Pentru mine, ca preot, Sărbătorile Crăciunului (similar şi cele ale Paştelui) se pot încadra în sintagma: misiune prin comuniune. Practic, mă întâlnesc cu foarte mulţi creştini, motiv pentru care am un regret că Sărbătorile Crăciunului nu ţin până la Paşti. E drept că ne întâlnim şi după Sărbători, dacă altfel nu reuşim însă...nu este chiar la fel.

Întâlnirile încep, însă, cu mult dinainte de Sărbători, din Postul Crăciunului, la scaunul Spovedaniei. Asta pe lângă celelalte îndatoriri zilnice legate de Biserică sau de presă. Zi de zi, după un program convenit, mă văd cu toţi fiii mei duhovniceşti, care m-au ales să le fiu părinte întru Hristos. Copii, tineri, maturi, bătrâni, fiecare are nevoie de iertarea şi sfatul lui Dumnezeu, aşa că trebuie să le fiu alături. Uneori mă prinde seara târziu, alteori mă trezesc dimineaţa devreme, în lămurirea chestiunilor sufleteşti care ard. Pentru că, să recunoaştem, dacă interiorul nu este bine pus la punct, cele din exterior vor avea de suferit. Şi, de la an la an, constat că frământările şi căutările oamenilor se înmulţesc, cauzele fiind diverse. Ceea ce înseamnă mai multă nevoie de misiune şi de pastoraţie.

Sărbătorile de iarnă prilejuiesc, însă, şi alte două momente, foarte asemănătoare între ele: vizitele pastorale pe la casele credincioşilor, odată cu Icoana Naşterii Domnului (la care o să mă refer în continuare), iar a doua oară cu sfinţirea caselor de Bobotează. Aici discuţiile sunt intens polemizate de către unii cetăţeni, care nu văd cu ochi buni această practică. Să lămurim un pic.

Această vizită are un rol dublu. Primul este cel misionar, pentru că preotul, închipuind pe îngerii şi păstorii din Bethleem, merge şi vesteşte lumii întregi Naşterea Domnului, cântând un imn specific şi arătând Icoana Naşterii, pe care credincioşii o cinstesc după tradiţia ortodoxă, prin sărutare. Al doilea rol este cel pastoral, pentru că preotul interacţionează cu credincioşii, având ocazia să-i evalueze „la ei acasă“. Din acest punct de vedere, preotul este probabil cel mai bun cunoscător al situaţiei românilor „din teritoriu“, deoarece este probabil singurul care mai periază, periodic, societatea românească în detaliul ei. Călduros recomand această procedură tuturor reprezentanţilor instituţiilor publice, mai ales politicienilor. Poate aşa îşi vor cunoaşte mai bine poporul pe care îl conduc şi administrează şi de care pretind că le pasă.

Sigur, nu toţi oamenii cred că prezenţa preotului în casa lor este o binecuvântare. Unii, puţini la număr, doresc să-şi prezinte făţiş adversitatea faţă de preot, uitând principiul biblic al acestei vizite Iată, stau la uşă şi bat. Probabil felul lor de a fi a stat şi la baza Naşterii pruncului Iisus în iesle, căci Fecioara n-a mai găsit loc potrivit să nască. De-a lungul slujirii mele preoţeşti am auzit şi văzut multe. De la replici amuzante, gen „nu-i nimeni acasă“; „ştiu şi singur că vine Crăciunul“; „am şi eu icoană“; „eu nu le am cu astea” sau „n-am mărunt“ (cât de mărunţi suntem!) şi până la situaţii inedite, în care unii membri ai familiei se ascund prin diverse încăperi (unul se ascunsese după o perdea scurtă, uitând că i se văd pantofii) sau stau şi se uita la tine încremeniţi sau miraţi de îmi vine să întreb dacă mai arăt a om şi nu a extraterestru (dacă se vor descoperi oameni exact asemenea nouă pe alte planete, ce sunt ei?).

Însă am avut parte şi de situaţii mai tensionate, în care unii cetăţeni se arătau violenţi verbal sau gestual (aviz forumiştilor care persiflează, sunt călit la expresii deplasate). Dacă tot e să mi se arate ostilitate, prefer totuşi trântitul uşii sau ruperea afişului cu anunţul vizitei.

Apropo, văd că încă n-a murit manipularea comunistoidă că „popa vine să ceară bani“. Nu ştiu situaţia fiecărui preot, dar bănuiesc o similitudine: credinciosul donează preotului cât doreşte pentru această vizită. Ştiu că unora le e greu să priceapă că preotul se întreţine din donaţiile credincioşilor, dar vreau să le explic limpede că acei bani nu se duc aiurea, ci în salarii, taxe şi impozite. Marota marxist-leninistă că preotul este un parazit social, scutit de taxe şi impozite este o grosolană manipulare, care se hrăneşte dintr-un deficit de comunicare. Plus că zâmbesc amar la auzul sumelor astronomice calculate pe genunchi de naivi sau rău-voitori. După ei, poporul român s-ar lăfăi în venituri exorbitante, din care ar îndesa în buzunarele preoţilor mega-donaţii, când, de fapt, realitatea este cea pe care o ştim cu toţii. Personal, consider că dacă reuşesc acoperirea salariilor şi dărilor aferente lunilor Decembrie şi Ianuarie, când merg în aceste vizite, înseamnă că parohienii mei încă mai fac faţă crizei financiare. Dar lucrurile nu-s prea limpezi pentru viitor.

Dar, după toată această perioadă de pregătire, vin şi zilele Sărbătorilor. S-ar zice că lucrurile se mai liniştesc. Dar nu se întâmplă aşa. Dimpotrivă

În fiecare dintre zilele Sărbătorilor, după cuvenita şi necesara Sf. Liturghie, sunt invitat de credincioşi să ne bucurăm împreună de Sărbători. Lista este lungă şi încerc să o onorez cât pot. Dacă prima zi o rezerv celor mai apropiaţi, celelalte zile sunt un tur de forţă al comuniunii creştine.  Ca preot niciodată n-am preferat să stau de Crăciun doar cu soţia (avem alte ocazii) pentru că ar însemna să mă dezic de misiunea de preot. Hristos se naşte pentru toţi, iar preotul este dator să nu-L încuie în casa sa, prin izolare socială. Nu contează atât mâncarea de pe masă, că tot un stomac am, ca orice muritor, cât bucuria stării dimpreună cu alţii şi a povestirilor duhovniceşti. Un bun creştin are mai multă foame de duh, decât de carne. Acolo e de mine.

De altfel, când mă uit în jur, uneori mă sperii de câtă foame avem inoculată în minte, noi, românii, când văd cărucioare arhipline la hipermarket. Dar mi se face de-a dreptul frică atunci când mai văd că ne zgârcim în a oferi ceva şi celui mai necăjit de lângă noi. Lipsa de dragoste creştină nu va putea fi niciodată mascată de abundenţa din cărucioare.

De aceea, prefer să fiu dimpreună la masă cu cei ce aşteaptă să se hrănească nu numai cu mâncăruri, ci şi cu Cuvântul lui Dumnezeu.