Cu stângul în dreptul

Am fost zilele acestea într-o comisie doctorală, tema fiind cât se poate de atrăgătoare: autosecularizarea sau cum se derulează intern o seamă de procese pe care, drept scuză, le considerăm ca venind doar din exterior.

Ei bine, acest mod de autogolire de sens nu este comun doar formelor organizate ale credinţei, ci mai tuturor sistemelor şi subsistemelor sociale. Un exemplu la îndemână: abuzarea de mecanismele democratice în scopuri personale, fapt care pune însăşi democraţia sub semnul întrebării. Similar, orice mare principiu ajunge în criză când cei chemaţi să îl exemplifice dovedesc contrariul. În istoria ei bimilenară, Biserica lui Hristos a făcut de nenumărate ori experienţa rupturii dintre „teorie“ şi „practică“.

Sugestivă pentru autosecularizarea generică, adică aplicată nu doar fenomenului religios, este, cum aminteam deja, indicarea unui duşman exterior. Logica este simplă: cine loveşte în X, loveşte de fapt în marea instituţie Y. De aici la intoleranţa feroce faţă de orice sugestie critică nu mai este decât un pas. S-a văzut foarte bine în perioada comunistă şi se poate observa în orice regim dictatorial: adevărul devine duşmanul ficţiunii de partid şi de stat, ideologia suspendând realitatea.  

Mentalitatea cetăţii asediate se traduce în atitudini menite să justifice abuzul. Cum critica este arma exclusivă a duşmanului, luciditatea în interior este virtutea cea mai puţin binevenită. Chiar dacă vezi lucruri cu care nu eşti de acord, nu te exprimi. De dragul grupului din care faci parte. Nu oferi duşmanului din afară argumente. Complicitatea ia locul solidarităţii şi înregimentarea pe acela al adeziunii cândva libere. Din lucid, ajungi cinic şi din idealist, pervers.

Timpurile de acum marchează falimentul unor construcţii pe care modernitatea, pentru a ne referi la cercul nostru cultural, le-a considerat multă vreme de la sine înţelese. În plină epocă a internetului, a ştirilor false şi a manipulărilor, devine din ce în ce mai puţin evident cine formează, de fapt, „opinia publică“. La fel, posibilitatea tehnică a modificării rezultatelor votului universal relativizează baza oricărei puteri legitime. Motiv să ne punem în chip serios problema cum să diminuăm ocaziile în care, cu o vorbă românească, ne dăm cu stângul în dreptul.