GALERIE FOTO Când moartea nu înseamnă adio: viaţa alături de cadavre, un ritual straniu, practicat şi astăzi 0

Marea sărbătoare de Florii este despre două elemente fundamentale, aparent contradictorii: smerenie şi biruinţă. În aceste zile şi în cele ce vor urma, avem nevoie de ambele – ca de aer.

Dacă este un lucru pe care omul foarte „recent” îl detestă din toţi rărunchii, aceasta este discuţia despre vicii şi virtuţi.

Când am lovit comunismul cu măciuca nu mi-aş fi imaginat, nici în cel mai terifiant coşmar, că oamenii se vor lăsa pradă altei maladii, extremismul religios. În retrospect, am fost naivă.

Învierea este fără îndoială un arhetip prezent în cultele orientale care sărbătoreau zeii vegetaţiei (Inanna la sumerieni, Iştar la accadieni, Marduk la babilonieni, Adonis la fenicieni, Osiris la egipteni etc.) încă din mileniul III a. Chr[1].

Cică ar fi linguriţa penală. E penibilă ideea. Pentru că: 0. Linguriţa de unică folosinţă nu are garanţia sterilizării. E luată din magazin, de pe raft, purtată prin geantă, sacoşă, etc, apoi se pune mâna pe ea. Trece printr-un aparat de sterilizare până la potir?

Recentul comunicat de presă al Patriarhiei privind luarea unor măsuri de prevenire a epidemiei în curs a tulburat şi chiar smintit mult popor din sânul Bisericii noastre. Pe bună dreptate.

Ceea ce se petrece de câţiva ani cu doamna şi cu cei doi copii Simicală în Finlanda depăşeşte cadrele normalităţii instituţionale, oricât de strict croite, încadrându-se mai curând într-un scenariu de groază.

Ziua Culturii Naţionale este o sărbătoare naţională, o zi de reflecţie asupra culturii române, celebrată anual în România pe 15 ianuarie, cu scopul de a promova cultura, arta, şi efortul academic. A fost aleasă ca Zi a Culturii Naţionale, întrucît reprezintă data naşterii poetului naţional al românilor, Mihai Eminescu (1850 - 1889).

Fără educaţie, cultura este mediocră, anacronică, jenantă. Va veni o zi, chiar astăzi, de ziua lui Eminescu, când noi ne vom spune poveştile răsturnând perspectivele. Este mult loc pentru femei în cultura naţională.

În urmă cu două milenii, potrivit tradiţiei creştine, are loc un eveniment, deopotrivă mundan şi metafizic care împarte istoria omenirii în două: coborârea lui Dumnezeu în timp, în persoana lui Iisus Hristos, Fiul Său născut din eternitate.

Da, aşa este: diaspora a votat masiv, ajungând la un milion de exerciţii ale libertăţii. Cu toate acestea, nici până acum nu ştim numărul real al compatrioţilor risipiţi prin lume. Este o realitate care ne scapă printre degete.

Toată copilăria şi adolescenţa mea ai mei m-au strigat Cătă. La şcoală, direct din catalog eram de asemenea Dan Cătălina. Numai americanii mi-au zis altfel.

Apropiatele alegeri prezidenţiale vor reprezenta, nemijlocit, inclusiv un mare şi important test al diasporei româneşti: câţi vor ieşi la vot. De la restricţiile de până acum, iată, legiuitorul, din sentiment de vinovăţie, acordă trei zile.

Există în instituţiile de stat care se ocupă de memoria trecutului recent o categorie toxică: negaţioniştii. Cei care relativizează crimele comunismului, care dau vina pe alţii, care au dubii despre toţi, dar nu şi despre ei înşişi.

Am urcat şi eu astăzi Dealul Mitropoliei pentru a lua parte la hramul Catedralei Patriarhale şi pentru a asista la proclamarea canonizării Sfântului Ierarh Dionisie, Eposcopul Cetăţii Albe-Ismail.

Timp de 32 de ani, nici mai mult şi nici mai puţin, s-a gândit la un singur lucru: să revină acasă. Nu a plecat de drag, dar nici întoarcerea nu este simplă. Pe cât sunt de clare principiile, pe atât de furtunos peisajul sufletesc.

Zilele trecute am primit pe email, prin bunăvoinţa solidară a directorului admirabilului „Magazin istoric“, Dorin Matei,  o surprinzătoare şi frumoasă scrisoare semnată de domnul Dumitru Horia Ionescu, locuitor al oraşului Freiburg, din Germania. Scrisoarea a fost „provocată” autorului de lectura blogului meu din Adevărul, dedicat legendarei stareţe a Mănăstirii Hurezi, de la sfârşitul anilor 70, Mihaela Vişoiu.

Am aflat cu voia lui Dumnezeu de un loc binecuvântat pe pământul nostru, Slatina Nera, în Banat. Aici binecuvântarea Domnului s-a pogorât către noi. Natura pe care El ne-a dăruit-o ne slujeşte cu dragoste. Plantele minunate mângâiate de grija lui Dumnezeu într-un loc pur şi plin de prospeţime produc minuni. Aici oamenii devin îngeri şi se sfinţesc lucrând pentru sănătatea şi puterea semenilor din jurul lor.

Nicio noutate: România este sursă de materii prime. De la sare, pe care o exportăm şi apoi o importăm ambalată, la lemn, marmură, minţi sclipitoare, meşteri, dar şi infractori, până la femei şi chiar organe.

La Hurezi, în vatra brâncovenească, unde domnitorul a ridicat odată cu zidurile palatului şi catedrala mânăstirii, unde se află în pronaos şi tabloul votiv infăţişându-l pe domnitor împreună cu soţia sa, doamna Maria, ţinând în mâini miniatura catedralei celebre, a fost stareţă în veacul al XX-lea, între anii 1953 şi 1980, maica stavroforă Mihaela Ghişoiu, poate una dintre cele mai dăruite cu har dintre stareţele veacului ortodox pomenit.

Eminescu poet naţional şi universal de o mare amplitudine intelectuală şi de un enciclopedism rar întâlnit, o dovadă a acestei erudiţii sunt cele 44 de caiete (acum în fondul Academiei Române) pe care Noica le numea miracolul culturii române. Eminescu a devenit mit sau a fost facut mit? O întrebare care a iscat multe răspunsuri care la rândul lor au dus la şi mai multe întrebări.