Albert Einstein: Atunci când răspunsul e simplu, vorbeşte Dumnezeu

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vă rog să-mi permiteţi ca în această zi cu totul deosebită să vă propun lectura unora dintre gândurile exprimate de Albert Einstein asupra religiei, credinţei şi drumurilor obligatorii care le leagă de ştiinţă.

Poate le veţi găsi în contradicţie cu unele dintre convingerile dumneavoastră, dar trebuie lecturate nu numai pentru că aparţin celui pe care mulţi îl numesc "geniul absolut", deschizător de drumuri noi, absolut revoluţionare, ci şi păstrând în minte că noua sa viziune care a schimbat modul de interpretare şi înţelegere a universului,  poate că păstrează în sine bucuria unei experienţe mistice, cea a fiinţei umane căreia i s-a oferit privilegiul imens de a deschide o nouă poartă prin care întrevede, cu uluire, ordinea Universului şi aude, împărtăşind-o apoi altora, "muzica sferelor".

Ştiinţa fără Religie este şchioapă, iar Religia fără Ştiinţă este oarbă, avea el să spună. Crezul unul adevărat "Uomo Universale", în linia directă a lui Pico della Mirandola al Renaşterii sau a lui Rabelais cu faimoasa sa constatare cum că "Ştiinţa fără conştiinţă nu este decât ruina sufletului". Simple observaţii genial exprimate sau începutul unor foarte speciale experienţe mistice, modul lor de a începe un drum personal al experienţei apropierii de Dumnezeu?

Am început odată, demult, o asemenea discuţie cu un cardinal al Biserii Catolice, Monseniorul Lustiger, pe atunci Arhiepiscop al Parisului. Discuţie care s-a transformat în căteva ore de interviu difuzat de TVR la mijlocul anilor'90 (sper să-l fi păstrat în arhivă). Atunci am vorbit mult despre Einstein, despre natura şi formele revelaţiei, despre credinţă şi ateism şi, fireşte, despre semnificaţia concepţiei  privind un univers în care ştiinţa şi religia să nu fie antinomice. A fost într-atât de interesat de discuţie încât, după aceea, m-a invitat la Vatican unde, într-o foarte specială grădină, mi-a oferit bucuria întâlnirii cu unul dintre marile personaje ale reînnoirii religioase a secolului XX. Dar, despre asta, cu alt prilej. Acum, odată cu urarea sinceră de Sărbători Fericite adresată Dumneavoastră tuturor, citiţi-l vă rog pe Einstein despre care un mare fizician, Oppenheimer, avea să spună că, "fără el, în bine şi în rău, lumea cu siguranţă n-ar fi fost la fel".

✜ Vreau să ştiu cum Dumnezeu a creat această lume a noastră. Nu mă interesează un fenomen sau altul, analiza spectrală a unui element sau a altuia. Vreau să ştiu la ce se gândea. Toate celelalte sunt amănunte. (The Expanded Quatable Einstein, Princeton University Press, 2000, p.22)

✜ Este foarte greu să explici sentimentul religios universal oricărei persoane care este complet lipsită de acest sentiment...Toate geniile religioase din toate timpurile sunt caracterizate de acest tip de sentiment religioas care nu cunoaşte nicio dogmă şi niciun fel de Dumnezeu conceput de imaginaţia omului, deci nu ar trebui să existe vreo biserică ale cărei învăţăminte să fie bazate pe acest lucru...Din punctul meu de vedere, cea mai importantă funcţie a artei şi ştiinţei este să răspundă acestui sentiment şi să-l ţină viu în cei care sunt rceptivi la acest lucru.

✜ Văd un tipar, dar imaginaţia mea nu-şi poate închipui cum arată făuritorul acestui tipar. Văd un ceas, dar nu-mi pot închipui cum arată ceasornicarul. Mintea omenească este incapabilă să conceapă cea de-a patra dimensiune, atunci cum oare am fi în stare să ne imaginăm cum arată Dumnezeu, cel pentru care o mie de ani şi o mie de dimensiuni sunt totuna?

✜ Nu ştim nimic despre Dumnezeu şi despre lume. Toată ştiinţa noastră nu este decât cunoşterea unor elevi de şcoală. Poate că în viitor vom cunoaşte mai multe decât acum, dar niciodată, absolut niciodată nu vom şti ceva despre adevărata natură a lucrurilor.

✜ Există ateişti fanatici a căror intoleranţă este exact la fel cu cea fanaticilor religioşi. Sunt nişte creaturi care nu pot auzi muzica sferelor...

✜ În raport cu asemenea armonie a cosmosului, cea pe care, cu mintea mea umană limitată, sunt în stare s-o recunosc, există totuşi oameni care spun că nu există Dumnezeu. Dar ceea ce mă înfurie cu adevărat este că mă citează pentru a-şi susţine opiniile. 

