Autismul ortodox. Varianta ucrainiană

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Se înmulţesc semnele că autocefalia Bisericii Ortodoxe a Ucrainei va reprezenta un test nu doar pentru tânărul stat vecin, dar şi pentru coeziunea ortodoxă, oricum pusă la încercare de receptarea sinodului cretan din 2016.

Testul politic este legat de rezultatul alegerilor prezidenţiale, în câteva zile. Nu este niciun secret că dosarul eclesial finalizat cu maximă presiune şi viteză de actualul preşedinte trebuie să se constituie într-un important element de campanie, în vector de imagine, cum se spune în limbajul consultanţilor. Protector al Bisericii autohtone, părinte al naţiunii, luptător împotriva agresorului rus, garant al libertăţii şi punte către lumea vestică, Poroşenko îşi stilizează la maxim calităţi pe care, la începutul mandatului, nu (se) ştia că le posedă.

Autocefalia intervine într-un moment de maximă tensiune. Aşa cum, peste Prut, cele două jurisdicţii, Mitropolia Moldovei şi Mitropolia Basarabiei, s-au format în umbra Armatei a 14-a, creatoarea de facto a Transnistriei, războiul din Donbas şi spectrul apariţiei un stat-tampon acutizează din start chestiunea raporturilor interbisericeşti. Un studiu de caz, imposibil de realizat acum, ar viza loialităţile canonice din Crimeea, ştiut fiind faptul că, în afară de ruşi, acolo mai sunt şi populaţii care au fost anexate fără puterea de a se opune sau a negocia condiţiile.

Cât de departe poate merge autismul ortodox, delimitarea faţă de alte identităţi culturale, în ciuda unităţii de credinţă care, teoretic, ar trebui să fie mai importantă şi în consecinţă mai vizibilă?

Noua Biserică Ortodoxă a Ucrainei nu s-a poziţionat faţă de acele comunităţi româneşti din partea luată a Bucovinei, lăsându-le în continuare sub tutelă rusească. Or, Sinodul de la Bucureşti a semnalizat recent dorinţa de a găsi o soluţie prin înfiinţarea unui Vicariat românesc în Ucraina ca răspuns simetric, fie şi întârziat, la Vicariatul ucrainian din România care funcţionează de trei decenii. Rămâne de văzut cine dă curs propunerii: Moscova sau Kievul. Răspunsul depinde de capacitatea unora sau a altora de a accepta că nu sunt singuri. Că mai există şi alţii.

Despre asta este vorba: cât de departe poate merge autismul ortodox, delimitarea faţă de alte identităţi culturale, în ciuda unităţii de credinţă care, teoretic, ar trebui să fie mai importantă şi în consecinţă mai vizibilă? În Ucraina, precum în Moldova sau Serbia, ne confruntăm cu acelaşi discurs monocolor, secondat de brutalitatea organelor de stat şi de lipsa de nuanţe a păstorilor subjugaţi de datul lor naţional. La polul opus, deschisă darurilor altor popoare, Ortodoxia românească a probat la scară istorică faptul că merită mereu să parcurgi, vorba lui Steinhardt, drumul prin alţii spre sine.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite