Comunicatul Uniunii Scriitorilor din România a fost publicat pe 13 noiembrie. Pentru conformitate, l-am reprodus integral la sfârşitul comentariului.

Mărturisesc că am citit comunicatul cu băgare de seamă şi fie că sunt eu mai cusurgiu, fie că „degradarea“ de care se vorbeşte a atins până şi venerabila Uniune, părerea mea este că unele exprimări din acest text nu sunt tocmai în regulă. Trec peste impresia generală de „limbă de lemn“, de care nu putem scăpa nici în anul de graţie 2018, fiind vorba de o chestiune de analizat cu alt prilej, şi mă voi referi doar la exprimările care nu mi s-au părut potrivite sau care, cum se va vedea, ar fi trebuit evitate.

  1.  „Uniunea Scriitorilor din România […] îşi manifestă profunda îngrijorare faţă de degradarea continuă a limbii române folosite în spaţiul public, ca şi a nivelului cultural general, în special din partea celor care, prin rolul lor social, sunt luaţi drept exemple de către categorii largi de cetăţeni.“
     

Nu mi se pare firesc să vorbim, parafrazez, de degradarea limbii şi a nivelului cultural din partea celor care sunt luaţi drept exemple… Ar fi fost corect ca autorii comunicatului să spună de către cei care … Aşadar, acţiunea pernicioasă nu este făcută din partea cuiva, ci de către cineva.

Oare cine sunt cei care „degradează“ limba română în spaţiul public? USR răspunde: „politicieni, oameni de media, «vedete» ale divertismentului şi alte categorii de persoane cu apariţii publice frecvente“. Sincer nu ştiu la ce năstruşnicii se gândesc scriitorii… Mă întreb şi eu, neputincios: ce ar trebui să facem cu politicienii, de pilda? Cum să le neutralizăm influenţa dăunătoare? Mi se pare mie sau nu vrem să acceptăm că „degradarea“ lingvistică şi culturală reflectă eşecul generalizat al întregii noastre societăţi.

  1. Referitor la limba română aflăm că aceasta „…este o componentă esenţială a identităţii şi un liant al unităţii naţionale, chiar în epocile mai îndepărtate, în care statul român nu exista.
     

Autorii comunicatului fac trecerea de la timpul prezent („este“) la trecut („nu exista“) fără a ţine cont de concordanţa timpurilor. Astfel, ar fi fost preferabilă reluare verbului a fi, la trecut însă, în a doua propoziţie: aşa cum a fost chiar şi în epocile mai îndepărtate, în care statul român nu exista.

  1. „Astăzi, în anul în care aniversăm Centenarul Marii Uniri…“
     

Toate dicţionarele noastre disponibile, de la Şăineanu la DEX, arată că „centenar“ înseamnă „împlinire a o sută de ani de la un eveniment însemnat; celebrarea acestui eveniment.“ (DEX, 2009) Prin urmare, în semantismul termenului „centenar“ se află ideea aniversării. NODEX (2002) este şi mai limpede, centenar însemnând: „1) Aniversare de o sută de ani. 2) Solemnitate consacrată unei asemenea aniversări.“ Iată de ce, verbul aniversăm nu este tocmai potrivit în combinaţie cu „centenar“, întrucât se ajunge la pleonasm. Poate USR s-a luat după discursul patriarhului Daniel: „În acest an în care aniversăm Centenarul Marii Uniri de la 1918, avem datoria de a ne aminti cu recunoştinţă de toţi făuritorii acesteia – mulţi dintre ei dascăli renumiţi care au onorat învăţământul românesc şi au contribuit la cultivarea şi consolidarea conştiinţei naţionale.

  1. viaţa publică românească oferă contra-exemple, ruinătoare moral şi dăunătoare intelectual.“
     

Ortografia actuală recomandă scrierea laolaltă, fără cratimă: contraexemplu. Pe de altă parte, virgula nu are ce căuta, întrucât atributul adjectival postpus nu se desparte prin virgulă.

  1. „Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din România“.
     

Conform normei expuse în DOOM (2005), organismele de conducere ale instituţiilor se scriu cu litera mare doar la primul cuvânt: Comitetul director.

