Acum o lună, într-o clinică din Tuebingen, murea unul dintre cei mai vechi şi mai statornici prieteni pe care i-am avut în Germania: Manfred Wagner (3 decembrie 1946-16 septembrie 2018).
Impunerea căsătoriei „tradiţionale“ în Constituţia ţării ar fi fost văzută ca o mare realizare şi mărturisire de credinţă, scutind astfel timpul preţios al preoţilor şi al pastorilor de a convinge prin predici şi cateheze viitoarele cupluri să urmeze calea lui Dumnezeu.
Trei mituri foarte
răspândite în lumea contemporană – care sunt străine cu totul străine de perspectiva creştină.
Printre ultimele
argumente pro căsătorii homosexuale, lansate în spaţiul public, găsim unul
menit să atingă coarda sensibilă a umanităţii: ei se iubesc, deci nu avem de ce
să ne opunem fericirii lor. Cred însă că cei ce l-au elaborat au scăpat din
vedere un amănunt: nu toate iubirile zidesc.
„Cred, Doamne, ajută necredinţei mele.” (Marcu 9:24) Această vorbă
adresată lui Iisus este înţeleasă ca o invocare a sprijinului divin
întru desăvârşirea credinţei. Altfel spus, cel care i se adresează
Mântuitorului îi cere acestuia să intervină pentru a-i risipi şi
ultimele umbre de necredinţă, restul de îndoială…
Despre referendumul
din octombrie s-au spus deja vrute şi nevrute. S-au proferat injurii, calomnii,
s-au scuipat flegme elitiste peste capetele plebei religioase, s-au practicat
contorsiuni intelectuale şi, în general, s-a văzut mai bine cine ce şi cum este.
În seara zilei de 25 august 2018 o cumplită nenorocire
s-a abătut asupra locuitorilor municipiului Oradea. Clădirea Palatului
Episcopiei Greco-Catolice, monument istoric, ridicat de credincioşii
greco-catolici în vremea în care episcop al Oradiei era Demetriu Radu, cel care
a prezidat la data de 1 Decembrie 1918, alături de Gheorghe Pop de Băseşti,
Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, a fost cuprinsă pe neaşteptate de
flăcări.
Tot aud şi citesc
argumentul acesta: arătaţi-ne o minune şi o să credem. Sau: daţi-ne un
argument decisiv despre existenţa lui Dumnezeu şi o să credem.
Botezul este „vaccinul“ împotriva Sfântului Duh, împotriva gândirii
religioase, a reflecţiei metafizice. Prin botez – această diabolică
invenţie, datată istoric, care a avut la acel moment motivele ei
„geopolitice“ – omul este „asigurat“, protejat împotriva „virusului“ conştiinţei metafizic-religioase.
Când lui Iisus „i se face milă de mulţimile de oameni”
(Matei 14, 14-22), el face trei lucruri, în ordinea aceasta: 1) le vindecă
trupurile – îi vindecă pe toţi bolnavii din acele mulţimi; vorbim de 14.000 de
oameni, o adunare imensă, chiar după standardele de azi; 2) le vindecă
sufletele, prin Cuvântul Său; 3) îi hrăneşte, înmulţind cinci pâini şi doi
peşti, care ajung pentru toţi cei adunaţi în acel loc pustiu.
Două mari pietre
de poticnire, pentru lumea de azi, în viaţa Sf. Ilie Tesviteanul – „obstacole“
de care se împiedică, iar şi iar, cei care discută viaţa proorocului în
mass-media şi pe Internet.
Unul dintre paradoxurile creştine adesea aduse în
discuţie de teologi este acela al contradicţiei dintre cuvintele Mântuitorului,
„Orice veţi cere de la Tatăl în numele Meu El vă va da“, şi faptul că unele
dintre rugăciunile creştinilor rămân, în mod aparent, fără răspuns. Voi încerca
să-l explic aici, în câteva rânduri.
Cinstind memoria personalităţii marelui patriarh Iustinian Marina la 40 de ani de la trecerea acestuia în nefiinţă, la editura Basilica, a apărut în condiţiile grafice de excepţie ale unui fermecător album de artă o nouă monografie consacrată „Leagănului cetăţii“ Bucureştilor, cum numea Nicolae Iorga catedrala cunoscută azi miilor ei de credincioşi, Mănăstirea Radu Vodă.
Dacă vrei să ajungi din punctul A în
punctul B, cel mai important principiu este: să ştii care e punctul A, şi să
ştii care e punctul B. Al doilea principiu important este: fă primul pas.
Nu ştiu câţi dintre voi aţi fost la Mănăstirea Putna şi dacă acest lucru v-a îmbogăţit şi altceva decât colecţia de magneţi de pe frigider. Eu am fost ultima oară ieri şi vreau să povestesc cum a fost, pentru că articolele găsite prin presă sunt lapidare şi nu transmit ceea ce am trăit pe viu.
Am fost zilele acestea într-o comisie doctorală, tema
fiind cât se poate de atrăgătoare: autosecularizarea sau cum se derulează
intern o seamă de procese pe care, drept scuză, le considerăm ca venind doar
din exterior.
De 10 ani, Patriarhia Română deţine propria Agenţie de
Ştiri. Purtând denumirea latină a Bisericii (basilica), agenţia a devenit un
important punct de reper în mediul online românesc, devenind „vocea oficială“ a
Patriarhiei Române în materie de comunicare publică. Ceea ce este atât firesc, cât
şi necesar.
Un gând inspirat, de mare ispravă, l-a condus pe Arhiepiscopul cărturar Dr. Varsanufie
la decizia de a institui o distincţie nobiliar identitară pentru
Eparhia sa cuprinzătoare simbolic şi a geografiei Olteniei de sub munte,
Crucea Râmnicului – oraş şi Eparhie de asemenea de sine în spaţiul oltenesc.
Trei gânduri la
sărbătoarea de astăzi, când sunt sărbătoriţi toţi sfinţii cunoscuţi şi
necunoscuţi – pentru că există şi oameni care, prin viaţa lor, au atins măsura
sfinţeniei, dar care Îi sunt cunoscuţi, cel puţin deocamdată, doar lui
Dumnezeu.
Iată, sub semnătura marii artiste cetăţean Olga Greceanu care s-a
jertfit – acesta e cuvântul – pentru identificarea şi luminarea şi
apărarea argumentelor nobile ale identităţii noastre naţionale şi de
spirit, un fragment doar dintr-o sinteză cutremurătoare scrisă în 1923,
parcă anume să fie citită astăzi –
“Ce nevoie aveţi voi
creştinii de un scop în toate? De ce viaţa trebuie să aibă un scop, sau un
sens? De ce nu puteţi trăi şi voi, ca tot omul, fără nici un scop?”, mă întreba
de curând o prietenă atee.
Sâmbătă, 5 mai, de la ora 10:30, măsurişul oilor,
cunoscut, în funcţie de zona etnografică, sub diferite alte denumiri
(împreuniş, împreunat, sâmbră etc.) va fi reconstituit pentru public în Parcul
Etnografic „Romulus Vuia“ din Cluj-Napoca. Manifestarea este organizată de Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară şi de Muzeul Etnografic al Transilvaniei, fiind realizată pe baza cercetărilor etnografului Ioan Augustin Goia.
