Bucate mănăstireşti şi sfaturi de folos

Volumul "Bucate mănăstireşti şi sfaturi de folos" de Maica Agafia Roşca aduce, în prim plan, reţete mănăstireşti, pentru traversarea marilor posturi de peste an. Ediţia îngrijită de Fabian Anton a apărut în colecţia Poveştile Văraticului de la Editura Vremea.

"Reţetarul" mănăstirii Văratec, întocmit de monahia Agafia Roşca, fostă „maistră directoare la Atelierul de Industrie Casnică din Sfânta Monastire Văratec“ este prefaţat de Fabian Anton, care îngrijeşte ediţia cărţii apărute la Editura Vremea.

"Născută pe 11 iunie 1892 într-o familie de ţărani înstăriţi din Săliştea Sibiului, înrudită cu filosoful D.D. Roşca şi mătuşă a lui Nicolae Roşca, unul din cei mai bogaţi negustori transilvăneni din perioada interbelică, maica Agafia Roşca a fost una din figurile de seamă ale Văratecului, calităţile sale intelectuale şi morale făcând să fie inclusă imediat în cercul de prieteni apropiaţi ai lui Garabet Ibrăileanu, prieteni pe care i-a găzduit ani în şir în chilia sa din spatele Bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”.

În urmă cu aproape 25 de ani, în preajma Sfintelor Paşti, poposeam timp de câteva zile la mănăstirea Văratec împreună cu o echipă a Televiziunii Române condusă de regizorul Cadri Abibula pentru a încheia astfel documentarul „Sub tălpi ţărâna Moldovei” dedicat lui Garabet Ibrăileanu şi pelerinajelor sale la mănăstirile nemţene.

Urcând uliţa ce duce din faţa mănăstirii, pe lângă fosta poştă, spre biserica „Schimbarea la faţă” întâlneam de-o parte şi de alta chilii din lemn, cu balcoane şi flori, cu scoarţe ţărăneşti, multicolore, întinse pe cerdac, cu pomi fructiferi doldora de roade, cu laviţe şi mese aşezate sub umbrare nemărginite de viţă de vie, cu stupi de albine ascunşi în lanuri de iarbă, cu prisos de linişte şi de bună cuviinţă. În chiliile acelea se nevoiau maici harnice şi râvnitoare, care, pentru dragostea lui Hristos, îmbrăcaseră haine cernite de renunţare şi pocăinţă. Fiecare chilie părea un mic schit, o modestă comunitate în care o mână de suflete se nevoiau împreună, se rugau împreună, lucrau şi mâncau împreună. Cum spun regulile monahale aici, cea mai vârstnică dintre maici este considerată „maică duhovnicească” a celorlalte surori şi toate ascultă de dânsa, îşi cer cuvânt de folos, îşi destăinuie inimile.

Aşa a fost aici mereu şi, din generaţie în generaţie, maicile mai în vârstă îşi cresc ucenice în jurul lor, deprinzându-le cu frica lui Dumnezeu, învăţându-le să citească în Ceaslov pe literă chirilică, să cânte pe psaltichie după cele opt glasuri, să nu lipsească de la slujbele bisericii, să-şi 6 facă la chilii pravila şi canonul, să se păzească de toate ispitele, să ţeasă scoarţe, să coasă haine monahale şi să se roage. După plecarea lor la Domnul, maicile bătrâne lasă ucenicelor chilia, Ceaslovul, Psaltirea, metaniile, toate cele de folosinţă şi nădejdea prea întâlnirii, acolo, sus, în lumina lui Hristos. Ştiam asta şi de aceea, atunci când am ajuns într-o astfel de chilie de pe uliţa „Schimbării la faţă”, am căutat-o iute pe minunata măicuţă Evghenia Ardeleanu*. Ştiam că-l cunoscuse în tinereţe pe Garabet Ibrăileanu, cum ştiam şi poveştile despre ceilalţi mari scriitori şi duhovnici – dacă ar fi să îi amintesc acum numai pe Constantin Stere, I.L. Caragiale, Octavian Goga, Al. Vlahuţă, Constanţa Marino-Moscu, George Topîrceanu şi, mai recent, arhimandritul Arsenie Papacioc – ce poposiseră în chilia ei. Însă mai mult mă interesa să-mi povestească despre maica Agafia Roşca, fostă „maistră di - rectoare la Atelierul de Industrie Casnică din Sfânta Monastire Văratic”, fiindcă ştiam despre prietenia dintre familia Roşca şi Lucian Blaga, atât de frumos istorisită în „Hronicul şi cântecul vârstelor” şi doream să aflu cât mai multe despre viaţa monahală a maicii Agafia.

Născută pe 11 iunie 1892 într-o familie de ţărani înstăriţi din Săliştea Sibiului, înrudită cu filosoful D.D. Roşca şi mătuşă a lui Nicolae Roşca, unul din cei mai bogaţi negustori transilvăneni din perioada interbelică, maica Agafia Roşca a fost una din figurile de seamă ale Văratecului, calităţile sale intelectuale şi morale făcând să fie inclusă imediat în cercul de prieteni apropiaţi ai lui Garabet Ibrăileanu, prieteni pe care i-a găzduit ani în şir în chilia sa din spatele Bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Am ascultat atunci, timp de câteva ore, fel de fel de istorii despre maica Agafia Roşca şi despre toate aceste personalităţi ce au trecut pragul chiliei sale, poveşti pe care măicuţa Evghenia ni le istorisea cu ochii în lacrimi şi cu bucuria că, în sfârşit, după atâta timp, se găsise cineva interesat să le descopere. 

La final i-am arătat o mică parte din arhiva Roşca – acte, fotografii, corespondenţă şi pagini de jurnal – pe care am reuşit să o salvez în cele trei drumuri făcute la Săliştea Sibiului. S-a bucurat să afle acolo, în maldărul de documente, şi urme ale maicii ei duhovniceşti, la care ţinea atât de mult. Am decis atunci, împreună, să readucem în atenţia celor interesaţi figura legendară a maicii Agafia şi să dăm tiparului jurnalele, corespondenţa şi mai ales „reţetarul” ei, cel mai valoros text dintre toate, după cum credea maica Evghenia. Maicii Evghenia i se datorează aşadar ideea scoaterii la lumină a acestor reţete, păstrate ani în şir, cu mare grijă, însă abia după publicarea volumului semnat de Părintele Iov Burlacu* am avut răgazul necesar de a pune în ordine întreaga arhivă rămasă de la maica Agafia Roşca şi de a trimite la tipar volumul pe care îl aveţi astăzi în faţa ochilor datorită editurii Vremea". (Cuvântul editorului Fabian Anton, Editura Vremea)

PĂTLĂGELE VINETE

Se taie vinetele felii groase de 1 centimetru, se sărează şi se lasă apoi să se scurgă bine sarea din ele, se usucă cu un şervet apa de pe ele şi se prăşesc în untdelemn. Se face apoi sos de roşii şi se pune peste ele până se umple borcanul. Se pune deasupra salicilat sau se fierbe „Abel Mori”* după ce s-a legat borcanul cu hârtie pergament şi cârpă deasupra.

FASOLE PUSĂ LA BORCAN DE STICLĂ (conservă)

Se fierbe fasolea 20 de minute, se pune în apă când clocoteşte, fără sare, apoi se scoate şi, în aburii fierbinţi de pe foc, se pune în borcanele de sticlă şi se umple tot cu apa în care a fiert. Apoi se leagă repede la gură borcanul cu hârtie pergament şi pânză şi se fierbe din nou încă 20 de minute „Abel Mori” sau se pune salicilat deasupra, în borcan.