Iisuşii lui George Banu, într-o carte 1

În seara zilei de 25 august 2018 o cumplită nenorocire s-a abătut asupra locuitorilor municipiului Oradea. Clădirea Palatului Episcopiei Greco-Catolice, monument istoric, ridicat de credincioşii greco-catolici în vremea în care episcop al Oradiei era Demetriu Radu, cel care a prezidat la data de 1 Decembrie 1918, alături de Gheorghe Pop de Băseşti, Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, a fost cuprinsă pe neaşteptate de flăcări.

Tot aud şi citesc argumentul acesta: arătaţi-ne o minune şi o să credem. Sau: daţi-ne un argument decisiv despre existenţa lui Dumnezeu şi o să credem.

Botezul este „vaccinul“ împotriva Sfântului Duh, împotriva gândirii religioase, a reflecţiei metafizice. Prin botez – această diabolică invenţie, datată istoric, care a avut la acel moment motivele ei „geopolitice“ – omul este „asigurat“, protejat împotriva „virusului“ conştiinţei metafizic-religioase.

Când lui Iisus „i se face milă de mulţimile de oameni” (Matei 14, 14-22), el face trei lucruri, în ordinea aceasta: 1) le vindecă trupurile – îi vindecă pe toţi bolnavii din acele mulţimi; vorbim de 14.000 de oameni, o adunare imensă, chiar după standardele de azi; 2) le vindecă sufletele, prin Cuvântul Său; 3) îi hrăneşte, înmulţind cinci pâini şi doi peşti, care ajung pentru toţi cei adunaţi în acel loc pustiu.

Două mari pietre de poticnire, pentru lumea de azi, în viaţa Sf. Ilie Tesviteanul – „obstacole“ de care se împiedică, iar şi iar, cei care discută viaţa proorocului în mass-media şi pe Internet.

Unul dintre paradoxurile creştine adesea aduse în discuţie de teologi este acela al contradicţiei dintre cuvintele Mântuitorului, „Orice veţi cere de la Tatăl în numele Meu El vă va da“, şi faptul că unele dintre rugăciunile creştinilor rămân, în mod aparent, fără răspuns. Voi încerca să-l explic aici, în câteva rânduri.

Cinstind memoria personalităţii marelui patriarh Iustinian Marina la 40 de ani de la trecerea acestuia în nefiinţă, la editura Basilica, a apărut în condiţiile grafice de excepţie ale unui fermecător album de artă o nouă monografie consacrată „Leagănului cetăţii“ Bucureştilor, cum numea Nicolae Iorga catedrala cunoscută azi miilor ei de credincioşi, Mănăstirea Radu Vodă.

Dacă vrei să ajungi din punctul A în punctul B, cel mai important principiu este: să ştii care e punctul A, şi să ştii care e punctul B. Al doilea principiu important este: fă primul pas.

Nu ştiu câţi dintre voi aţi fost la Mănăstirea Putna şi dacă acest lucru v-a îmbogăţit şi altceva decât colecţia de magneţi de pe frigider. Eu am fost ultima oară ieri şi vreau să povestesc cum a fost, pentru că articolele găsite prin presă sunt lapidare şi nu transmit ceea ce am trăit pe viu.

Am fost zilele acestea într-o comisie doctorală, tema fiind cât se poate de atrăgătoare: autosecularizarea sau cum se derulează intern o seamă de procese pe care, drept scuză, le considerăm ca venind doar din exterior.

De 10 ani, Patriarhia Română deţine propria Agenţie de Ştiri. Purtând denumirea latină a Bisericii (basilica), agenţia a devenit un important punct de reper în mediul online românesc, devenind „vocea oficială“ a Patriarhiei Române în materie de comunicare publică. Ceea ce este atât firesc, cât şi necesar.

Un gând inspirat, de mare ispravă, l-a condus pe Arhiepiscopul cărturar Dr. Varsanufie la decizia de a institui o distincţie nobiliar identitară pentru Eparhia sa cuprinzătoare simbolic şi a geografiei Olteniei de sub munte, Crucea Râmnicului – oraş şi Eparhie de asemenea de sine în spaţiul oltenesc.

Trei gânduri la sărbătoarea de astăzi, când sunt sărbătoriţi toţi sfinţii cunoscuţi şi necunoscuţi – pentru că există şi oameni care, prin viaţa lor, au atins măsura sfinţeniei, dar care Îi sunt cunoscuţi, cel puţin deocamdată, doar lui Dumnezeu.

Iată, sub semnătura marii artiste cetăţean Olga Greceanu care s-a jertfit – acesta e cuvântul – pentru identificarea şi luminarea şi apărarea argumentelor nobile ale identităţii noastre naţionale şi de spirit, un fragment doar dintr-o sinteză cutremurătoare scrisă în 1923, parcă anume să fie citită astăzi –

“Ce nevoie aveţi voi creştinii de un scop în toate? De ce viaţa trebuie să aibă un scop, sau un sens? De ce nu puteţi trăi şi voi, ca tot omul, fără nici un scop?”, mă întreba de curând o prietenă atee.

Sâmbătă, 5 mai, de la ora 10:30, măsurişul oilor, cunoscut, în funcţie de zona etnografică, sub diferite alte denumiri (împreuniş, împreunat, sâmbră etc.) va fi reconstituit pentru public în Parcul Etnografic „Romulus Vuia“ din Cluj-Napoca. Manifestarea este organizată de Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară şi de Muzeul Etnografic al Transilvaniei, fiind realizată pe baza cercetărilor etnografului Ioan Augustin Goia.

Cea mai mare problemă a României este anti-selecţia, faptul că valoarea individuală e zero în faţa combinatoristicii de grup. Din acest motiv, orice individ cât de cât cinstit şi valoros ajunge, mai devreme sau mai târziu, în impas. El îşi dă seama că, oricât s-ar strădui, nu poate progresa, bazându-se pe propriile merite, şi nu-şi poate prezerva capitalul de onestitate.

A fost o noapte caldă şi blândă, ca niciodată în acest colţ de lume. După o zi de ploaie, în toamna gri care ţine loc de primăvară.

În aceste zile pascale, minunate prin încărcătura lor, îmi revin în memorie figurile unor prieteni, încă în viaţă sau plecaţi deja dintre noi, care, contrar tabloidelor noastre şi a televiziunilor care „sfâşie“ ştirile, fac cinste Bisericii şi ţării deopotrivă.

În preajma sărbătorii pascale, îmi amintesc, uneori, de cîteva „înţelepciuni“ pe care le datorez Părintelui Andrei Scrima. E un mod de a rămîne în dialog cu dînsul şi de a retrăi regretul că n-am apucat să-l întreb tot ceea ce aveam de întrebat. Acum, fiindcă ne aflăm sub semnul Învierii, îmi revine în minte modul apăsat în care P. Scrima rostea numele Domnului în versiunea:

Prin actul creaţiei are loc o extază a Eternităţii care va întemeia eonul întregii lumi, analog şi totodată distinct de Eternitatea lui Dumnezeu. Timpul pleacă din Eternitate şi se întoarce în ea ca eon eshatologic. Avem astfel revelată aici suprapunerea capetelor timpului în Infinit.

Savantul Mircea Eliade a studiat comparativ toate religiile de pe „suprafaţa zbârcită a Pământului”, cum îi spunea un Profesor de-al meu. Pe baza acestei analize, el a ajuns la concluzia că valorile fundamentale ale oricărei religii sunt două, adică Sacrul şi Profanul.