Al 18-lea an fără un doodle de Paşte

„They loathe Christians. Plain and simple“ – a scris actorul James Woods pe Twitter când Google a omis sau refuzat, pentru al 18-lea an consecutiv, să marcheze printr-un doodle sărbătoarea Paştelui.

Am văzut doodle-uri pentru sărbători islamice şi hindu; am văzut doodle-uri de Valentine's Day; am văzut doodle pentru a comemora tot felul de activişti marxişti şi comunişti, unii cu puncte de vedere anarhiste şi extremiste asumate public; însă duminica Paştelui, care e cea mai importantă sărbătoare a celei mai mari religii de pe pământ, nu pare a fi suficient de importantă pentru a merita un doodle (link aici către tweet-ul lui James Woods). Fapt care îmi aminteşte de o zicere a lui G.K. Chesterton:

„Cel mai prost judecător al creştinismului dintre toţi este omul care e cel mai dornic să sară şi să judece; creştinul prost educat care se transformă, treptat, în agnosticul prost dispus, încâlcit în coada unei dispute al cărei cap nu l-a înţeles niciodată, apăsat de un soi de plictiseală ereditară de care nici n-are habar, şi deja obosit să audă ceea ce n-a auzit nicicând. Nu judecă creştinismul cu calm, aşa cum l-ar judeca un confucianist; nu-l judecă aşa cum ar judeca confucianismul. Nu poate, printr-un efort al imaginaţiei, să aşeze Biserica Catolică la câteva mii de mile depărtare, în cerurile stranii ale răsăritului, şi să o judece imparţial, ca pe o pagodă chinezească.

Se spune că marele St. Francis Xavier, care a fost doar la un pas de a reuşi să aşeze Biserica acolo ca pe un turn mai înalt decât orice pagodă, a eşuat în parte deoarece discipolii săi au fost acuzaţi de confraţii lor misionari că i-au reprezentat pe cei Doisprezece Apostoli cu veşmintele şi atributele chinezilor. Însă ar fi mult mai bine să-i vezi ca pe nişte chinezi, şi să-i judeci cu detaşare ca pe nişte chinezi, decât să-i vezi ca pe nişte idoli lipsiţi de trăsături, construiţi doar ca să fie demolaţi de iconoclaşti; sau ca pe nişte beţe numai bune să fie lovite cu pietre de nişte pârliţi din estul Londrei care vorbesc engleza cu accent cockney. Ar fi mai bine să vezi întreaga poveste ca pe un cult din Asia îndepărtată; mitrele episcopilor ca pe ornamentele ceremoniale înalte ale unor misterioşi călugări budişti; toiegele lor pastorale ca pe beţele încolăcite ca nişte şerpi purtate într-o procesiune asiatică; să vezi cartea de rugăciuni ca pe un obiect la fel de fantastic precum roata budistă de rugăciuni şi Crucea la fel de încovoiată precum Svastica. Atunci cel puţin nu ne-am mai pierde calmul aşa cum par să-şi piardă unii dintre gânditorii sceptici calmul, ca să nu mai vorbim de uzul raţiunii.

Anticlericalismul lor a devenit o atmosferă, o atmosferă a negării şi a ostilităţii din care nu pot să scape. În comparaţie cu ea, ar fi mult mai bine să vezi întreaga poveste ca ceva de pe un alt continent, sau de pe o altă planetă. Ar fi mai filozofic să priveşti, indiferent, la călugării budişti, decât să mârâi, veşnic şi fără sens, la episcopi. Ar fi mai bine să treci pe lângă o biserică de parcă ar fi o pagodă, decât să stai veşnic în pridvor, incapabil fie să intri înăuntru şi să dai o mână de ajutor, fie să ieşi afară şi să uiţi.

Pentru aceia pentru care o simplă împotrivire a devenit, astfel, o obsesie, recomand, în mod serios, efortul imaginativ de a-i vedea pe cei Doisprezece Apostoli ca pe nişte chinezi. Cu alte cuvinte, le recomand acestor critici să încerce să fie la fel de nepărtinitori faţă de sfinţii creştini pe cât sunt faţă de înţelepţii păgâni.“

(G.K. Chesterton, în „Omul etern“; traducerea îmi aparţine)