Marile texte ale creştinismului: „Faptul extraordinar“, un volum coordonat de Cristian Bădiliţă 1

Fără educaţie, cultura este mediocră, anacronică, jenantă. Va veni o zi, chiar azi, de ziua lui Eminescu, când noi ne vom spune poveştile răsturnând perspectivele. Este mult loc pentru femei în cultura naţională.

În urmă cu două milenii, potrivit tradiţiei creştine, are loc un eveniment, deopotrivă mundan şi metafizic care împarte istoria omenirii în două: coborârea lui Dumnezeu în timp, în persoana lui Iisus Hristos, Fiul Său născut din eternitate.

Ziua Culturii Naţionale este o sărbătoare naţională, o zi de reflecţie asupra culturii române, celebrată anual în România pe 15 ianuarie, cu scopul de a promova cultura, arta, şi efortul academic. A fost aleasă ca Zi a Culturii Naţionale, întrucît reprezintă data naşterii poetului naţional al românilor, Mihai Eminescu (1850 - 1889).

Da, aşa este: diaspora a votat masiv, ajungând la un milion de exerciţii ale libertăţii. Cu toate acestea, nici până acum nu ştim numărul real al compatrioţilor risipiţi prin lume. Este o realitate care ne scapă printre degete.

Toată copilăria şi adolescenţa mea ai mei m-au strigat Cătă. La şcoală, direct din catalog eram de asemenea Dan Cătălina. Numai americanii mi-au zis altfel.

Apropiatele alegeri prezidenţiale vor reprezenta, nemijlocit, inclusiv un mare şi important test al diasporei româneşti: câţi vor ieşi la vot. De la restricţiile de până acum, iată, legiuitorul, din sentiment de vinovăţie, acordă trei zile.

Există în instituţiile de stat care se ocupă de memoria trecutului recent o categorie toxică: negaţioniştii. Cei care relativizează crimele comunismului, care dau vina pe alţii, care au dubii despre toţi, dar nu şi despre ei înşişi.

Am urcat şi eu astăzi Dealul Mitropoliei pentru a lua parte la hramul Catedralei Patriarhale şi pentru a asista la proclamarea canonizării Sfântului Ierarh Dionisie, Eposcopul Cetăţii Albe-Ismail.

Timp de 32 de ani, nici mai mult şi nici mai puţin, s-a gândit la un singur lucru: să revină acasă. Nu a plecat de drag, dar nici întoarcerea nu este simplă. Pe cât sunt de clare principiile, pe atât de furtunos peisajul sufletesc.

Zilele trecute am primit pe email, prin bunăvoinţa solidară a directorului admirabilului „Magazin istoric“, Dorin Matei,  o surprinzătoare şi frumoasă scrisoare semnată de domnul Dumitru Horia Ionescu, locuitor al oraşului Freiburg, din Germania. Scrisoarea a fost „provocată” autorului de lectura blogului meu din Adevărul, dedicat legendarei stareţe a Mănăstirii Hurezi, de la sfârşitul anilor 70, Mihaela Vişoiu.

Am aflat cu voia lui Dumnezeu de un loc binecuvântat pe pământul nostru, Slatina Nera, în Banat. Aici binecuvântarea Domnului s-a pogorât către noi. Natura pe care El ne-a dăruit-o ne slujeşte cu dragoste. Plantele minunate mângâiate de grija lui Dumnezeu într-un loc pur şi plin de prospeţime produc minuni. Aici oamenii devin îngeri şi se sfinţesc lucrând pentru sănătatea şi puterea semenilor din jurul lor.

Nicio noutate: România este sursă de materii prime. De la sare, pe care o exportăm şi apoi o importăm ambalată, la lemn, marmură, minţi sclipitoare, meşteri, dar şi infractori, până la femei şi chiar organe.

La Hurezi, în vatra brâncovenească, unde domnitorul a ridicat odată cu zidurile palatului şi catedrala mânăstirii, unde se află în pronaos şi tabloul votiv infăţişându-l pe domnitor împreună cu soţia sa, doamna Maria, ţinând în mâini miniatura catedralei celebre, a fost stareţă în veacul al XX-lea, între anii 1953 şi 1980, maica stavroforă Mihaela Ghişoiu, poate una dintre cele mai dăruite cu har dintre stareţele veacului ortodox pomenit.

Eminescu poet naţional şi universal de o mare amplitudine intelectuală şi de un enciclopedism rar întâlnit, o dovadă a acestei erudiţii sunt cele 44 de caiete (acum în fondul Academiei Române) pe care Noica le numea miracolul culturii române. Eminescu a devenit mit sau a fost facut mit? O întrebare care a iscat multe răspunsuri care la rândul lor au dus la şi mai multe întrebări.

Chiar dacă lansări (aparent) mai actuale, sau cu minim de glamour, au luat faţa Bookfest-ului, cred că evenimentul acestei ediţii a fost lansarea de la Humanitas a celui de-al doilea volum al traducerii „Bibliei după textul ebraic“, coordonată de profesoarele Francisca Băltăceanu şi Monica Broşteanu. Lansarea a fost prezentată de Horia-Roman Patapievici, un campion fervent şi constant al textului sacru.

Timp de trei zile, Papa Francis a plimbat soarele după el prin România. Diplomaţie şi bună dispoziţie. Câteva repere ale acestei călătorii.

Vizita Papei Francisc în România, la două decenii distanţă de cea istorică a lui Ioan Paul II, este prin locurile pe care le cuprinde programul – Bucureşti, Şumuleu Ciuc, Iaşi şi Blaj – plină de mesaje.

Volumul realizat de cele două profesoare pe baza dosarului de beatificare înaintat la Vatican, „Martori ai Fericirii. Şapte vieţi de sfinţi români“, publicat de editura Humanitas, va fi lansat marţi, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, iar la târgul Bookfest, sâmbătă, la ora 14.30, la standul editurii. Evenimentul este excepţional, ţinând cont că coincide cu vizita Papei, care-i va beatifica pe cei şapte martiri greco-catolici.

De ce scandalizează creştinismul? Iată o veche, eternă întrebare care, probabil, va mai fi pusă multă vreme de-acum încolo. Răspunsul este simplu: creştinismul scandalizează pentru că doctrina creştină este un scandal. Încă de la momentul predicilor rostite de Iisus la trecerea sa pe Pământ, până în ziua de azi, coruptă şi materialistă până în cea mai intimă fibră a sa.

Sărbătoarea Sfintelor Paşti din anul acesta a fost întâmpinată de suflarea creştin-ortodoxă românească întreagă cu o mai vie decât oricând participare şi cu un mai viu decât oricând devotament şi cu o bucurie subliniat solidară identitar, începând de la cea mai mică bisericuţă de ţară până la bătrâna Catedrală Patriarhală, afirmând vocaţia spirituală a unui popor botezat şi creştinat de către Întâiul Apostol a lui Hristos.

Primul Paşte care mi-a adus lumina, deşi atunci nu înţelegeam ce se întâmplă cu mine, a fost în 1993. Eram în Piaţa Civică, la Tulcea, era sâmbătă noaptea. Oameni mulţi pe străzi. Eu în parc.

„Iar Pavel a zis: Nu sunt nebun, prea puternice Festus, ci grăiesc cuvintele adevărului şi ale înţelepciunii. Regele ştie despre acestea, şi în faţa lui vorbesc fără sfială, fiind încredinţat că nimic nu i-a rămas ascuns, pentru că aceasta nu s-a întâmplat într-un ungher.” (Faptele Apostolilor, 26:25-26)