Tabără de arhitectură şi etnografie, în comuna Isverna din judeţul Mehedinţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tabăra de arhitectură şi a cercetării etnografice de teren din cadrul proiectului cultural „Gust şi Estetică Tradiţionale – GET”, se desfăşoară între 10 şi 20 iulie în comuna Isverna, judeţul Mehedinţi.

Tabară  se desfăşoară în perioada 10-20 iulie în Comuna Isverna  şi pe teritoriul judeţului Mehedinţi.
Proiectul cultural este co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional şi este implementat de Asociaţia Sinaptica în parteneriat cu Primăria Isverna, Mehedinţi şi Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti – Departamentul Studii Culturale. Proiectul se derulează între 15 mai şi 15 noiembrie şi are drept scop punerea în valoarea a patrimoniului cultural tradiţional din judeţul Mehedinţi şi crearea unui model de acţiune bazat pe resursele locale.

La tabăra de arhitectură participă 10 voluntari – studenţi de arhitectură, care vor repara două case cu o vechime de peste 80 de ani din satul Isverna. Lucrările vor fi realizate materiale locale, asemănătoare cu cele originale, utilizând tehnici de lucru tradiţionale. De asemenea, voluntarii vor realiza relevee ale unor construcţii specifice zonei de podiş şi de munte a judeţului Mehedinţi şi vor propune soluţii arhitecturale de punere în valoare a arhitecturii tradiţionale

Cercetarea etnografică de teren este realizată de 5 voluntari – doctoranzi şi masteranzi. În timpul cercetării vor fi vizitate localităţi care reprezintă zonele geografice şi subzonele etnografice ale judeţului, astfel încât să fie reflectată cât mai bine bogăţia şi diversitatea culturală mehedinţeană, exprimată prin bucătăria tradiţională.


Mai multe despre proiectul „Gust şi Estetică Tradiţionale - GET” puteţi afla aici

Cultură



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite