Înţelepciunea practică şi viaţa virtuoasă, începutul unei lucrări:  Cuvânt dedicat întronizării Preasfinţitului Părinte Ciprian Câmpineanul în demnitatea de Arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-o societate secularizată, arhipăstorul unei eparhii nu poate fi un simplu slujitor care îşi înmulţeşte talanţii prin datoria de a păstra cu loialitate mesajul evanghelic şi de a lucra cu timp şi fără timp. Bucurându-mă de înnobilarea arhierească a unui doctor în teologie a Universităţii Aristotelice, cred în păstorirea sa ca lucrare care cuprinde trei daruri ale unui mod de viaţă:ştiinţa teologică,înţelepciunea practică şi  viaţa virtuoasă.

Am însetat cu inimă de creştin după dăruirea unei bune păstoriri a Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei odată cu trecerea la cele veşnice a vrednicului de pomenire, Înalt Preasfinţitului Epifanie Norocel. L-am cunoscut întru lucrarea Sa duhovnicească, arhierească şi spirituală ca una dintre figurile tutelare căreia îi datorez canonul unei conduite morale, creştineşti şi îndeobşte umane, însămânţate într-o copilărie în care am deprins demnitatea de a fi fericit pentru a o creşte, mai târziu, în fiinţa celei care avea să găsească între teologie şi filosofie calea de mijloc a unui mod de viaţă.  Ca intelectual însă, am tânjit în toată această vreme de reculegere şi deplângere după un cârmuitor care să dea seama prin însăşi estetica existenţei sale, de o fiinţare duhovnicească menită a statua, dincolo de misionarism şi filantropie, o lucrare arhierească situată în continuarea tradiţiei de ierarhi cărturari aflaţi la cârma bisericii noastre.

Întronizarea Preasfinţitului Părinte Ciprian Câmpineanul în demnitatea de Arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei reprezintă, la acest ceas omagial, prăznuirea unui travaliu al constituirii de sine a unui nou vlăstar al consolidării duhovniceşti a bisericii de la curbura Carpaţilor.

Bucurându-mă autentic de înnobilarea arhierească a unui doctor în teologie al Universităţii Aristotelice, găsesc de bun augur asumarea solemnei întronizări ca început al unei lucrări care cuprinde, întru venirea în fire a făgaşului evolutiv spiritual, prudenţial şi cârmuitor al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei, trei daruri oblăduitoare ale unui mod de viaţă: ştiinţa teologică, înţelepciunea practică şi viaţa virtuoasă. Fiecare dintre acestea răspândesc, în inspiraţie aristotelică, zidirea vieţii fericite încredinţată virtuţilor etice şi intelectuale, pentru care întronizarea „cu adâncă smerenie şi teamă sfântă” a  Preasfinţitului Părinte Ciprian Câmpineanul în demnitatea de Arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei depune mărturie, urmând astfel însăşi litera cuvântului de învăţătură al Domniei Sale.

Într-o societate secularizată şi eminamente postmodernă, arhipăstorul unei eparhii nu poate fi un simplu slujitor care trebuie să îşi înmulţească talanţii prin datoria de a păstra cu loialitate mesajul evanghelic şi de a lucra cu timp şi fără timp.

Dacă aristotelica Etică Nicomahică începe în Cartea I cu o interogare a sensului vieţii- „care este binele omului?”-, plasând această evaluare în dimensiunea unui nucleu spiritual al slujirii duhovniceşti ca expresie a iubirii faţă de Hristos, orice lucrare impune o accepţiune morală şi metafizică, o teleologie care să fixeze ca reper fundamental cârmuirea suflării creştine prin raportare la o kantiană demnitate de a fi fericit. În mare parte, întrebarea aristotelică pare să recupereze ceea ce pilda judecăţii înfricoşătoare, din creştinism,  rostită astăzi de Preafericirea Sa, Parintele Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, dezvoltă prin retorica de căpătâi a unui proces de conştiinţă, nutrit prin chestionarea a „ce ai făcut cu libertatea ta de om? ” ori cum ai slujit-o întru potrivirea ei cu binele.  

Deloc întâmplător, înţelegând prin virtute etică generozitate, cumpătare şi curaj, nu ar fi deloc impropriu să gândim noul început al slujirii pastorale a noului Arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei ca ridicarea unui ethos creştin paradigmatic pentru misiunea arhierească primită într-o profundă locuire postmodernă. Din această perspectivă, găsesc că întreaga autoritate arhiepiscopală ce urmează a fi ziditoare şi cârmuitoare bisericii de la curbura Carpaţilor va fi înălţată de Preasfinţitul Părinte Ciprian Câmpineanul prin dospirea ei etică şi dianoetică, întru virtute şi întru dreptate (dikaiosyne), cu bună cunoaştere teologică şi cu ştiinţă (episteme), desăvârşind înţelepciunea practică (phronesis) a lucrării sale. Fericirea şi demnitatea ei vor fi încrustate organic lucrării Presfinţiei Sale nu ca potenţă ci ca act, ca activitate a sufletului conformă cu virtutea perfectă, demnă de onoare şi de bună credinţă.

Mai mult ca nicidată, am încredere că lucrarea Preasfinţitului Părinte Ciprian Câmpineanul în demnitatea de Arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei va fi zămislirea unui mod de viaţă ca operă de înfăptuit. Dacă Sfântul Maxim Mărturisitorul spunea că „Hristos suferă până la sfârşitul veacurilor potrivit suferinţelor fiecărui om”, lucrarea Presfinţiei Sale va trebui să se petreacă după chipul celei hristologice, întru trăirea laolaltă, la vremuri de restrişte şi nobleţe, cu semenii comunităţii sale, ca pastor bun, cu glas de părinte rugător şi veghetor.

Îmi doresc ca fiecare dintre cei arhipăstoriţi prin dăruirea Sa duhovnicească, misionară şi intelectuală, să răspundă cu ascultare întru cultura duhului, în cheia lecturii Părintelui Rafael Noica, potrivit căruia „auzul-este un lucru pe care îl numim în biserică Ascultare. Ascultarea este în primul rând auzul cuvântului, ceva ce noi ascultăm. Efectul de disciplină vine din ceea ce numim duhovniceşte ascultare, dar este numai un efect, un efect secundar. (…) Deci ascultarea, înainte sau dincolo de a fi o disciplină, este o auzire şi un discernământ”. Slujirea aceasta este menită să se nască, să crească şi să să dăruiască laolaltă, căci Biserica este firea omului, este venirea întru fire a unui om, a unui Adam ieşit din firea lui.

Fie ca Preasfinţitul Părinte Ciprian Câmpineanul, Arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei, să trăiască întru mulţi şi binecuvântaţi ani la cârma unei biserici din care să facă vlăstar şi zidire, dincolo de secularizarea înstrăinată de har, sub încetăţenirea unei societăţi postmoderne care aduce, odată cu ethosul consumerismului, primejdia consumului de sine a omului până la pierdere şi epuizare.

Pentru ca buna Sa arhipăstorire să îşi pună temeliile ca act de voinţă, în tradiţia Sfântului Ioan Damaschin, căci „Dumnezeu crează prin cugetare şi cugetarea devine lucrare”, cu deplină bucurie creştinească, dar cu preţuire şi încredere umană şi intelectuală, întru unitatea morală şi duhovnicească a vieţii bune, îmi doresc ca modul de viaţă ca operă de înfăptuit a Arhiepiscopului Buzăului şi Vrancei Ciprian Câmpineanul să fie, prin înţelepciunea practică şi viaţa virtuoasă, începutul unei noi „lucrări”:

Întru mulţi şi binecuvântaţi ani, Înalt Preasfinţia Voastră!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite