Biserica ortodoxă română îşi regăseşte rolul protector în societatea românească

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Joi, Patriarhia Română a semnat un protocol cu TVR pentru promovarea cu ajutorul bisericii, a spiritului şi a valorilor naţionale ale poporului român. La mai bine de 20 de ani de la căderea comunismului, BOR îşi regăseşte uşor rolul de promotor al intereselor românilor.

Rolul BOR în păstrarea identităţii naţionale, de-a lungul timpului, a fost unul major. În ultimii 20 de ani, statul, prin clasa politică iresponsabilă, a creat un adevărat genocid identitar şi spiritual asupra poporului român. În toată această perioadă, singura constantă din viaţa noastră a fost credinţa.

BOR a avut şi ea nevoie de o perioadă de acomodare pentru a-şi reidentifica rolul social de după comunism. În ultima perioadă, biserica a început să iasă din jocul pasiv pe care l-a făcut până acum şi pare că doreşte să îşi asume un rol social, dar şi protector mai mare.

Asupra BOR s-a lansat în ultimii ani un adevărat atac. Cu preoţi în fiecare cătun din România şi cu ajutorul cărora alină spiritual oamenii şi îi îndrumă pe calea cea bună, este normal ca aceasta să aibe costuri, iar statul, care de altfel a aruncat miliarde de euro pe autostrăzi invizile, este dator să susţină parţial acest efort. Dacă statul are un rol administrativ şi este plătit din banii noştri de ce să nu înţelegem că un rol similar îl joacă şi BOR dar pe plan spiritual?

Oare cine are interesul în slăbirea bisericii ortodoxe, biserică ce se confundă cu însuşi românismul? Oare cine are interesul să ne golească de credinţă şi de identitate? Dacă acest lucru va reuşi cu ce vor ei să umple golul spiritual lăsat în loc? Este o acţiune premeditată sau vorbim de necunoaştere şi iresponsabilitate?

Se plânge lumea că se dau sute de milioane de euro din banul public, dar cei străini de interesele poporului român uită că singura entitate care poate asigura o contrabalansare a unui stat nereprezentativ nu poate fi decât biserica. Ce contează câteva sute de milioane de euro când e vorba de un sistem educaţional românesc existent de sute de ani? Am mai fi fost noi astăzi români în identitate fără ca preoţii ortodoxi să susţină acest lucru?

Biserica are o problemă de PR şi asta este adevărat. Multele fapte bune realizate nu ajung pe prima pagină de la Libertatea, de la Cancan, la ştirile de la ora 5 de la Protv sau la emisiunea lui Măruţă. Acolo nu e loc de fapte bune, ci doar de articole care tâmpesc populaţia. Biserica nu face violuri, biserica nu umblă cu sânii goi, biserica nu dă ţepe imobiliare, biserica nu ucide... atunci locul ei nu este pe ecranul televizoarele ce îndobitocesc pe români.

Are rost să vorbim de sutele de case copii care se află în gestionarea bisericii române? Are rost să vorbim de centrele pentru femei abuzate? Are rost să vorbim de morala creştină promovată între români şi de care este atât de mare nevoie? De ce nu se vorbeşte de sutele de biserici deschise de către BOR peste tot în diaspora unde românii au întemeiat comunităţi? Oare nu slujba de duminică îi aduce pe aceştia alături şi oare nu biserica este cea care a jucat un rol major în păstrarea identităţii lor în condiţiile în care statul nu a putut să ne reprezinte? 

Uităm oare  că peste 55% dintre români trăiesc în mediul rural iar singurul sprijin acolo este dat de către biserică? Uităm că preotul este cel care duminica îndeamnă pe ţărani să îşi lucreze pământurile, să nu mai bea, să nu mai fure?

Oare nu BOR ne spune că proiectul de la Roşia Montană este unul nociv şi că pământul este un dar dat de dumnezeu şi pe care avem obligaţia să îl dăm mai departe cât mai puţin alternat? Oare nu biserica ne spune să renunţăm la avariţie? 

Nu oare biserica a fost prima care a trecut Prutul imediat după căderea zidului Berlinului? Oare nu BOR s-a implicat în campaniile de informare cu privire la necesitatea Unirii celor două state româneşti?

Oare nu biserica s-a opus implimentării cipurilor biometrice?

În ultima perioada BOR a ales să nu mai stea deoparte deoarece a văzut abuzurile comise împotriva poporului său.

BOR începe să semene din ce în ce mai mult cu cea care a sprijinit şi făcut Unirea românilor de la 1918, pare că vreau să îşi reasume un rol dificil într-o perioadă de rătăcire a românilor.

Mi se pare că BOR nu mai poate suporta abuzurile care se comit asupra poporului pe care îl păstoreşte şi a ales să iasă să îl apere pe acesta împotriva atacurilor la care este supus în aceste momente de slăbiciune.

Da, este bine că a ales să nu mai stea deoparte. Aceasta este biserica de care avem nevoie, singura entitate capabilă de ai organiza pe români spre fapte mari.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite