Redescoperit relativ recent de autohtoniştii supăraţi pe popularitatea în creştere pe care o avea la sfârşitul anilor ˈ90
sărbătoarea occidentală a Sf. Valentin, Dragobete are, în continuare, dificultăţi
în a-şi configura propria identitate. Adepţii credincioşi ai Dragobetelui i-au conturat un profil, oarecum contradictoriu, de iubăreţ cucernic, însă informaţiile păstrate până
astăzi despre el sunt puţine, împrăştiate, controversate şi neclare.
Ce este un model mental?
Într-o viziune simplificatoare, putem spune că modelul mental este precum
software-ul pe baza căruia funcţionează un PC. În realitate, modelul mental
este ceva chiar mai complex – deoarece el reprezintă, ar spune vechile religii,
chiar o parte din sufletul omului.
Mitropolitul
Bartolomeu al Clujului ar fi împlinit pe 18 martie 98 de ani. Cât ar fi
împlinit, la distanţă doar de câteva luni, Regele Mihai I. Îi asociez pe cei
doi pentru că, departe de tumultul lumii, îi legau multe lucruri.
Ctitoria Boierilor Craioveşti de la Bistriţa vâlceană, lavră celebră prin vocaţia ei de Universitate Ortodoxă
a mijlocului Evului Mediu balcanic, lavră azi deopotrivă boierească şi
voievodală prin ocrotirea în acelaşi lăcaş de veci a osemintelor lui Barbu Craiovescu - Călugărul Pahomie şi ale Domnului Moise Vodă.
Se înmulţesc semnele că autocefalia Bisericii Ortodoxe a Ucrainei va reprezenta un test nu doar pentru tânărul stat vecin, dar şi pentru coeziunea ortodoxă, oricum pusă la încercare de receptarea sinodului cretan din 2016.
Este întrebarea ce mi-a fost adresată
recent. Răspunsul: în campanie electorală. Efectul: nu este om să vorbească şi
să nu greşească.
Sunt de părere că trăim o degradare a binelui în momentul în care un termen ce denotă o valoare ajunge să se remarce preponderent prin opusul său.
În ultima zi a lui ianuarie, acum opt ani, murea vrednicul de pomenire Mitropolit Bartolomeu al Clujului. În lunga lui viaţă a avut de toate: detractori înverşunaţi şi admiratori, invidioşi şi prieteni, colaboratori devotaţi şi profitori, sfinţi şi lepre.
În chiar ziua Unirii Principatelor, Mitropolitul Andrei de la Cluj împlineşte şapte decenii de viaţă. Peste jumătate sunt în slujba Bisericii, întâi la Alba Iulia, unde a pus la punct o eparhie-model, apoi, de aproape un deceniu, în capitala Transilvaniei.
„Când mă uit la mine mă îngrozesc, dar apoi
mă uit în jur şi mă liniştesc“ – zice o vorbă care se vrea de duh. Altfel spus:
eu am beteşugurile mele (morale, spirituale), dar ceilalţi stau mai rău ca mine
(pentru că sunt şi mai vicioşi, şi mai betegi).
Motto: „Spune lui
Josef că toată viaţa lui e o poveste frumoasă, pe care puţini o vor pricepe”(pictorul Ştefan
Popescu, către dna dr. Marta Trancu-Rainer, soţia
Profesorului)
Mai mult decât ură,
ironie ieftină sau chiar antireligiozitate, deloc ascunsă, majoritatea celor care
au însoţit aşa zicând critic sfinţirea altarului Catedralei Naţionale au produs
proba neputinţei.
Patriarhul a reuşit în România, o ţară săracă din Estul Europei, să zidească în câţiva ani ceva ce nici Ministerul Transporturilor laolaltă cu Ministerul Fondurilor Europene nu a reuşit.
Am avut cinstea
de a fi invitat, în această dimineaţă, la sfinţirea Catedralei Mântuirii
Neamului. E un moment pe care nu credeam că generaţia mea avea să-l prindă.
Într-un timp istoric când şi nestatornicia vicleană a toamnei, bântuită când de secete păgubitoare, când de ploi şi furtuni şi zloată iernatică şi de ninsori ameninţătoare, lipsite de farmecul imaculatei zăpezi, când de vineţeala igrasioasă a ploii nucilor găunoase,
Frica de celălalt
nu ca de o durere teribilă de măsea, ci mai degrabă ca de un apendice inflamat
într-un om singur într-o ţară străină, peste mări şi ţări, care nu cunoaşte
limba, nu are asigurare medicală şi nici bani în buzunar.
Trei mituri foarte
răspândite în lumea contemporană – care sunt străine cu totul străine de perspectiva creştină.
Acum o lună, într-o clinică din Tuebingen, murea unul dintre cei mai vechi şi mai statornici prieteni pe care i-am avut în Germania: Manfred Wagner (3 decembrie 1946-16 septembrie 2018).
Impunerea căsătoriei „tradiţionale“ în Constituţia ţării ar fi fost văzută ca o mare realizare şi mărturisire de credinţă, scutind astfel timpul preţios al preoţilor şi al pastorilor de a convinge prin predici şi cateheze viitoarele cupluri să urmeze calea lui Dumnezeu.
Printre ultimele
argumente pro căsătorii homosexuale, lansate în spaţiul public, găsim unul
menit să atingă coarda sensibilă a umanităţii: ei se iubesc, deci nu avem de ce
să ne opunem fericirii lor. Cred însă că cei ce l-au elaborat au scăpat din
vedere un amănunt: nu toate iubirile zidesc.
„Cred, Doamne, ajută necredinţei mele.” (Marcu 9:24) Această vorbă
adresată lui Iisus este înţeleasă ca o invocare a sprijinului divin
întru desăvârşirea credinţei. Altfel spus, cel care i se adresează
Mântuitorului îi cere acestuia să intervină pentru a-i risipi şi
ultimele umbre de necredinţă, restul de îndoială…
Despre referendumul
din octombrie s-au spus deja vrute şi nevrute. S-au proferat injurii, calomnii,
s-au scuipat flegme elitiste peste capetele plebei religioase, s-au practicat
contorsiuni intelectuale şi, în general, s-a văzut mai bine cine ce şi cum este.