Este posibil ca membrii Comitetului director al USR sau unii scriitori vexaţi să strâmbe din nas la lectura acestor observaţii, discutate aici tocmai pentru că este vorba de tagma scriitoricească pe care ne-o dorim demnă de tradiţiile pe care şi le atribuie. Vor spune Domniile Lor că am căutat noduri în papura textului… Nu aş vrea să se înţeleagă că nu sunt alături de toţi cei care se pronunţă pentru păstrarea limbii române cultivate. M-aş bucura însă să trecem la fapte.

Unde ne sunt… corectorii?

***

Despre degradarea limbii române în spaţiul public

Comunicat al Uniunii Scriitorilor din România

Uniunea Scriitorilor din România, ca organizaţie de breaslă a profesioniştilor literaturii şi moştenitoare a tradiţiei cultivării limbii române, îşi manifestă profunda îngrijorare faţă de degradarea continuă a limbii române folosite în spaţiul public, ca şi a nivelului cultural general, în special din partea celor care, prin rolul lor social, sunt luaţi drept exemple de către categorii largi de cetăţeni.

Limba română nu este un simplu instrument de comunicare. Ea este o componentă esenţială a identităţii şi un liant al unităţii naţionale, chiar în epocile mai îndepărtate, în care statul român nu exista. Însă chiar şi atunci, păturile luminate ale societăţii s-au preocupat de cultivarea limbii, preocupare pe care unul dintre precursorii modernităţii, Ienăchiţă Văcărescu, o echivala cu patriotismul.

Limba este, de asemenea, instrumentul gândirii. Cineva care vorbeşte şi scrie incorect este puţin probabil să gândească bine, cu atât mai mult, cu cât incorectitudinea exprimării este primul şi cel mai elocvent semn al absenţei unei culturi corespunzătoare, deci al lipsei pregătirii şi competenţei.

Astăzi, în anul în care aniversăm Centenarul Marii Uniri, limba română vorbită şi scrisă în spaţiul public – de către politicieni, oameni de media, „vedete“ ale divertismentului şi alte categorii de persoane cu apariţii publice frecvente – a atins un nivel îngrijorător de scăzut, din punctul de vedere al corectitudinii gramaticale şi ortografice, ca şi al vocabularului utilizat. În pofida existenţei unor instituţii cu funcţii de reglementare, această degradare este continuă şi nu se întrevede niciun semn că s-ar opri.

Degradarea limbii române vorbite este însoţită şi amplificată de o la fel de îngrijorătoare prăbuşire a nivelului cultural general. Nu doar că emisiunile culturale au dispărut aproape cu totul din programele de radio şi televiziune, dar şi nivelul cultural al celorlalte emisiuni a scăzut inadmisibil. Atât prin temele abordate, cât şi prin calitatea prestaţiilor participanţilor la viaţa publică, exemplul pe care îl primeşte societatea românească (în primul rând, tinerii) este descurajant. În loc să cultive valorile, să ofere repere şi modele – de care istoria noastră, ca şi prezentul, nu duc lipsă –, viaţa publică românească oferă contra-exemple, ruinătoare moral şi dăunătoare intelectual.

Cauzele acestor fenomene (de la dezinteresul faţă de învăţământ la erodarea instituţiilor) sunt cunoscute. Uniunea Scriitorilor din România îşi manifestă adânca preocupare în faţa acestor semnale îngrijorătoare cu privire la starea intelectuală şi morală a spaţiului public şi, mai ales, faţă de efectele devastatoare, în timp, ale lipsei de reacţie în faţa acestor evoluţii negative, care periclitează însăşi identitatea naţională. Uniunea Scriitorilor îşi exprimă disponibilitatea de a pune la dispoziţia celor în cauză întreaga ei experienţă culturală, pentru corectarea acestei stări de lucruri.

Uniunea Scriitorilor din România face un apel la toţi actorii vieţii publice, ca şi la instituţiile care, prin natura lor, pot contribui la oprirea degradării limbii şi a nivelului cultural, să dea dovadă de responsabilitate şi să acţioneze decis pentru corectarea acestor disfuncţionalităţi, înainte ca ele să se transforme în adevărate obstacole în calea funcţionării României ca stat european modern.

Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din România