋnvăţat de mult că ura nu aduce niciodată prosperitate şi că nesimţirea este vehiculul urii.

Pe scurt, niciun om ȋntreg la minte şi cu un minimum de educaţie nu ȋndrăzneşte să-l desconsidere pe cel de lângă el şi să-i batjocorească simbolurile. Insist asupra faptului că am ȋn vedere regula generală de convieţuire şi nu excepţiile nefericite.

Acum să privim puţin la noi ȋn ogradă. Zilele trecute mi-a căzut privirea pe o ştire din seria celor nebăgate ȋn seamă din pricina unor precauţii parşive, specifice presei româneşti din ultimii 20 de ani. Este vorba despre iniţiativa Arhiepiscopului Ioan al Covasnei şi Harghitei de a ȋmpărţi drapele naţionale credincioşilor din eparhia sa şi de ameninţarea unui personaj din zonă, autointitulat politician, adresată celor care vor ȋndrăzni să le arboreze. „Aştept cu curiozitate (sic!) să văd câţi dintre românii care trăiesc aici vor arbora din aceste drapele. Nu este sigur că mulţi vor răspunde pozitiv la această acţiune de provocare a Bisericii Ortodoxe”, a spus acel lider al unui aşa-zis partid maghiar din Transilvania.

Aşadar, ȋn secolul XXI, a ajuns o „provocare” să-ţi afirmi identitatea pe teritoriul României. Sigur că aceasta este numai unul dintre efectele vizibile ale procesului de purificare etnică practicat de extremiştii maghiari ȋn judeţele Covasna şi Harghita, de mulţi ani ȋncoace. Totul s-a ȋntâmplat cu complicitatea partidelor româneşti şi a emanaţilor acestora, ajunşi ȋn cele mai ȋnalte demnităţi publice. Ȋn filmul maghiarizării forţate au jucat, ȋn roluri secundare, şi câţiva dătători cu părerea, costumaţi ȋn „reprezentanţi ai societăţii civile”. Ei sar ca arşi, chiar şi astăzi, atunci când cineva „ȋndrăzneşte” să atragă atenţia asupra ilegalităţilor ce se petrec ȋn Harghita şi Covasna, dar tac mâlc ȋn faţa iredentismului maghiar.

Ȋn fond şi la urma urmei, ce ne arată toate acestea? Ne arată o societate căreia i s-a distrus programatic ȋncrederea ȋn propriile forţe şi respectul faţă de ea ȋnsăşi, aşa cum se ȋntâmplă cu un copil căruia i se repetă zilnic că este un prost şi un neisprăvit. Prin lipsa de reacţie imediată la abuz şi la obrăznicie am creat precedente periculoase. Aproape că este un miracol faptul că mai avem lideri morali precum Părintele Ioan, Arhiepiscopul Covasnei şi Harghitei, care mai păstrează tricolorul nepătat de mâinile murdare ale politicienilor.