Culege şi vânează rarele ocazii în care se vorbeşte despre Emil Cioran, are cam toate volumele sale în bibliotecă, face automat legătura între Cioran şi prietenii săi, triada Cioran-Eliade-Ionesco. L-am descris pe consumatorul de Cioran, aşa cum era el povestit de filosoful Petre Ţuţea.

Este acelaşi personaj care a participat, întruchipat în multiple vârste şi fizionomii,dar pe toată durata manifestării, la evenimentul organizat de Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale şi Meridionale, Departamentul Cultural şi Casa Românească Europeană: In Memoriam Emil Cioran. O manifestare cu care Mitropolia a intenţionat să debuteze o serie de evenimente dedicate unor personalităţi care au marcat imaginarul spiritual românesc. Imi amintesc acum de personajul de mai sus pentru simplul motiv că ne apropiem din nou de acel aprilie care va marca o altă aniversare a naşterii lui Cioran: doar 105 ani.

Dar şi pentru că, într-un fel, dezbaterea organizată de Mitropolie a deschis un drum. Sau drumuri  spre ceea ce foarte înţelept spunea proaspătul ambasador al României la Unesco, Adrian Cioroianu: „Cioran aşteaptă cuminte să fie descoperit, aşa cum la fel aşteaptă şi Constantin Brâncuşi, şi Mircea Eliade, şi Eugen Ionescu". Pică bine că îi pomenim, nu-i aşa? In fond, suntem contemporanii anului Brâncuşi şi totuşi, din ce îmi aduc aminte, prea puţine persoane şi autorităţi, şi mai ales pe reţelele sociale, şi-au amintit că 19 februarie a devenit de anul acesta ziua Brâncuşi.

Organizarea evenimentului de către Mitropolie nu a fost nici ea întâmplătoare. Cei care dau dovadă de o prea mică şi superficială cunoaştere a operei lui Cioran ar spune că nu se cuvenea, deoarece filosoful din Răşinari era un ateu convins. Intâmplarea face însă ca o fiinţă care se află undeva mai presus decât noi să decidă astfel lucrurile. Şi să reuşească acolo unde de altfel eu nu am reuşit. Deşi am încercat din toate puterile, tot ceea ce am reuşit a fost să obţin bunăvoinţa Ambasadei Moldovei la Paris, a fostului ambasador la Paris, astăzi la Berlin, Excelenţa Sa Oleg Serebrian, pentru a adăposti o întâlnire cu  filosoful elveţian Roland Jaccard, prietenul lui Cioran. Mitropolia a reuşit însă să organizeze o zi dedicată lui Cioran, cu participarea IPS Iosif, Mitropolitul ortodox al Europei Occidentale şi Meridionale, a criticului literar Eugen Simion, a dramaturgului George Banu, a traducătorului ediţiei integrale Cioran (în franceză), Nicolas Cavaillès. O zi a amintirilor celor care l-au cunoscut pe filosof, dar şi o zi a filmelor despre Cioran. O zi în care cripta bisericii Saint Sulpice, cea care va sărbători în 15 martie 18 ani de când tot aici a fost ales arhiereu IPS Iosif, a adăpostit o excelentă expoziţie de fotografii/portrete ale lui Cioran, realizate de fotograful mexican Rogelio Cuéllar (cu sprijinul Ambasadei Mexicului la Paris). Ochi, adânci, trişti, ai românului din Răşinari, care priveau undeva dincolo de toţi cei prezenţi în criptă.

O zi interesantă şi emoţionantă, dedicată acestui personaj, ca nimeni altul. „Nu există vreo altă personalitate culturală care să fi scris atâtea lucruri vexante despre valorile române, despre felul şi filosofia noastră, despre psihologia noastră", avea să afirme Eugen Simion. „Cel care, deşi o dată ajuns în Franţa a decis să utilizeze doar limba franceză, rostea cuvintele 'noroc' şi 'nenoroc' doar în limba română"! Norocul face ca manifestarea din decembrie trecut să reuşească să nască alte iniţiative. ICR Paris pregăteşte o manifestare dedicată filosofului iar la Teatrul Atalante, din Paris, va avea loc un spectacol cu titlul „Cioran/entretien", în regia lui Antoine Caubet. Intre 1-18 aprilie, punerea şi jocul în cuvinte a unui interviu acordat de Emil Cioran la Amsterdam, în 1982.

Consumatorii de Cioran, iată, există. În orice timp, anotimp sau moment, acolo unde şi dacă dorul de o anume imanenţă există. Iată-vă doza, doza de seară:

Am cunoscut tentaţii religioase adeseori în cursul vieţii mele, momente când plonjam în lectura misticilor, mi se părea chiar că înţeleg, însă în momentul în care trebuia să fac saltul, ceva în mine se revolta: 'Nu, nu vei merge mai departe'. Când am scris 'Lacrimi şi sfinţi', trăiam o adevărată luptă între tentaţie şi refuz.Totuşi nu am putut niciodată să depăşesc îndoiala. Fascinaţia negativului îmi este atât de naturală încât îi resimt prezenţa în fiecare clipă.

(Dialoguri cu Sylvie Jaudeau, 1988)

Celui care nu a fost niciodată tentat de religie îi va lipsi mereu ceva. Il va lipsi capacitatea de a şti ce este binele şi ce e răul. Imi imaginez uneori istoria universală ca un fluviu imens al păcatului original. Citesc şi recitesc cartea Genezei şi am sentimentul că în câteva pagini se află totul. Este bulversant. Aceşti nomazi ai deşertului posedau o viziune completă a omului şi a lumii.

(Dialoguri cu François Fejtö, 1986)