Nu vin la biserică deoarece bisericile sunt prea goale, ceea ce spun preoţii e vechi şi prăfuit, găsesc lucruri mai interesante la cursurile de yoga şi de dezvoltare personală, la cinema şi la mall (auzim destul de des în Europa de Vest).

Nu vin la biserică deoarece preoţii se îmbracă în haine preoţeşti, vorbesc cu autoritate şi, în general, sunt reticenţi la abordările sociale progresiste ale secolului XXI (auzim des în Est). Nu vin la biserică deoarece preoţii se îmbracă în civil, vorbesc ca nişte intelectuali cuminţi, şi în general sunt prea împăciuitori cu toate punctele de vedere, inclusiv cu ideile progresiste ale secolului XXI (auzim des în Vest).

Nu vin la biserică deoarece ritualul este prea vechi, slujbele sunt prea lungi, şi nu înţeleg o parte din cântările şi din psalmii aceia (în Est). Nu vin la biserică deoarece ritualul e prea nou şi variază de la biserică la biserică, limbajul e prea contemporan, iar slujbele seamănă prea tare cu nişte concerte de folk (în Vest).

Nu vin la biserică deoarece biserica face prea puţin pentru săraci, nevoiaşi, bătrâni, aş vrea să văd mai multă implicare socială din partea bisericii (în Est). Nu vin la biserică deoarece biserica s-a transformat într-un ONG, e concentrată prea mult pe programe sociale, şi a rămas în prea mică măsură biserică, preocupată de transformarea oamenilor în Hristos (în Vest).

Nu vin la biserică deoarece preoţii bagă mâna în cutia cu bani, umblă cu maşini noi, şi acceptă bani de la stat pentru construirea de biserici (în Est). Nu vin la biserică deoarece preoţii se îmbracă sărăcăcios, umblă cu maşini second hand, şi au capitulat în faţa discursului secularist, acceptând orice le impune statul (în Vest).

Nu vin la biserică deoarece biserica este prea naţionalistă, vorbeşte prea mult despre români, şi pune prea mult accentul pe identitatea noastră naţională (în Est). Nu vin la biserică deoarece biserica este prea ecumenistă, vorbeşte prea mult despre creştinii persecutaţi din Africa şi din Asia, şi pune prea mult accentul pe universalitatea creştinismului (în Vest).

Nu vin la biserică deoarece biserica vorbeşte prea mult despre familie, căsătorie, şi despre menirea acestor instituţii – aceea de a creşte copii, în iubire şi în respect reciproc între soţi (în Est). Nu vin la biserică deoarece biserica vorbeşte prea mult despre grupuri discriminate, despre minorităţi, şi prea puţin despre familie – mulţi preoţi nici nu mai zic că în creştinism căsătoria e doar între un bărbat şi o femeie (în Vest).

Nu vin la biserică deoarece oamenii din biserică au feţe prea triste, sunt nişte ţărani şi sunt prea sărăcăcios îmbrăcaţi. Nu vin la biserică deoarece oamenii din biserică au feţe de intelectuali subţiri şi de politicieni căpătuiţi şi sunt îmbrăcaţi în haine de fiţe (scuză auzită peste tot).

Nu vin la biserică deoarece este în prea mare măsură biserică, iată, clericii au interzis până şi filmările în biserici, cu excepţia nunţilor, a botezurilor şi a proiectelor culturale (în Est); nu vin la biserică deoarece este în prea mică măsură biserică, cele mai multe catedrale sunt doar nişte muzee în care turiştii se plimbă şi fac poze cu telefonul, nici să te rogi în linişte nu poţi din cauza lor (în Vest). 

Nu vin la biserică deoarece cred într-un Dumnezeu personal, dar nu trebuie să fac vreun efort ca să-l cunosc / nu vin la biserică deoarece cred că Dumnezeu este o energie, este peste tot în natură şi nu-l putem cunoaşte personal / nu vin la biserică deoarece nu cred că ne-a făcut Dumnezeu – cred că ne-a făcut Mama Natură (scuză auzită peste tot).

Pericopa evanghelică de azi, despre vindecarea slăbănogului adus de prietenii săi pe o targă prin acoperişul unei case din Capernaum ne arată că Dumnezeu, care s-a întrupat şi a săvârşit această minune în faţa unor mari mulţimi de oameni, acum 2000 de ani, este o Persoană şi poate să fie cunoscut faţă către faţă. Ne mai arată că e nevoie de un efort ca să ajungem la el – cei patru prieteni ai slăbănogului nu se sperie de obstacole şi de mulţimi. Ne arată, iarăşi, că orice context este binecuvântat pentru a-l cunoaşte pe Dumnezeu – ei vin şi cer, cu multă credinţă, vindecarea prietenului lor în ciuda celor care se îmbulzeau, îi înghionteau, le stăteau în cale. Şi ne mai arată că, dacă ni se închide în faţă o uşă, putem găsi o fereastră pe care să intrăm; dacă ni se închide şi fereastra, putem demonta acoperişul – mereu există o cale.

În sfârşit, efortul şi perseverenţa omului sunt foarte importante – şi e vital să încercăm să depăşim obstacolele externe, dar şi pe cele interne; şi îmbulzeala sau disconfortul dintr-o biserică, dar şi scuzele cu care ne păcălim singuri, adesea prea uşor, pentru a nu intra într-o biserică. Pe de altă parte, nu trebuie să uităm că nu facem singuri acest efort; se spune că, dacă omul face un pas cu Dumnezeu, putem fi siguri că Acesta va face 1000 de paşi către om.

P.S. 1: Scriu aceste lucruri dintr-o perspectivă laică, nu am pretenţia că aş fi vreun teolog. Postarea a pornit de la faptul că am trecut de dimineaţă pe la biserică şi era atât de multă lume, încât am stat afară vreo jumătate de oră până am prins un locuşor; după care am fost înghiontit, călcat pe picioare, dat la o parte de o sută de ori şi mi-am muşcat limba să nu le zic unora câteva. După care am reauzit pericopa despre vindecarea slăbănogului din Capernaum şi mi-am amintit şi că uneori mă vait prea mult. :)

P.S. 2: Pentru cei care vor să aprofundeze tema, link aici la o predică a Sf. Ioan de Kronstadt pe doxologia.ro despre pericopa de astăzi (Marcu 2, 1-12).