Un mare inginer recompensat zgârcit şi cu ţârâita după o uitare de un sfert de veac

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cine mai ştie azi, şi nu mă gândesc numai la tânăra generaţie – ca să nu mai vorbim de clasa politică devălmăşită la Putere şi în Opoziţie – cine mai ştie azi, când este bătrân, chiar foarte bătrân, Inginerul Eugen Iordăchescu, acela care a salvat un uriaş patrimoniu arhitectural, istoric şi cultural, chiar în epoca demolărilor,

şi acelea judecate pripit şi pătimaş şi de către te miri cine, trompete ale discreditării unor decenii de muncă eroică şi de credinţă a unei ţări întregi. 

Dar iată că, în sfârşit, la Biblioteca Academiei o Expoziţie a operei celebrului inginer a fost deschisă recent, omagiind pe inventatorul unei metode – Metoda Iordăchescu„de translare a monumentelor şi clădirilor” şi amintind astfel o personalitate autentică a ultimei jumătăţi de veac românesc. 

În câteva zeci de imagini fotografice, Expoziţia argumentează contribuţia de excepţie a Inginerului Eugen Iordăchescu la ceea ce numeam mai sus salvarea şi păstrarea, prin pomenita metodă, a unor monumente care astfel vor rămâne să dea seamă cu privire la identitatea spiritualităţii româneşti.

Expoziţia, realizată, îmi dau seama, de către factorii culturali ai Brăilei, oraşul de naştere al Inginerului nostru, şi bineînţeles deschisă la Biblioteca Academiei cu sprijinul Secţiei de Arte, Arhitectură şi Audiovizual a Academiei Române a oferit şi prilejul înmânării de către Preşedintele secţiei, academicianul Răzvan Theodorescu, a unei Diplome conferită de Înaltul For autorului Metodei.

Nu mă pot opri, din păcate, să-mi reprim o anume tristeţe cu privire la faptul că gestul, oricum meritoriu al organizatorilor, se dovedeşte unul modest: Expoziţia durează zece zile, la ea n-au fost de faţă nici primarul capitalei, nici ajutorul lui, nici Arhitectul Şef al capitalei, nici rectorul Universităţii de Arhitectură, nici preşedintele Uniunii Arhitecţilor din România, nici cel al inginerilor şi nici măcar un vicepreşedinte al Academiei.

Actul salvator al lui Eugen Iordăchescu a fost şi va rămâne unul de rezonanţă naţională. În acea epocă, el a fost, dincolo de constrângerile administraţiei zilei, receptat cu o admiraţie absolut emoţionantă de către martorii lui – Bucureştii întregi, locuitorii oraşelor din ţara în care s-a desfăşurat atunci acest act, media însăşi a fost martoră şi în paginile ziarelor şi în emisiunile unicei televiziuni, pentru că a fost un fapt – repet - de rezonanţă naţională.

Era şi o biruinţă a ştiinţei inginereşti româneşti, era şi un răspuns care nu putea fi nici sugrumat, nici ocolit şi n-a fost nici una, nici alta, în acele vremuri.

În cuprinsul acestor însemnări vedeţi Marea Biserică şi Clopotniţa Bisericii Mihai Vodă „călătorind”, cum spune în legenda fotografiei chiar Inginerul Eugen Iordăchescu, „semeţe, spre un nou amplasament, situat la o distanţă de două sute nouăzeci şi doi de metri”.

image

„Biserica Mihai Vodă în timpul lucrărilor pregătitoare pentru translaţia pe un alt amplasament:

-       Deplasare la distanţa de două sute nouăzeci şi doi de metri

-       Coborâre pe verticală de la înălţimea de 6,22 metri, pe un traseu în serpentină, pe o pantă de 2,8%

-       Greutatea bisericii: 3100 tone

-       Data: 7 octombrie 1985.”

În aceeaşi vreme, avusese loc şi mutarea blocului din Ştefan cel Mare, un bloc cu multe etaje, cu zeci de familii în el, cu sute de locatari, care se aflau în apartamentele şi garsonierele lor în care îşi petreceau liniştiţi, deşi, fireşte emoţionaţi, viaţa lor de fiecare zi. În balcoane, era până în ora douăsprezece la Bucureşti, locatari la măsuţe îşi beau cafeaua şi se uitau la noi, cei care urmăream din stradă cum blocul cu viaţa lui se deplasează încet spre Piaţa Obor!

Cu doi ani înainte, în 1983 „sub privirile a mii de spectatori, blocul din strada Aurel Vlaicu, numărul 166, se deplasa uimindu-i pe cei ce asistă:

-       Greutate: 3100 tone

-       Blocul, nefiind evacuat de cele treizeci şi două de familii.

-       Numărul de familii: douăzeci şi opt

-       Translare pe distanţa de 14,40 metri.

-       Timpul de deplasare: şapte ore şi treizeci şi patru de minute

-       Viteza de deplasare: 1,86 metri pe oră

-       Numărul de muncitori: treizeci

-       Numărul de cărucioare transport: cincizeci şi două”

Fireşte, aceste informaţii tehnice aparţin lui Eugen Iordăchescu.

La optzeci şi şase de ani, acest mare inginer merita o sărbătoare în Aula Academiei.

Primăria Bucureştiului ar fi avut datoria să dea numele lui unei străzi.

Ce s-a făcut, zgârcit, zic eu, şi provincial, la Biblioteca Academiei, e totuşi, să fim drepţi, măcar un meritat act cuminte de târzie dreptate.

Acest act nu ne lasă din păcate să sperăm că societatea de astăzi, din România, e pregătită să respecte, aşa cum şi-a respectat odinioară, pe cei în stare să o reprezinte şi azi şi în viitor.

Bine că acest act de cuminte dreptate s-a făcut de faţă cu Inginerul Eugen Iordăchescu

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite