Zilele trecute dl Andrei Caramitru a scris pe pagina sa de Facebook între altele:

„Holocaustul României. Cum ne omoară şi ne alungă. Ca să fure. Corupţia ucide şi distruge. Ştim asta. Ştiţi însă care e dimensiunea? Un genocid uriaş. În fiecare an: 100.000 de morţi, 200.000 de oameni care pleacă în diaspora, 100.000 de oameni care fug din zonele sărace controlate de mafia PSD către oraşele mari din ţară. Un oraş cât Clujul care moare sau fuge. În fiecare an. Pentru ca ei să stea în vile mari, să îşi facă vacanţele în Brazilia, să îşi plaseze amantele pe salarii mari la stat, copiii lor să meargă cu Porsche la club.“

Cuvântul „holocaust”, folosit metaforic cu sensul prăbuşirii demografice a unei naţiuni, a adus o nefirească ofensă diplomaţiei israeliene. Dl David Saranga, ambasadorul Israelului în România, a intervenit prompt, tot pe Facebook, ca şi când termenul ar avea un singur înţeles şi anume: „exterminarea (prin diferite metode) a unei mari părţi a populaţiei evreieşti din Europa de către nazişti şi aliaţii lor” (DEX, 2009). Excelenţa Sa menţionează:

„Din păcate, din nou, constatăm cu dezamăgire că un politician român se foloseşte de termenul «Holocaust» într-un context total nepotrivit. Moartea a milioane de oameni nevinovaţi nu trebuie minimalizată, iar atrocităţile războiului nu trebuie să-şi găsească locul în campania electorală a vreunui partid. România a făcut paşi importanţi în combaterea antisemitismului şi este fără îndoială un model de urmat în regiune. Educaţia despre Holocaust şi despre ororile îndurate de milioanele de oameni este extrem de importantă, de aceea ignoranţa în acest sens nu trebuie tolerată. Îl invităm pe domnul Andrei Caramitru să se documenteze mai mult şi să viziteze Memorialul Victimelor Holocaustului Yad Vashem de la Ierusalim.”

Nu ştiu dacă înainte de această intervenţie despre neadecvarea contextuală  sau ca urmare a ei, dl Caramitru a substituit, spăsit,  termenul „holocaust” cu „genocid”, menţinând sensul general, homeric („genocid uriaş” ) al rechizitorului său. Ulterior, dl Caramitru, copleşit de săgeţi din toate părţile, îşi va cere public iertare pentru gafă, după cum rezultă din rândurile de mai jos, publicate ieri în Adevărul (09.04.2019):

„«M-au durut comentariile prin care se insinua că aş fi fundamental insensibil la ce s-a întâmplat atunci. Am vizitat Auschwitz şi, recent, muzeul Holocaustului din Berlin, am citit în ultimii ani multe mărturii ale supravieţuitorilor. Ştiu în detaliu şi m-am exprimat şi asupra rolului Statului Român în acele timpuri — pentru că societatea noastră nu îşi recunoaşte suficient vina în ororile nazismului. Am militat recent pentru educaţia civică şi morală (pe modelul Statului German care şi-a recunoscut vina) şi am vorbit despre importanţa luptei împotriva oricărui regim nedemocratic şi totalitar», continuă Caramitru. «Cred că este o lecţie bună nu doar pentru mine dar şi pentru noi toţi — folosim prea des aceste referinţe în limbajul curent fără să ne dăm seama de consecinţe. Dear Ambassador David Saranga — all my apologies.», încheie Andrei Caramitru.”

Dl Andrei Caramitru a acceptat comiterea gafei, nu şi acuza de repetent ce ar trebui şcolit la Ierusalim. Mai mult, Domnia Sa critică şi bâjbâielile statului nostru în chestiunea istorică a antisemitismului. Să nu uităm că şi la noi s-au petrecut crime odioase împotriva evreilor în deceniul al patrulea al secolului trecut şi nu puţine au fost paginile de antisemitism neaoş care mi-au căzut sub ochi. Să revenim însă.

Doamna senator Florina Presadă, din acelaşi partid cu opinentul, merge mai departe arătând, tot pe minatul teren al Facebook-ului, că nu putem folosi nici măcar metaforic termenii „holocaust” sau „genocid”, întrucât aceştia se referă la „forme extreme de violenţă organizată a statului”:

„Luat de valul retoricii, Andrei Caramitru face nişte confuzii grave într-una din postările sale de azi. A asimila declinul demografic actual al României cu Holocaustul sau genocidul înseamnă, înainte de orice, o lipsă de respect şi o minimalizare a suferinţei inimaginabile a victimelor acestor forme extreme de violenţă organizată a statului, îndreptate programatic împotriva celor mai vulnerabili.”

Dl Caramitru vorbea de migraţia masivă, fără precedent, a milioane de oameni care au fost obligaţi să-şi părăsească ţară după treizeci de ani de politică internă neghioabă. Desigur termenul „declin demografic” este deplin satisfăcător (cf. Wikipedia în franceză, la îndemână), el nu elimină tragismul situaţiei, dar nici nu are impactul afectiv al exagerării pe care, retoric, dl Caramitru şi-o dorise.

Ca să terminăm cu însăilarea faptelor, iată că şi dl Liviu Dragnea toarnă gaz pe foc:

„Nu e prima dată când cei de la USR au astfel de poziţii. Ceea ce spun cei din USR şi PLUS sunt elemente de fascism. Nu poţi să foloseşti o dramă pentru asemenea declaraţii.”

Desigur, unde e „holocaustul” e şi fascismul. Aşadar, ceea ce a scris dl Andrei Caramitru nu este doar o profanare, fie şi involuntară, a memoriei victimelor holocaustului, este un discurs periculos ce conţine, arată dl Dragnea, elemente de fascism. Mai mult, de la „tragedie” coborâm la „dramă”. Presupun în numele decenţei că nu doar mie, ci şi domnului ambasador ni s-a făcut, la asemenea acuzaţii, lehamite.

Este suficient să aruncăm acum o privire de la coadă spre cap pentru a înţelege că limbajul nostru politic nu suferă doar de homerism, de alegerea celor mai bombastici termeni în confruntări fără noimă, ci şi de o neştirbită ură „istorică”. Cine mai protestează însă când preşedintele Camerei Deputaţilor acuză un partid parlamentar de poziţii fasciste? Să fie dl Caramitru fascist pentru că a folosit hiperbolic termenul „holocaust”?

Mai întâi, şi cu proprietate, în chestiunea semanticii termenului „holocaust” în limba română nu are de ce să intervină vreo ambasada. Înainte de a trage pe fitecine de urechi, dl ambasador trebuia să consulte Dicţionarul explicativ al limbii române, opera noastră de referinţă. Iată deci prima întrebare cu sens: s-a depărtat dl Caramitru de la uzul limbii române? E ceva în neregulă cu contextul, cum se spunea?

HOLOCÁUST, holocausturi, s. n. 1. (În Antichitate) Jertfă adusă zeilor, în care animalul sacrificat era ars în întregime. ♦ Fig. Ofrandă, sacrificiu. 2. Spec. Exterminare (prin diferite metode) a unei mari părţi a populaţiei evreieşti din Europa de către nazişti şi aliaţii lor. 3. (În prezent) Ucidere în masă din cauza unor motive politice, religioase sau ca urmare a unor cataclisme provocate de om. [Pr.: -ca-ust. – Var.: olocáust s. n.] – Din fr. holocauste. (DEX, 2009)

Dl Caramitru nu a adus atingere sensului 2, ci a folosit sensul 3 din DEX, fireşte figurativ sau metaforic. Aşadar, termenul nu este monosemantic, fie că vrem, fie că nu vrem, iar acest fenomen lingvistic nu s-a petrecut doar în limba română.

În franceză, sensul de „masacru” este anterior secolului al XX-lea, după cum observăm că există un sens extensiv, înregistrat bunăoară de Trésor de la langue française (TLFI online):

Si nous nous taisons face à tous les goulags, à tous les Cambodge, à toutes les ratonnades et tous les Santiago du monde, nous laissons faire une série de massacres qui, mis bout à bout deviennent l'Holocauste de notre temps (Télérama, 14 mars 1979, no 1522, p. 3).”

Fenomenul apare şi în engleză şi, desigur, în mai multe limbi la care am avut acces. Iată articolul (vezi 2b) şi comentariul:

1. Great destruction resulting in the extensive loss of life, especially by fire.

2.

a. Holocaust The genocide of European Jews and other groups by the Nazis during World War II: "Israel emerged from the Holocaust and is defined in relation to that catastrophe" (Emanuel Litvinoff).

b. A massive slaughter: "an important document in the so-far sketchy annals of the Cambodian holocaust" (Rod Nordland).

3. A sacrificial offering that is consumed entirely by flames.

Usage Note: Holocaust has a secure place in the language when it refers to the massive destruction of humans by other humans. In our 1987 survey 99 percent of the Usage Panel accepted the use of holocaust in the phrase nuclear holocaust. Sixty percent accepted the sentence As many as two million people may have died in the holocaust that followed the Khmer Rouge takeover in Cambodia. But because of its associations with genocide, people may object to extended applications of holocaust. The percentage of the Panel's acceptance drops sharply when people use the word to refer to death brought about by natural causes. In our 1999 survey 47 percent approved the sentence In East Africa five years of drought have brought about a holocaust in which millions have died. Just 16 percent approved The press gives little coverage to the holocaust of malaria that goes on, year after year, in tropical countries, where there is no mention of widespread mortality. The Panel has little enthusiasm for more figurative usages of holocaust. In 1999, only 7 percent accepted Numerous small investors lost their stakes in the holocaust that followed the precipitous drop in stocks. This suggests that these extended uses of the word may be viewed as overblown or in poor taste.

American Heritage® Dictionary of the English Language, Fifth Edition, 2016

 

Acestea fiind arătate, să o spunem mai limpede: deşi personal sunt de acord cu folosirea prudentă a termenilor, mai ales în limbajul cultivat, cum ar trebui să fie cel al politicienilor, nu există nicio îndoială că dl Caramitru nu a călcat graniţele limbii noastre în exprimare. Publicul poate respinge metafora hiperbolizată din convingeri retorice, istorice, politice etc., dar nu e cazul să invocăm „fascismul” Domniei Sale sau al USR, ignorarea sfidătoare a valorilor europene şi a memoriei victimelor nazismului sau comunismului.

Este sănătos şi corect ca publicul să ştie că termenul „holocaust” a apărut în limba noastră, în sensul 1 din DEX, în secolul al XIX-lea, însemnând, la început, „jertfă”. Ideea sacrificială prin ardere, sensul primitiv, fusese deja tradusă prin „ardere”, încă din secolul al XVI-lea (cf. Dicţionarul limbii române), aşa cum putem vedea în Palia de la Orăştie (c 1582):

„E [Şi] Noe zidi un oltariu Domnului, şi luo din tot dobitocul curat şi din tot fealiul de pasări curate, şi giunghe pre jirtvă de ardere pre oltariu.”

Apoi, în moderna formă „olocaust”, apare la Asachi, Heliade Rădulescu, Odobescu etc.

„Şi-n adevăr, femeia fu viul edificiu,

Însufleţitul templu ce a putut să-nspire

Amor şi adorare, şi pe altarul cărui

Din inimă, din cuget se puse-n olocaust.”

HELIADE RĂDULESCU, Anatolida, III. Viaţa sau androginul, V

Să vedem acum şi etimologia, pentru că termenul le apare multora ca opac.

„Holocaust” provine din grecescul holokaustos („ars în întregime”; holos, „tot, întreg”, şi kaustos, „ars”, de unde şi cuvântul nou „caustic”), prin latină creştină holocaustum. Este atestat în franceza veche c. 1200 şi engleza medievală în secolul al XIII-lea. În engleză, sensul „massacre, destruction of a large number of persons”, apare pe la 1670, iar cel de „Nazi genocide of European Jews in World War II” este atestat prin 1950.

Din câte se poate vedea, sensul de„ masacru” este anterior celui ce se referă la genocidul din al Doilea Război Mondial, cum, de asemenea, există sensuri extinse şi după acesta. Iată două exemple, în franceză şi română:

„À quoi bon écrire tout ceci? Ne sais-tu pas que tu vas le détruire un jour? Tu as jeté déjà au feu des livres entiers (...). Je ne sais comment Le Malfaiteur et le manuscrit de mon journal ont échappé à l'holocauste ” ([Julien] GREEN, Journal, 1954, p. 238).

«Holocaustul culturii române», cu subtitlul «Ipoteze de sociologie literară (1944-1989)», reprezintă o încercare a lui Mihai Ungheanu de reconstituire a perioadei de asalt ideologic asupra culturii româneşti dintre anii 1944-1989.” (prezentare pe Internet)

Meditând la cele spuse de intervenienţi, îmi îngădui să arăt cititorilor că ne-am umflat prea tare, apoi ne-am intimidat, după obiceiul nostru, românesc. Este adevărat că nu avem măsura politicii coapte, a vorbirii trecute prin analiza rece, a subtilităţii limbajului, dar nici smintirea de a profana memoria poporului evreu, aşa cum pe nedrept s-a insinuat. Domnul ambasador David Saranga va înţelege desigur că termenul „holocaust” nu este monosemantic în limbile moderne, că nu are un sens unic, „specific şi exclusiv”, chiar dacă ne-ar fi fost tuturor mai simplu aşa. Dacă atunci când vorbim de „Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului” (27 ianuarie) referinţa nu poate fi decât una singură, în situaţii anterioare sau mai recente, limba nu se supune voinţei cuiva, iar extensiile vor exista fie că vrem, fie că nu vrem. În faţa uitării, a minimizării sau a negării tragediilor umane, sunt în acord cu Excelenţa Sa că „boala” se cheamă ignoranţă. De aceea, istoria ar trebui să ne dea învăţămintele şi aici socotesc că putem face mai mult decât să-i scurtăm, an de an, programele de studiu.