Bartolomeu Valeriu Anania

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Azi se împlinesc şapte ani de la plecarea lui dintre noi. Motiv să ne uităm, de la distanţa pe care timpul o oferă, la anvergura celui supranumit „leul Ardealului“, admirat şi contestat deopotrivă.

Înainte de orice, dacă ar fi să judecăm valoarea unui om după ecoul pe care îl mai are în conştiinţele contemporanilor, ei bine, Mitropolitul Bartolomeu este mai prezent decât oricând. Predicile lui, de pildă, sunt şi azi ascultate cu interes inclusiv de oameni care nu au mai apucat să îl cunoască, aşa cum poziţiile exprimate de-a lungul păstoririi sale nu şi-au pierdut nimic din actualitate: de la îndemnul de a nu deveni complici ai corupţiei spirituale la avertismentul de a cultiva o ecologie a sufletului, atenţi fiind la deşeurile care vor să ne populeze interior.

Mai mult decât atât. Nu de puţine ori aud remarca unora de azi: „Ce ar spune în această situaţie Mitropolitul Bartolomeu?“, fapt care întăreşte calitatea lui de reper. Este comun personalităţilor reale, nu celor închipuite, să fie modele, să ofere soluţii. Cum face Mântuitorul Hristos în toate întâlnirile Lui şi despre care relatează Evangheliile: învaţă, vindecă, arată, consolează, rezolvă, încurajează, distinge, lămureşte, atenţionează. Pe scurt, arta pastorală pe care o predă Apostolilor şi aceştia ucenicilor este una pe cât de aparent banală, pe atât de concretă, eficientă.

Evident, tot asemenea personalităţilor reale, caracterul său puternic avea să stârnească nu doar admiraţie. Mitropolitul Bartolomeu a avut mereu detractori, de la cei care l-au acuzat de extremism la cei care au vrut să scoată din el un colaborator al Securităţii. Inclusiv ca păstor la Cluj, după căderea comunismului, se va confrunta cu adversitatea şi ticăloşia unora, din propriul mediu eclesial şi mai ales din afara acestuia, gata să colporteze tot felul de grozăvii. A plătit constant, la suprapreţ, dorinţa de libertate.

Nostalgia multora după Mitropolitul Bartolomeu este accentuată de crizele prin care trecem. Este, în fapt, dorinţa de a mai avea figuri publice, bisericeşti şi nu numai, în stare să îmbine claritatea exprimării cu temeinicia faptei, verticalitatea cu bunătatea, ştiinţa de carte cu empatia, buna creştere cu slujirile înalte, teologia cu arta şi în general cu mediul cultural. Îmi aduc aminte cum un copil, întrebat chiar de Mitropolit pe treptele catedralei, ce vrea să devină când va fi mare, acesta nu a avut nicio ezitare şi a răspuns: „Când am să fiu mare, vreau să mă fac Bartolomeu!“.

Dumnezeu să îl ierte pe Mitropolitul Bartolomeu, iar pe noi, cei rămaşi mai săraci, să ne lumineze! 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite