Calitatea (spirituală a) diasporei

Apropiatele alegeri prezidenţiale vor reprezenta, nemijlocit, inclusiv un mare şi important test al diasporei româneşti: câţi vor ieşi la vot. De la restricţiile de până acum, iată, legiuitorul, din sentiment de vinovăţie, acordă trei zile.

Generozitatea aceasta se poate dovedi periculoasă. Ştiind că au timp, unii vor ajunge să nu mai aibă răgazul exprimării opţiunii, să neglijeze exercitarea unui drept fundamental. Sper să nu se întâmple astfel, dar entuziasmul pe care îl percep în jurul meu este foarte bine ascuns. Interesul arătat mersului ţării, crizelor pe care le traversează fără pauză de trei decenii încoace, nu este mereu însoţit de determinarea de a contribui, prin vot, la găsirea unei soluţii. Alegerile europarlamentare au dat un semnal în acest sens.

Atât cât înţeleg anumite mecanisme de coagulare, ţinând cont şi de diversitatea ţărilor în care trăiesc cele mai mari comunităţi româneşti, vizitând paginile digitale ale acestora şi cunoscând gradele de manipulare a subiectului diasporei în disputele de acasă, realizez că, de fapt, realitatea prezenţei românilor în afara graniţelor nu este decantată suficient. 

Lipsesc vocile reprezentative dinspre exterior, aşa cum lipsesc şi capetele de pod din ţară. Dincolo de proiecte, diaspora este încă un fenomen gelatinos.

Nici nu putea fi altminteri. Cum ştim din experienţa altor diaspore istorice, formate timp de secole, precum cea grecească, este nevoie de câteva generaţii, de structuri asociative şi instituţionale, de referinţe culturale şi spirituale consistente şi constante pentru ca identitatea de grup să fie articulată, trăită şi reprezentată credibil. Nu încetez să repet o evidenţă: noutatea absolută, prin dimensiuni, durată şi implicaţii, a primului secol românesc de unitate este tocmai diaspora, trecută inclusiv prin experienţa exilului anticomunist.

Prezenţă capilară, la firul ierbii, Biserica ortodoxă majoritară este pentru moment singura alături de românii care bântuie prin lume. Iată de ce de ea depinde maturizarea, înainte de toate spirituală, a compatrioţilor extraşi din destinul local. Este motivul pentru care calitatea slujitorilor nu poate fi opţională. Concret, nu putem pune păstori complexaţi, slujitori defazaţi, care nu pricep în ce lume au nimerit. Diriginţi de şantier ai unei construcţii esenţiale, clericii diasporei trebuie să fie la înălţimea proiectului. Cel puţin.