Ce este 666? Număr? Simbol? Ambele? Ce vrea să ne spună? Cui aparţine? Orice încercare de răspuns trebuie să plece de la contextul în care el apare. Mai precis, cartea „Apocalipsa” din Noul Testament, capitolul 13. Din lipsă de spaţiu nu voi reproduce tot capitolul (se poate găsi on-line cu uşurinţă) ci doar ultimele versete, unde apare explicit:

Şi ea (fiara) îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei. Aici este înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase.”

Aşadar, este număr, dar nu orice fel de număr. Este un număr care numeşte o fiară, adică un simbol al unei „fiare”, dar care este număr de om. Ce să înţelegem de aici?

Când vrei să înţelegi opera unui scriitor, trebuie să cunoşti şi persoana scriitorului. Despre Sf. Ioan Evanghelistul, autorul Apocalipsei, ştim că a fost supranumit „vulturul teologiei” sau „Teologul”, simbol al profunzimii gândirii sale teologice. De altfel, se poate observa uşor că între cele 4 Evanghelii, cea a Sf. Ioan, are un limbaj aparte, marcat de de metafore, ca şi cele 3 scrisori soborniceşti ale sale. Prin urmare, avem de-a face cu un scriitor care exprimă realismul lumii teologice-duhovniceşti prin diverse simbolisme religioase.

Cartea Apocalipsa a fost scrisă însă în condiţii deosebite, Sf. Ioan fiind exilat în insula Patmos, într-o perioadă în care creştinismul trecea prin cumplite prigoniri, sub domnia împăratului roman Domiţian. Prin urmare, întreaga carte va fi străbătută de ideea luptei, uneori martirice, dintre bine şi rău, precum şi de biruinţa creştinismului asupra răului. Aceasta este, practic, descoperirea (apokálypsis, în greacă, înseamnă „ridicarea voalului” sau „revelaţie”) pe care Ioan o primeşte de la Dumnezeu, în raport cu rostul creştinismului în lume, acela de a învinge decăderea.

Forţele răului sunt metaforizate prin imagini fantastice, dar nu alese la întâmplare. Dacă Hristos este prefigurat ca miel încă din epoca Vechiului Testament, forţele răului sunt înfăţişate prin creaturi distincte, dar aflate în legătură. Diavolul este reprezentat printr-un balaur „mare, roşu, având şapte capete şi zece coarne, şi pe capetele lui, şapte cununi împărăteşti”, iar forţele lui printr două „fiare”, aflate în corelaţie, dintre care ne interesează mai mult cea de-a doua, căruia îi aparţine simbolul 666.

Termenul "fiară" nu este ales la întâmplare. Sf. Ioan se inspiră de la un mare Prooroc al Vechiului Testament, Daniel, care profeţeşte despre venirea lui Hristos şi învingerea răului, simbolizat tot de o fiară care are zece coarne, dintre care apare un alt corn care „avea ochi ca ochii de om şi gură care grăia lucruri mari.”

Această fiară, ca şi cea descrisă de Ioan, îşi întinde lucrarea peste faţa întregului pământ, iar caracteristica esenţială a ei este opoziţia faţă de Hristos-Dumnezeu, încercarea de substituire a Lui (sugerată prin expresia „urâciunea pustiiri stând în locul cel sfânt”).

Tocmai de aceea, Sf. Ioan detailează aceasta descriind cea de-a doua fiară din cartea sa ca având două coarne asemenea mielului, dar care grăia ca un balaur. În plus, ea solicită ca oamenii să se închine celei dintâi fiare.

Foarte interesant este faptul că atât profetul Daniel, cât şi Sf. Ioan subliniază că fiara este doar un simbol al omului decăzut, care se împotriveşte lui Dumnezeu. Daniel vorbeşte despre „regi”, adică lideri, iar Sf. Ioan menţionează că 666 este număr „de om”. Ambii numesc pe cel ce se opune lui Hristos, ca fiind Antihrist, o persoană cu ideologie repetabilă la scara istoriei („mulţi antihrişti s-au arătat” va scrie Sf. Ioan).

Prin urmare 666 ar fi simbolul unui sistem ideologic în care omul se opune lui Hristos, dorind să-i ia locul. Numărul antihristului.

Am făcut această introducere mai amplă pentru a înţelege mai bine contextul în care apare 666. Evident că el nu este un simplu număr, ci o reprezentare a unui sistem de valori opuse creştinismului. Altfel, ar însemna ca la simpla lui vedere să îl socotim ceva negativ. Şi Biblia are pagina 666, ceea ce nu înseamnă că ar trebui să o rupem din carte.

