Astrologia, între știință şi unealtă a diavolului
0
Toate societățile Antichității și-au construit identitatea culturală (mituri, religii, legi) pornind de la stele, chiar dacă nu au interacționat între ele. Interesul pe care oamenii l-au acordat stelelor este la fel de viu şi de prezent în contemporaneitate, pe cât a fost pentru vechile civilizaţii. Astrologia modernă reprezintă o supravieţuire remarcabilă de preştiinţific şi precreştin din Orientul Apropiat.
Sistemul zodiacal babilonian a devenit un limbaj universal care putea face absolut orice, de la găsirea sclavilor pierduţi, la găsirea timpului oportun pentru căsătorie sau afaceri financiare. Oferea, de pildă, şi asistenţă post-mortem în ascensiunea sufletelor către viaţa de apoi. Sistemul se baza pe zeităţi puternice planetare: Zeus, regele din Olimp, pentru planeta Jupiter, Afrodita, zeiţa iubirii, pentru planeta Venus, Ares, zeul războiului pentru planeta Marte, Hermes, mesagerul zeilor, pentru planeta Mercur şi aşa mai departe.
Filosofii greci şi intelectualii atenieni, însă, nu i-au găsit baze raţionale acestui sistem mistic, în care zei şi zeiţe trimiteau mesaje umanităţii prin intermediul aştrilor. De aceea, au introdus noţiuni ce ţineau mai degrabă de observarea bazată pe experiență și pe simțuri, în care planetele puteau fi calde sau reci, ude sau uscate, cu condiţii de viaţă asemănătoare cu cele de pe Pământ sau diferite.
Stelele îi fascinează pe oamenii de ştiinţă contemporani şi pe indigenii din Amazonia, în aceeaşi măsură în care strămoşii noştri din epoca de piatră îşi raportau întreaga lor existenţă la stele.
La urma urmei, niciun om de ştiinţă nu şi-ar pierde vremea, încercând să decodeze informaţii din spaţiu, dacă acest exerciţiu nu ar avea nicio noimă. De fapt, tot acest demers, de observare şi interpretare a mesajelor care vin din Univers, s-a dovedit a fi la fel de încântător precum vechile poveşti despre zei şi zeiţe sau eroi salvatori care coboară pe Pământ.
Religia iudeo-creștină și vechea astrologie
Cu toții cunoaștem povestea vechilor magi din Răsărit, care au veni la Iisus cu aur, smirnă și tămâie, călăuziți de o stea. Însă prea puțini ne gândim la faptul că ei erau, de fapt, astrologi din Persia lui Zoroastru (Iran).
Un alt exemplu contemporan, în acest sens, îl reprezintă sărbătoarea Crăciunului (25 decembrie), care s-a grefat pe un substrat autohton precreştin: festivalul roman al Soarelui Necucerit, în cadrul căruia era sărbătorită nașterea mai multor zei precum Apollo, Atis, Dionysos, Helios, Hercule, Horus, Mitra, Osiris, Perseus si Theseus.
Paştele reprezintă o adaptare după o veche sărbătoare babiloniană. Hristos a înviat în prima duminică, după prima lună plină care urmează după echinocţiul de primăvară, când ziua şi noapte, lumina şi întunericul sunt perfect echilibrate (ziua sfântă a Soarelui când ziua are 12 ore, iar noaptea 12 ore).
Legea Vechiului Testament afirmă, de asemenea, într-o manieră foarte explicită, faptul că Dumnezeu va ţine cont numai de ritualurile care sunt săvârşite în mod corespunzător, într-o perfectă coordonare cu mişcarile Soarelui şi ale Lunii pe bolta cerească. Orice mică abatere putea atrage asupra poporului mânia divină.
Reacții moderne la astrologie
În lumea modernă, astrologia intră oarecum în contradicţie cu peisajul contemporan, care o receptează, ca orice neinițiat suspicios, ca pe o simplă superstiţie, o scorneală a anticilor mai puţin evoluaţi. Cea mai familiară formă a astrologiei o reprezintă horoscopul cu cele douăsprezece semne zodiacale descoperite undeva în Babilon, prin anul 500 înainte de Hristos, dar probabil cu origini care preced inventarea scrisului.
Sistemul zodiacal reprezintă o componentă integrată şi familiară în cultura de masă, totuşi stârneşte mânia creştinilor fundamentalişti, care îl receptează ca pe o unealtă a diavolului. De asemenea, unii sceptici îl privesc ca pe o insultă barbară adusă valorilor iluminismului.
Astrologia în viața anticilor
Cultura mayașă și aztecă, pe de o parte, și cea chineză, pe de altă parte, au dezvoltat două sisteme astrologice asemănătoare, fapt ce demonstrează tendința omului de a pune bazele societății pornind de la astre.
În ambele culturi astrologia a reprezentat, pe de o parte, o formă prin care autorităţile statale gestionu relaţiile sociale, iar pe de altă parte un mijloc simplu de ghicit, un instrument de gestionare a riscurilor.
Fiecare societate umană antică vorbeşte despre forme pe care le observă pe cer (de regulă animale), în timpul mişcărilor repetitive ale Soarelui, Lunii şi stelelor. Primele naţiuni din America de Nord au adoptat şi au tradus mişcarea Cosmosului în tradiții şi ritualuri menite să alinieze viaţa terestră la cea celestă.
Obiceiuri astrologice vechi conservate în modernitate
Aborigenii din Australia îşi promovează bunăstarea prin legătura misterioasă pe care o au cu Dreaming , spațiul arhetipurilor și originea tuturor lucrurilor. În limbajul științei contemporane, Dreaming ar reprezenta a patra dimensiune, în care nu există succesiune temporală, totul se produce simultan.
Evenimente precum înălţarea şi aşezarea stelelor pe bolta cerească, aspectul strălucitor al Lunii Noi, precum și toate evenimentele lumii noastre sunt manifestări ale Dreamingului.
Pentru polinezieni, care navighează mii de kilometri în mici ambarcaţiuni de la o insulă la alta, stelele reprezintă un ajutor pentru orientare acestea fiind stabilite în cer de către un creator prietenos.
Astrologia în viața contemporanilor
Paradoxal, semnele zodiacale supravieţuiesc materialismului şi consumerismului specific societăţii occidentale moderne, tocmai pentru că încurajează oamenii să reflecteze asupra lor şi asupra universului lor interior: speranţele, temerile şi motivaţiile lor secrete.
În cultura de masă, astrologia înlocuieşte limbajul ştiinţific vag şi relativizat cu limbajul simplu al poveştilor de dragoste şi noroc.
Într-o epocă în care suntem conştienţi că trăim pe o planetă nesemnificativă la marginea unui Sistem Solar, într-o galaxie care găzduieşte cam patru sute de miliarde de stele, astrologia resuscitează viaţa individului îndreptându-l spre propriul său Univers. Ea oferă practicanţilor săi un sentiment de sens şi scop şi un ghid coerent de acţiune într-un univers în care totul se armonizează perfect şi nimic nu este întâmplător. Iată cum micul individ, care locuieşte efectiv pe un atom din Univers, capătă importanţă prin raportarea la sine şi la Univers, relatează Nicholas Campion, autorul cărții „Astrology and Cosmology in the World's Religions”, în articolul postat pe Huffington Post.
Se încarcă comentariile...
