Everghetinos reprezintă cea mai amplă culegere de texte sacre ale Sfinţilor Părinţi ai  Bisericii Ortodoxe, operă fundamentală a doctrinei ortodoxe şi această ediţie a I-a a apărut în anul 2007 „cu un text stabilit pe baza tradiţiei manuscrise, ediţie bilingvă din greaca veche astfel încât, în carte, textul grec, textul sursă apare pe pagina stângă a cărţii, pe partea dreaptă deci, faţă în faţă, aflându-se traducerea în limba română.

În Cuvântul înainte la ediţia a I-a, al Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, având drept motto acest text: „Împărtăşeşte-te pururi de povaţa Părinţilor tăi şi vei petrece tot timpul în odihnă” (Avva Isaia)

„Se spune, suntem obosiţi şi trăim şi într-o lume obosită. Suntem biruiţi de oboseală, iar ceea ce te biruieşte, aceea te şi stăpâneşte.” (2 Petru, 19).

Cum poate omul să se elibereze de acest tiran, numit oboseală? Căile încercate de omul de azi şi de cel dintotdeauna sunt multiple... una singură, însă, este cea care-l descătuşează pe om de sclavia omniprezentă: odihna întru Hristos – Dumnezeu”. Această eliberare de oboseală o reprezintă lectura cărţii antologie numită Everghetinos din care, în limba română, au apărut primele trei volume din cele opt.

Este cu adevărat impresionantă opera de transpunere în limba română a acestei sinteze – de aproape un mileniu – a vieţii şi gândirii Părinţilor «Bisericii Ortodoxe»”. Prima traducere românească a Everghetinos-ului s-a petrecut la începutul secolului al XIX-lea pentru ca astăzi, la începutul mileniului al III-lea să ne aflăm în faţa unei transpuneri „de excepţie”, cum spune Mitropolitul Moldovei Teofan, făcută în româneşte de amintiţii călugări români, „vieţuitori în Sfânta Mănăstire Vatoped”.

Limba română în care citim noi astăzi Everghetinos-ul este absolut remarcabilă prin frumuseţea ei şi prin dulceaţa ei de fagure de miere:

Un om avea o ţarină care, din pricina nepăsării lui, s-a înţelenit şi s-a umplut de buruieni şi de mărăcini. Mai apoi s-a gândit s-o îngrijească şi i-a spus fiului său: Mergi de curăţă ogorul. Şi a plecat fiul să cureţe ţarina, dar când a văzut mulţimea de mărăcini, s-a descurajat, zicându-şi în sinea lui: Când voi smulge şi voi curăţa eu toate astea de aici? Atunci s-a culcat şi a adormit. Trezindu-se, a privit iarăşi la mulţimea mărăcinilor şi, cuprins de lâncezeală, a rămas tolănit. Astfel, când dormind, când învărtindu-se de ici-colo, ca uşa în ţâţâni – după cuvântul Scripturii – ş-a irosit nu puţine zile, fără să lucreze nimic. După aceea a venit tatăl să vadă ce a făcut. Şi aflându-l că nu lucrase nimic, i-a zis: De ce nu ai muncit nimic, până acum? Iar el i-a răspuns: Tată, cum mergeam să lucrez, văzând mulţimea buruienilor şi mărăcinilor, mă cuprindea deznădejdea şi, de necaz, mă întindeam şi dormeam. De aceea nu am lucrat nimic. Îi zice tatăl: Fiule, în fiecare zi să faci atât cât îţi este lăţimea aşternutului; astfel va spori lucrul tău şi nu te vei descuraja. Tânărul a făcut aşa şi în scurtă vreme ogorul a fost curăţat.

La fel şi tu, frate, lucrează puţin câte puţin şi nu-ţi vei pierde curajul; iar Dumnezeu te va aşeza iarăşi, cu harul său, în rânduiala ta de odinioară. Fratele a ascultat şi, şezând cu răbdare, a făcut după cum îl învăţase Bătrânul. Şi, cu harul lui Dumnezeu, a aflat odihna.”

Everghetinos-ul este, aşa cum aţi văzut, o carte de învăţătură pentru noi toţi, nu numai pentru slujitorii Bisericii Ortodoxe. Este o carte de filozofie a vieţii, o carte de care avem nevoie toţi în drumul nostru prin viaţă.

Cum spuneam, transpunerea în limba română din greaca veche este ea însăşi o mare operă poetică din care putem, de asemenea, învăţa cum să vorbim curat româneşte, într-o vreme când şi limba română este, putem spune, tratată şi exploatată cu atâta lipsă de preţuire şi la radio şi în presa scrisă, şi la televiziune, şi în Parlament, şi în viaţa de toate zilele.

Nu pot încheia însă această carte poştală de întâmpinare, fără să subliniez cu admiraţie faptul că între slujitorii transpunerii în limba română ai Everghetinos-ului se află şi un slujitor al Bisericii Ortodoxe, cu adevărat savant, călugăr la Muntele Athos după ce a predat, în ţară, limbile clasice în învăţământul Bisericii Ortodoxe Române. Acest călugăr savant, cu numele Daniil Cotescu, este fiul unor celebri Artişti români, Actori de teatru care au intrat amândoi în legendă, mama învestită să ilustreze, cu un har unic pe scena românească, nobilul termen de Vedetă, şi nu voi uita niciodată că, venind special să o vadă într-unul din strălucitele spectacole ale teatrului românesc în care făcea, atât de tulburător viu, înţelesul cuvântului Vedetă, o fascinantă actriţă a teatrului şi filmului rus care se pregătea, la Moscova, pentru acelaşi rol, la sfârşitul reprezentaţiei bucureştene, s-a urcat pe scenă şi, în faţa sutelor de spectatori care aplaudau în picioare, a îngenuncheat şi i-a sărutat mâna actriţei românce.

*

* E vorba de spectacolul Maestrul şi Margareta, dramatizare după romanul lui Bulgakov, şi, fireşte, de rolul Margaretei.