Calea cea dreaptă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

O figură intens nocivă pentru spaţiul mediatic, al mediului politic şi al celui de afaceri este condamnată acum şi omul intră la închisoare. Justiţia îl extrage din lume pentru a-l izola de aceasta. Mie, însă, mi-a atras atenţia un alt eveniment. Duminică a fost hirotonit părintele Valerian după ani de călugărie, de pustnicie într-un schit de lângă Râmnicu Vâlcea.

Toată lumea este preocupată acum, în spaţiul public, de condamnarea lui Dan Voiculescu. Desigur, e un eveniment important pentru actul de justiţie în România. O figură intens nocivă pentru spaţiul mediatic, al mediului politic şi al celui de afaceri este condamnată acum şi omul intră la închisoare. Justiţia îl extrage din lume pentru a-l izola de aceasta. Mie însă mi-a atras atenţia un alt eveniment. Duminică a fost hirotonit părintele Valerian după ani de călugărie, de pustnicie într-un schit de lângă Râmnicu Vâlcea. De ce mi se pare un fapt important. Pentru că e un om care şi-a găsit calea. În sus. Primul pomenit aici o găsise şi el. În jos.

L-am cunoscut pe cel hirotonit de curând din vremea când era tânărul actor Dragoş Pâslaru. Am scris nu odată despre rolurile lui în teatru încă de la începutul carierei sale remarcabile. A impresionat şi în film iar un rol al său, Horia Sima (celebrul preşedinte al partidului Garda de Fier şi lider legionar), l-a fixat puternic, se pare, în memoria colectivă. Fotografii cu actorul în costumul de comandant legionar aveau să circule între minerii care, între 13 şi 15 iunie 1990, au năvălit în Bucureşti, cu “binecuvântarea” conducerii statului de atunci. Ei l-au recunoscut pe actor, în Piaţa Universităţii, unde acesta participa la protestul anti-comunist, l-au bătut crunt pe “legionar” care a ajuns în comă la spital. A scăpat cu viaţă. L-am revăzut, întâmplător, după. Era schimbat, ca şi cum înţelesese. Ce l-a determinat să facă acest lucru? Să se retragă din lume pentru a se apropia de Dumnezeu? Iată ce spune întrun interviu din acest an:

“Dumnezeu a trimis lucrul acela ca să pot plăti o parte din păcatele grele pe care le-aveam, şi atunci mi-a dat o astfel de trăire. Personal, mie mi-a servit această experienţă extraordinar de mult. De ce? În primul rând, pentru că nu am fugit în faţa primejdiei, am stat să o primesc… (Tace părintele, iar mâna îi lunecă pe metanier.) Doar mi-am înălţat ochii… şi-atunci am văzut crucea de pe bisericuţa „Sfânta Ana“ de la Colţea. (...) A fost ceva fără gând, fără cuvânt. Am văzut crucea şi m-am bucurat enorm, atât! Ceea ce s-a declanşat în fiinţa mea (a urmat un nou moment de tăcere)… nu poate fi redat în cuvinte". (ziarullumina.ro, 28.02.2014)

Pentru media e un “caz” spectaculos. Un actor care se călugăreşte şi, iată, acum este hirotonit preot. Şi care i-a iertat pe acei “creştini” care îi făcuseră atâta rău odinioară. Dincolo de asta, hirotonia, a cincea sfântă taină a Bisericii, înseamnă şi este însă un lucru foarte important:

“prin punerea mâinilor si rugăciunea arhiereului, se împărtăseste unor bărbati, ce s-au pregătit pentru aceasta, harul dumnezeiesc, care dă puterea de a propovădui cuvântul lui Dumnezeu, de a săvârsi Sfintele Taine si slujbele bisericesti, si de a conduce pe cei credinciosi la mântuire.” (www.sfaturiortodoxe.ro)

Iată, deci, un act violent îl transformă pe actor în altă fiinţă spirituală. A văzut în ce i s-a întâmplat un semn, iar gândul şi sufletul au reacţionat, l-au smuls din lumea “noastră”. E împăcat demult deşi luptă cu păcatul. Se confruntă zilnic cu sine însuşi. Câţi dintre noi facem asta? El poate acum, primind harul, să întemeieze altfel lumea.

M-am gândit câteodată la această situaţie foarte neobişnuită, a actorilor sau actriţelor ori a unor persoane publice, în general, care hotărăsc, la un moment dat să iasă din această lume pentru a intra într-o alta, mişcată de cuvântul lui Dumnezeu. Media a consemnat aceste hotărâri ieşite din comun, fie că a fost vorba de actori, actriţe, intelectuali ş.a. Mai ales prin “spectaculosul” lor. Este o cale aceasta tot astfel cum pentru un actor înzestrat, pentru un actor chemat, actoria este o cale, un mod de a trăi. E absurd să faci comparaţii. Ceea ce contează, cred, este să îţi urmezi chemarea spre această cale. Trist este, însă, atunci când chemarea nu se produce sau, mai rău, nu o auzi. Mergi prin lume fără să te mişti deloc.

M-am gândit zilele-acestea la părintele Valerian.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite