Biserica şi mersul pe Lună

Într-un articol publicat pe dinamica pagină electronică a Adevărului, „Biserica, bugetul şi cercetarea în România”, se face un exerciţiu de imaginaţie: ce am putea cumpăra cu banii alocaţi din buget Bisericii Ortodoxe majoritare? De pildă, telescoape. Cât mai multe.

Lăsăm la o parte chestiunea cifrei ca atare, 540 de milioane de euro. Oricum, adunate, contribuţiile de la bugetul central şi de la bugetele locale pot da o altă sumă. La fel, nu putem explica aici, în câteva rânduri, de ce trimiterea la o „mentalitate demnă de evul mediu întunecat” denotă faptul că autorul are mari pete negre pe soarele cunoaşterii personale. Mult mai interesante sunt două întrebări.

Prima poate fi formulată astfel: din cauza lăcaşurilor de cult construite după 1989 nu avem acum destule şcoli şi spitale? Adică: poate cineva să demonstreze, onest şi convingător, că s-au construit biserici în locul altor proiecte de interes public? Este hărnicia betonantă a cultelor religioase de la noi – nu doar BOR a construit – frâna bunăstării? Ne-au adus alocările de la buget către culte în situaţia de face împrumuturi externe? Cu siguranţă, nu.

Este păgubos să gândeşti în termenii alternativelor radicale. De ce să cumpărăm, pe bani nu puţini, avioane de luptă, când agricultura este, la propriu, la pământ? De ce să meargă Preşedintele în America Latină sau în alte părţi, când cu banii respectivi, eventual, am putea rezolva criza citostaticelor? În fine, de ce să plătim mai mulţi parlamentari, în loc să îmbunătăţim condiţiile de detenţie din puşcăriile suprapopulate ale patriei? Tot timpul există o alternativă care pare demnă de atenţie.

Problema este alta. Cultele au gestionat în ansamblu mai bine banii, cei proprii şi de la buget. Statul, nu. A risipit cu veselie inconştientă, a făcut cadouri electorale, a întreţinut categorii largi de asistaţi, a plătit pensii de nevăzători şoferilor şi a lăsat să se fure ca din codru, a tolerat şi generat corupţie, nu a fost în stare să cheltuiască fondurile europene nerambursabile şi nici să îi încurajeze pe cei capabili să o facă.

A doua întrebare: nu cumva BOR a cheltuit disproporţionat de mult pe ziduri şi prea puţin pe oameni? Sigur, există un număr impresionant de iniţiative filantropice bisericeşti, multe desfăşurându-se chiar în spaţiile recent construite. Ele nu sunt doar insuficiente, dar nici măcar legate într-o reţea. Personalul lor prezintă carenţe în formare, de unde întârzierea acreditării serviciilor. La parohii, cateheza suferă precum anchetele sociale, absolvenţii de Teologie Pastorală şi Teologie-Asistenţă Socială nefiind implicaţi pe măsura potenţialului. Şcolile noastre teologice nu au biblioteci actualizate, aşa cum în mănăstiri, în afară de muncă fizică, bugetul de timp pentru reflecţie este redus. Aşadar, ar fi încă mult de investit.

Cu banii pe care nu i-am da Bisericii sau cultelor, nu am putea merge pe Lună. În plus, o asemenea „economie” nu ar face ca viaţa noastră pământeană să fie în mod cert mai bună. Dimpotrivă.