✜ Ceea ce mă deosebeşte de cei mai mulţi dintre aşa-zişii ateişti este sentimentul de neţărmurită umilinţă în faţa secretelor de nepătruns ale armoniei cosmosului (scrisoare către Joseph Lewis, 11 aprilie 1953) 

✜ Dacă ceva din mine poate fi numit religios, atunci asta este nesfârşita mea admiraţie faţă de structura universului aşa cum este ştiinţa în stare să ne-o descopere...Cercetarea ştiinţifică se bazează pe ideea că orice este produs prin legile naturii şi, ca urmare, asta determină mai departe acţiunile oamenilor. Iată de ce unui om de ştiinţă îi va fi greu să creadă că evenimentele pot fi influenţate printr-o rugăciune, adică o dorinţă transmisă unei Fiinţe Supranaturale. (Albert Einstein, 1936, The Human Side. Răspuns adresat unui copil care a întrebat dacă oamenii de ştiinţă se roagă)

✜ Recunoaşterea existenţei a ceva pe care nu-l poţi pătrunde, a manifestărilor unei raţiuni profunde şi a unei splendori absolut radiante - ei bine, această înţelegere şi această emoţie constituie atitudinea religioasă: în acest sens, şi doar în acest sens, sunt un om profund religios.

✜ Fiinţa umană este parte din ceea ce noi numim univers, ceva limitat în spaţiu şi timp. Ne imaginăm pe noi înşine, gândurile şi sentimentele noastre drept ceva separat de rest. Un fel de deziluzie optică a stării conştiente. Această deziluzie este pentru noi un fel de închisoare, restrângându-ne doar la dorinţele şi la afecţiunea pentru cele câteva persoane apropiate nouă. Misiunea noastră ar trebui să fie de a ne elibera din această închisoare, extinzându-ne cercul compasiunii astfel încât să cuprindă toate creaturile vii şi întreaga natură în frumuseţea sa. Adevărata valoare a unei fiinţe umane stă în măsura şi în sensul în care a obţinut eliberarea din propria cochilie. Vom avea nevoie de un mod de gândire substanţial nou, dacă umanitatea vrea să supravieţuiască.  (Albert Einstein, 1954)

✜ Cea mai frumoasă şi cea mai profundă experienţă este senzaţia mistică. Este cea care aruncă sămânţa pentru orice tip de adevărată ştiinţă. Acela căruia-i este străin acest tip de emoţie nu se mai poate minuna de nimic şi nu se mai poate cutremura în extaz. Să ştii că ceea ce nu este de înţeles pentru noi e ceva care chiar există, manifestându-se ca cea mai înaltă înţelepciune şi frumuseţe radiantă pe care mintea noastră groaie o poate cuprinde doar în formele cele mai primitive - asta este cunoaşterea. Iar acest sentiment se află în centrul adevăratei trăiri religioase 

( Albert Einstein - The Merging of Spirit and Science)

✜ Nu pot să-mi închipui un Dumnezeu care-şi răsplăteşte sau îşi pedepseşte creaturile, sau deţine un tip de voinţa ca acela pe care-l resimţim în interiorul nostru. Aşa cum nici nu pot, nici nu vreau să-mi închipui un individ care supravieţuieşte propriei sale morţi fizice; să lăsăm sufletele slabe, din teamă sau egoism absurd, să aibă asemenea gânduri. Sunt satisfăcut cu misterul eternităţii vieţii, cu faptul că sunt conştient şi cu frântura pe care o văd din structura minunată a acestei lumi, odată cu lupta continuă de a înţelege o parte, fie ea şi oricât de mică, a Raţiunii care se manifestă în natură (Albert Einstein, The World as I See It)

✜ Ceea ce vedem în Natură este o structură splendidă pe care o putem înţelege doar la modul imperfect şi asta dă unei persoane "gânditoare" sentimentul de umilinţă. Acesta este un adevărat sentiment religios care nu are nimic de-a face cu misticismul. 

✜ Pentru mine, tendinţa mistică a timpului nostru, cea ce se manifestă mai ales în dezvoltarea continua a aşa-numitului curent teozofic sau spiritualist, nu este nimic altceva decât un simptom al slăbiciunii sau confuziei. Din moment ce experienţele noastre interioare constau în reproduceri sau combinaţii ale unor experienţe senzoriale, conceptul unui suflet fără corp mi se pare gol şi lipsit de înţeles.

✜ Ei bine, nu cred că este absolut necesar ca ştiinţa şi religia să fie de esenţă antinomică. De fapt, cred că între cele două există o legătură foarte strânsă. Mai mult, cred că ştiinţa fără religie este mutilată şi că, invers, religia fără ştiinţă este oarbă. Amândouă sunt importante şi ar trebui să lucreze împreună. Mi se pare că oricine nu-şi pune întrebări asupra problemei adevărului în materie de religie şi de ştiinţă ar putea să fie la fel de bine un om mort.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite