Aşa îşi începe Ion Ghinoiu povestea zilei pomenite în Calendarul ţăranului român, primul de acest fel în literatura română consacrată mitologiei româneşti, calendar pe care i l-am sugerat marelui cărturar Ion Ghinoiu la sfârşitul anilor '90, când fiind director general al Editurii PRO i l-am şi tipărit curând, aşa cum am făcut tipărind revista Caiete critice, rămasă fără susţinere şi al cărui iniţiator era criticul şi istoricul literar Eugen Simion, preşedintele Academiei Române, venind în întâmpinarea firească a acesteia.

Dar să mă întorc la Calendarul ţăranului român ajuns la a patra sau a cincea ediţie, sporite toate mereu.

Calendarul acesta, venind să îmbrace în veşmintele credinţei populare – mitologice – româneşti credinţa creştină care astfel dă identitate întregii spiritualităţi naţionale. Păcat că în şcolile de azi nu se face măcar o trimitere de o oră la acest calendar, cum nu se mai prea face sau mai nimic pentru istoria sau geografia română, altfel stâlpi ai identităţii unui popor.

De Blagoveştenie, care s-a petrecut în ziua de luni a săptămânii de faţă, începe să cânte cucul, îşi pierd mirosul tămâioarele, aceste nestemate vestitoare ale primăverii şi se măsoară din ochi – ţăranul măsura – mejdinile, adică hotarele proprietăţii de pământ ale acestuia, grădinile cu pomi, fâneţurile, stânjenii de pădure, arăturile şi ce era semănat pe ele, moştenirea, câtă era din veac.

La 25 martie 1991, de Buna Vestire, nici nu se putea altfel, ca şi când ar fi fost pe dos de Bună Vestire un blestem, s-a petrecut în ţara noastră, în satul Glăvile din Vâlcea, din apropierea viilor Drăgăşanilor prima crimă pentru pământ după aproape 50 de ani de la „uitarea“ patimii pentru pământ a ţăranului român. Aşa am ajuns să scriu romanul „Crimă pentru pământ“, structurat anume după structura celor trei Stări ale Prohodului şi care spunea povestea veştii despre năpustirea patimii înavuţirii cu orice preţ – fireşte capitaliste – care a dus la spolierea cum bine se ştie şi se vede a unei întregi averi naţionale. Aşa s-a plătit „taxa pe lăcomie“, termen folosit astăzi în intenţia de a sugera înavuţirea cu orice preţ în lumea în care trăim.

În copilăria şi tinereţea mea, Buna Vestire, zisă popular Blagoveştenie, era, oricât ar fi fost de înnorat, o sărbătoare luminoasă a tinereţii năvalnice cum se cuvinte să fie primăvara, şi ea, sărbătoarea, cerea o anume purificare spirituală şi mergea în practica mitologică ţărănească până la curăţenia generală a casei şi a gospodăriei şi afumarea rituală a tuturor încăperilor acesteia.

Şi noi am avea astăzi nevoie de un apel măcar la o purificare morală pentru că ne e dat fiecăruia dintre noi să vedem câtă îmbâcsire şi manipulare şi deznaţionalizare îmbâcsesc şi împăienjenesc şi privirile şi până la urmă şi conştiinţa noastră.

Buna Vestire se adresează, astfel, şi conştiinţei noastre identitare şi obligativităţii morale de a nu uita să ne cinstim drept locul pe care îl avem fiecare în societate şi toţi ca popor în lume. Când eram copil îmi amintesc cum strângeam în mănunchi tămâioarele ca nişte minuscule tipsii albastre şi cum înghesuiam în canuţe de pământ, în bobici, buchetele răcorite în apa proaspătă a fântânilor şi izvoarelor din pădure.

Şi cânta într-adevăr în această zi de Blagoveştenie cucul ca un vestitor al anului nou ţărănesc, care începe cu sapa plugurilor în brazdă.