Recentul "conflict" din presă între IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului şi Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, mi se pare un conflict construit artificial. Ca şi altă dată, cineva încearcă polarizarea opiniei publice spre o anumită direcţie, construind eventuale "conflicte" menite să lămurească propagandistic.
Mijlocul satului de olari care dă azi numele Slătioarei cade
surprinzător în dreptul Cişmelei Sărarilor - e vorba de Săraru cel
Bătrân, Constandin, veteran al Războiului pentru Neatârnare, cu pieptul
plin de decoraţii -, un izvor ce curge neîncetat de peste 120 de ani,
cum se scrie cioplit în piatra fântânii, monument ambiţios, înconjurând
numele ctitorului cu neamurile ostenitorilor, câţi erau pe atunci
slătiorenii.
Cu ani în urmă am poposit în oraşul românesc Bălţi. Purtam uniforma Armatei României şi eram însoţit de colonelul Valeriu Rusu, din Armata Naţională a Republicii Moldova. Un conaţional care ştia că amândoi serveam practic naţiunea sub acelaşi Tricolor. Acolo, la Bălţi mi-am întâlnit, pentru prima oară, rudele din partea bunicului. Europeni minunaţi, cu rădăcini pe malurile Nistrului. Acum, la Bălţi se implică şi Consiliul Mondial al Românilor.
Când Platon vorbea despre iubire ca atracţie a inferiorului faţă de superior – el definea de fapt, fără să ştie, admiraţia. Desigur, multe iubiri au şi o dimensiune admirativă – dar o asemenea dimensiune este secundară şi de altfel poate lipsi cu totul. Iubirea faţă de o fiinţă inferioară este posibilă, dovadă că a putut fi concepută în creştinism – unde este o noţiune centrală.
Chestiunea este foarte serioasă şi este fără precedent în istoria ortodoxiei, căci nu s-a mai întâmplat ca înalte feţe bisericeşti să se implice personal, la cel mai înalt nivel, în dezbateri publice privitoare la valoarea cântecului selecţionat ca reprezentând o ţară la Eurovision.
De ce sărbătorim cu atâta bucurie venirea primăverii? Ce semnificaţii au
tradiţiile în identitatea noastră? Cât din identitatea noastră prezentă vine
din trecut şi cât este de important să o transmitem mai departe?
Nu puţini sunt acei oameni născuţi cu uşurinţa de a spune prostii. Mereu capabili să laude absolut totul, oricând gata să vorbească despre absolut orice, aceştia nu cad nicicând pe gânduri, nu au în nicio împrejurare reţineri, nu se găsesc nicio clipă instalaţi în opoziţie cu ei înşişi ― nici măcar la nivel formal.
De curând s-a stins secerat de covid la doar 42 de ani unul dintre marii
duhovnici ai ţării: părintele ieromonah Varlaam Almăjanu, stareţul
Mânăstirii de la Partoş închinată Sfântului Iosif cel Nou, mitropolit al
Banatului. După studii înalte făcute în Germania şi Grecia, a renunţat
la o carieră academică pentru a sluji la altarul sfântului Iosif în
comunitatea de oameni nevoiaşi ai Partoşului.
Într-un fragment de poezie rămas de la prima poetă a lumii, Sappho, citim: "Cineva, într-un viitor apropiat sau îndepărtat, se va gândi la noi". Timpul devine o apă care trece prin noi. Ce contează că Sappho s-a născut atât de departe în timp când noi o putem simţi clar în timpul nostru?!
A dispărut dintre noi Marius Tabacu, un spirit adevărat-transilvan, un om renascentist. Dumnezeu să-i lumineze drumul!
Citind
cartea lui Barth D. Ehrman, profesor la North Carolina University, te întrebi
dacă noutatea mesajului hristic nu constă într-o viziune provincială,
marginală, slabă, „minoră” asupra divinităţii.
Dacă este un lucru pe care omul foarte „recent” îl detestă din toţi rărunchii, aceasta este discuţia despre vicii şi virtuţi.
Când am lovit comunismul cu măciuca nu mi-aş fi imaginat, nici în cel mai terifiant coşmar, că oamenii se vor lăsa pradă altei maladii, extremismul religios. În retrospect, am fost naivă.
Marea
sărbătoare de Florii este despre două elemente fundamentale, aparent
contradictorii: smerenie şi biruinţă. În aceste zile şi în cele ce vor urma,
avem nevoie de ambele – ca de aer.
Învierea este fără îndoială un arhetip prezent în cultele orientale care sărbătoreau zeii vegetaţiei (Inanna la sumerieni, Iştar la accadieni, Marduk la babilonieni, Adonis la fenicieni, Osiris la egipteni etc.) încă din mileniul III a. Chr[1].
Cică ar fi linguriţa penală. E penibilă ideea. Pentru că:
0. Linguriţa de unică folosinţă nu are garanţia
sterilizării. E luată din magazin, de pe raft, purtată prin geantă, sacoşă,
etc, apoi se pune mâna pe ea. Trece printr-un aparat de sterilizare până la
potir?
Recentul comunicat de presă al Patriarhiei privind luarea unor măsuri de prevenire a epidemiei în curs a tulburat şi chiar smintit mult popor din sânul Bisericii noastre. Pe bună dreptate.
Ceea ce se petrece
de câţiva ani cu doamna şi cu cei doi copii Simicală în Finlanda depăşeşte
cadrele normalităţii instituţionale, oricât de strict croite, încadrându-se mai
curând într-un scenariu de groază.
Ziua Culturii Naţionale este o sărbătoare naţională, o zi de reflecţie
asupra culturii române, celebrată anual în România
pe 15 ianuarie,
cu scopul de a promova cultura, arta, şi efortul academic. A fost aleasă ca Zi a Culturii Naţionale, întrucît
reprezintă data naşterii poetului naţional al românilor, Mihai
Eminescu (1850
- 1889).
Fără educaţie, cultura este mediocră, anacronică, jenantă. Va veni o zi, chiar astăzi, de ziua lui Eminescu, când noi ne vom spune poveştile răsturnând perspectivele. Este mult loc pentru femei în cultura naţională.
