Catalogarea moaştelor

O parte a presei relatează că Patriarhia Română a decis realizarea, anul acesta, a unui catalog cu moaştele  sfinţilor. Un lucru bun, cred în sinea mea. Dar nu mă iluzionez: nu toţi vor aprecia gestul.

Evident, iniţiativa Patriarhiei are cel puţin două aspecte pozitive:

1. Pune în evidenţă o latură a patrimoniului BOR, foarte utilă pentru credincioşi, dar şi pentru cartea de vizită a BOR. Subiectul este foarte vast, de aceea nu insist, dar punctez motivul pentru care, în Ortodoxie, noi cinstim aceste moaşte. El este unul tangenţial (ştiu, termenul miră pe mulţi, a se citi “de aceeaşi natură“) cu cel pentru care nu acceptă incinerarea: trupul creştinului este templu al Duhului Sfânt, iar în cazul sfinţilor, el reprezintă “vas de cinste, sfinţit, de bună folosinţă Stăpânului, potrivit pentru tot lucrul bun”, după cum învăţa Sf. Pavel. Este şi motivul pentru care Biserica cinsteşte şi aflarea moaştelor unor sfinţi deosebiţi. 

Prin urmare, noi nu cinstim rămăşiţele în sine, ci harul Duhului Sfânt, cel ce este peste moaşte. Despre această posibilitate extraordinară găsim dovezi biblice atât în Vechiul Testament, unde Dumnezeu învie un mort, prin rămăşiţele Proorocului Elisei, iar în Noul Testament se săvârşesc minuni prin umbra Sf. Petru sau ştergarele purtate de Sf. Pavel. De aceea, înţelesul mai extins al moaştelor cuprinde şi obiecte ce au aparţinut sfinţilor, nu numai trupurile lor neputrezite sau osemintele lor. Se ştie bine că moaştele martirilor au împodobit primele altare creştine, pentru că ele sunt rodul dragostei desăvârşite şi prefigurarea Învierii, adică a esenţei Liturghiei. De aceea, nu le dispreţuim, nu ne temem şi nu ne scârbim de ele, căci creştinismul nu suferă de necrofobie, mai ales faţă de sfinţi. Dar nici nu mizăm pe psihologism, ci pe realism. Cinstim pe cine trebuie şi cum trebuie.

Aşadar, toată această viziune creştină asupra sfintelor moaşte nu este decât versiunea creştină a dragostei fireşti pe care oamenii o au faţă de cei dragi. Cine nu are obiecte cu valoare sentimentală de la cei dragi? Chiar şi în cazul celor incineraţi, unii păstrează cenuşa celor dragi, în urne speciale. Ei bine, şi moaştele sfinţilor sunt păstrate tot aşa de special, înveşmântate sau puse în racle, căci vederea rămăşiţelor în stare brută nu-i pentru oricine. Ba, gândind cronologic, aş putea spune că urnele copiază raclele, apărând mai târziu. 

Cât despre împărţirea moaştelor, ar fi ultimul impediment la care să ne gândim. Unii fac însă tot felul de calcule, cum că dacă am aduna toate aceste părticele, ar rezulta mai mult decât întregul. Ei, aici e ceva fărâmă de adevăr, dincolo de exagerările voit tendenţioase...iată cum anume.

2. Catalogul lămureşte chestiunea autenticităţii sfintelor moaşte. Nu are rost să fim naivi. Exploatatori şi înşelători religioşi au fost şi vor mai fi destui, pe post de uscături prin pădurea Ortodoxiei. Din fericire, ei pot înverzi oricând doresc. Din păcate, unii aleg uscăciunea mercantilismului şi, sesizând evlavia credincioşilor, o conexează repede cu stimularea donaţiei prin falsificarea moaştelor.

Ispita marketingului religios a fost prezentă încă de la începuturile creştinismului. Iuda bombăne la pierderea unei vânzări profitabile a mirului, Hristos avertizează asupra Mamonei, iar Sf. Pavel sfătuia îndepărtarea de „cei ce care socotesc că evlavia este un mijloc de îmbogăţire,... căci evlavia este mare câştig, dar atunci când ea se îndestulează cu ce are”. Desigur, există şi extrema opusă, de a crede că Biserica nu are nevoie de bani. Atunci de ce Hristos avea pungă în care primea donaţii? Din ce mai fura Iuda, dacă nu ar fi fost punga? Dar tocmai ca să-l vindece, Hristos i-o încredinţează. Căci nu birui ispita până ce nu o înfrunţi.

Dar unii nu-şi văd cinstit de pastoraţie, sau cel puţin n-au astâmpăr, dorind să-şi impună cultic şi public punctul de vedere. Aşa afli de expunerea necanonică, ici colea, a rămăşiţelor unor personalităţi bisericeşti, presupuşi sfinţi, dar care încă nu-s canonizaţi (vezi cazurile părinţilor Ilie Lăcătuşu, Ilarion Argatu sau, mai recent, aceeaşi tentativă asupra  părintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa). Apoi te încearcă un sentiment de compasiune când auzi de găsirea moaştelor Sf. Ilie (oare câţi nu ştiu că s-a înălţat cu trupul la cer?) sau a unor pene din aripile Sfinţilor Arhangheli. Ori, şi mai grav, afli de expunerea unor moaşte neidentificate şi necertificate antropologic, dar despre care “ştiu ei mai bine”, unii certaţi cu normele ştiinţifice, cu canoanele bisericeşti, cu educaţia elementară sau cu bunul-simţ, care-ţi interzic să propagi în public ceea ce nu este încă autentic.

Tocmai de aceea consider că elaborarea acestui catalog este un lucru bun, pentru a face lumină în astfel de situaţii. De altfel, părintele Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române mi-a precizat, pentru blogurile Adevărul, că acest catalog va conţine următoarele date privind sfintele moaşte: o scurtă descriere, provenienţa, documentul de autenticitate, fotografii şi detalii despre sfântul respectiv. El va face parte dintr-un proiect identitar mai amplu al Patriarhiei, care va conţine o Enciclopedie a Ortodoxiei Româneşti (apărută deja în 2010), o Istorie a Monahismului Românesc şi o Istorie a Muzicii Bisericeşti de la începuturile ei şi până astăzi, toate fiind presărate cu detalii despre personalităţile marcante ale ortodoxiei româneşti. De altfel, părintele Stoica a mai precizat că sfintele moaşte au statut juridic asemănător lăcaşurilor de cult, ele neputând fi aflate decât în proprietatea unui cult, deoarece sfântul reprezintă cultul, nicidecum interesele private ale unor persoane. Tocmai de aceea, Sfântul Sinod a decis ca fiecare parohie sau mănăstire să realizeze un ghid de prezentare a patrimoniului propriu, pentru a se pune ordine şi în această zonă a patrimoniului bisericesc, destul de obscurizată în timpul comunismului.

Dar nu mă iluzionez să cred că toţi vor primi această veste cu zâmbetul pe buze. E dreptul şi libertatea fiecăruia, până la urmă, să creadă şi să devină ceea ce doreşte. Chiar şi troll, din pacate şi el tot un fals. Cel al dialogului civilizat şi respectului reciproc.