Crucea Râmnicului

Un gând inspirat, de mare ispravă, l-a condus pe Arhiepiscopul cărturar Dr. Varsanufie la decizia de a institui o distincţie nobiliar identitară pentru Eparhia sa cuprinzătoare simbolic şi a geografiei Olteniei de sub munte, Crucea Râmnicului – oraş şi Eparhie de asemenea de sine în spaţiul oltenesc.

Este prilejul să fac o dată cu preţuirea deosebită faţă de acest act ctitoricesc o scurtă însemnare – sper lămuritoare – pentru cei de azi. Aşadar, la 1370, sub domnia lui Vladislav I (Vlaicu Vodă), Patriarhul Nicodim al Constantinopolului hotărăşte împreună cu Domnul zidirea  Mitropoliei Ortodoxe a Severinului, a cărei existenţă s-a petrecut până la 1503, când sub Radu cel Mare această instituţie covârşitor importantă pentru istoria Bisericii Ortodoxe Române se mută la Râmnic cu titlul de Episcopie a Râmnicului – Noul Severin (în acelaşi sinod se hotărăşte şi  crearea Episcopiei Buzăului). Râmnicul a fost de atunci Noul Severin al Episcopiei care în 14 noiembrie 2009 este înălţată la rangul de Arhiepiscopie odată cu ridicarea în jilţul arhiepiscopal a Episcopului Gherasim.

Semnificaţia nobiliară a Crucii Râmnicului este încărcată de o istorie rezonantă pentru dezvoltarea salbei de mănăstiri vâlcene, aproape toate legate de acte ctitoriceşti voievodale, care astăzi se constituie într-o vatră de creştinătate cu nu mai puţin de 43 mănăstiri, în afară de schituri şi aşezări schimnice.

Crucea Râmnicului este menită să recunoască în timp, dar şi la timp, dăruirea şi uneori chiar jertfa precum şi devotamentul şi hărnicia unor căuzaşi ai credinţei creştine ortodoxe din Vâlcea şi din afara Vâlcii, care nu şi-au precupeţit osteneala, contribuind la sporirea şi consacrarea tradiţiei ctitoriceşti, monastice şi cărturăreşti atât de diverse a unui climat şi depozit de spiritualitate venind să susţină identitatea Râmnicului în ipostaza de Noul Severin şi apoi Arhiepiscopal Râmnicean.

Am înţeles că această distincţie va fi făcută publică în ziua de azi, 8 iunie 2018, când se împlinesc 4 ani de păstorire râmniceană a ierarhului Dr. Varsanufie.

Sunt 4 ani în care în geografia Eparhiei Vâlcene au fost înfiinţate unsprezece mănăstiri noi, dintre care amintim pe cea a Sfântului Calinic de pe lângă Catedrala Râmnicului, a lui Antim Ivireanul, a Înălţării Sfintei Cruci, din dealurile din apropierea urbei Râmnicului Vâlcii, cea din extremitatea sudică a ţinuturilor vâlcene din localitatea Ghioroiu, în sfârşit, mănăstirea închinată Patriarhului Iustinian Marina în satul lui natal, Suieşti, în care s-a zidit şi o biserică nouă şi o casă ţărănească muzeu amintind de casa părintească a marelui patriarh.

În aceşti patru ani au fost remarcate sporirea şi întinerirea prin restaurare a Palatului Arhiepiscopal înălţat de Sfântul Calinic, casele şi locuinţa acestuia din timpul păstoririi sale la Râmnic,  Parcul Arhiepiscopiei, de hectare întregi transformate aşa cum se vede şi azi într-o gură de rai a florilor şi a arbuştilor florari, sădirea unor sute de tei, sute de cireşi şi de meri şi de caişi şi de vişini, îmbrăcarea în tablă de aramă a acoperişului palatului şi a turlelor catedralei, busturile în bronz ale poetului Mihai Eminescu şi al Patriarhului Iustinian, iar în oraş bustul în bronz al Sfântului Antim Ivireanul.

Alături de acestea sunt dator să atrag atenţia şi asupra unei publicaţii  doctrinare trimestriale intitulată Martiria de cea mai frumoasă ţinută editorială şi cu o deschidere cuprinzătoare spre colaborarea cu personalităţi prestigioase ale ortodoxiei şi în general ale culturii româneşti.

Închei cu încrederea că această nobilă distincţie, Crucea Râmnicului, îşi va afla un loc meritat prestigios şi meritoriu în recunoaşterea unor opere şi personalităţi semnificative pentru cultura şi ortodoxia românească.