De-a lungul vremii, acest simbol, care este semn, număr şi nume al răului simbolizat de fiară, a generat numeroase interpretări. Le voi trece succint în revistă.

1. Interpretarea cabalistică (gematrică). Foloseşte sistemul de asociere a unui număr fiecărei litere, în diverse limbi. Din însumarea cifrelor corespunzătoare unui cuvânt rezultă un număr reprezentativ. Prin această metodă s-a spus că fiara ar fi simbolul împăratului roman Nero. Acesta, de altfel, s-a şi comportat ca o fiară la adresa creştinilor, acţiunile sale fiind cunoscute de Sf. Ioan.

Şi alte nume au fost asociate „semnului fiarei”, fiind vorba de personalităţi istorice care au făcut opoziţie creştinismului: împăraţii Caligula, Traian, şi Iulian Apostatul.

O categorie aparte de nume o reprezintă şi numele unor lideri religioşi care, în opinia interpretatorilor, ar fi încercat să dărâme creştinismul din interior: papii Benedict al IX-lea şi Paul al V-lea, Martin Luther, John Calvin şi chiar Mahomed, profetul islamului.

2. Interpretarea istorică. Foloseşte sistemul de asociere a numărului fiarei cu lungimea unor epoci istorice. Astfel, fiara ar fi reprezentat conducerea papală, sionismul, francmasoneria, epoca islamului sau anticreştinismul dus la nivel de politică statală în diverse epoci.

3. Interpretarea financiară. Foloseşte asocierea dintre simbolul fiarei şi activitatea ei, descrisă de Sf. Ioan ca fiind una de constrângere economică: nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul. Astfel, 666 devine un simbol al banilor, care la rândul lor devin expresia corupţiei financiare, a secularizării.

Apocalipsa vorbeşte şi în altă parte despre pericolul corupţiei economice, simbolizat prin „cetatea cea mare, Babilonul. Interpretarea se bazează şi pe o realitate a Vechiului Testament, anume că înţeleptul împărat Solomon a fost corupt de puterea financiară, el impozitând cumplit poporul. Iar impozitul era de „şase sute şaizeci şi şase de talanţi de aur”, motiv pentru care mulţi au considerat sistemul de impozitare ca fiind un sistem de tip demonic, prin care poporul este jefuit.

Nu întâmplător s-a ajuns ca unii să vadă în banalul cod de bare de astăzi un simbol al unui sistem financiar corupt, deşi apariţia cifrei 6 în cadrul acestui cod nu este decât o coincidenţă tehnologică.

4. Interpretarea alegorică. Foloseşte simbolistica religioasă şi morală a numerelor. Astfel 1 reprezintă unicitatea lui Dumnezeu, 2 – cele două firi ale lui Mântuitorului, 3 – Sfânta Treime, 4 – cele patru puncte cardinale (cosmosul), 5 – cele cinci simţuri, 7 – zilele săptămânii şi numarul Sf. Taine, 8 – ziua Învierii, 9 – numărul cetelor îngereşti. În acest context, 6 reprezintă simbolul biblic al omului deoarece omul este creat în ziua a 6-a.

În acest caz, 666 nu mai este „şase sute şaizeci şi şase” ci un 6 întreit, adică simbol al omului care vrea să înlocuiască Sfânta Treime. Iarăşi ajungem deci la Antihrist, dar în versiunea în care omul ajunge să se creadă pe sine dumnezeu întreit mărturisit. Este vorba de idolatrizarea propriei fiinţe umane, o egolatrie generalizată sau, mai bine zis, o pierdere a conştiinţei (nu a cunoştinţei).

Astfel, 6 devine simbolul al lumescului decăzut, al lumii în care domină regula legii şi a puterii umane, legile morale divine fiind înlăturate.

De aceea, s-a spus uneori despre democraţie că ar fi, de fapt, demono-craţie, sistemul în care libertăţile exacerbate şi reponsabilităţile inhibate construiesc un om satanic, un om care se împotriveşte lui Dumnezeu („satan” se traduce în ebraică prin „adversar”, „ cel ce se împotriveşte”) şi se închină lui însuşi, eliminând orice poruncă divină, inclusiv pe cea a dragostei.

Prin aceasta, 666 devine simbolul unei întreite lipse de dragoste; faţă de Dumnezeu, faţă de aproapele şi faţă de lumea înconjurătoare.