Soluţia Guvernului pentru „Cuminţenia Pământului“: Plăteşte din buget şi recuperează banii din donaţii, până în 2019

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cuminţenia Pământului
Cuminţenia Pământului

Guvernul va plăti din bugetul de stat circa 10 milioane euro pentru "Cuminţenia Pământului", iar campania de strângere a donaţiilor va fi prelungită până la 31 octombrie 2019 astfel încât să fie recuperată suma cheltuită de stat, conform Profit.ro.

 Proprietarii sculpturii cer 11 milioane de euro, iar Guvernul a anunţat iniţial că va plăti din buget 5 milioane euro şi că va aduna 6 milioane euro din donaţii. Statul nu a reuşit însă să strângă din donaţii decât 1 milion de euro.

În condiţiile în care campania de donaţii încheiată la finele lunii septembrie nu a adus cele 6 milioane de euro necesare, aceasta este formula propusă de Guvern, care ar urma să fie decisă prin ordonanţă de urgenţă.

"Diferenţa între sumele donate şi virate în conturi şi suma echivalentă în lei a 6 milioane euro va fi asigurată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii, iar campania de strângere a donaţiilor va fi reluată şi se va derula până la data de 31 octombrie 2019, în scopul asigurării reîntregirii fondurilor alocate de la buget. În situaţia în care, din orice motiv, până la 30 noiembrie 2016, statul român nu dobândeşte dreptul de proprietate liber de orice sarcini asupra bunului cultural mobil, se dispune închiderea campaniei, iar sumele colectate se restituie donatorilor. Condiţiile, procedura şi termenele pentru restituirea sumelor se stabilesc până cel mai târziu la 30 iunie 2017", este formula pregătită de Guvern, conform Profit.ro.

Guvernul argumentează ideea ca diferenţa să fie suportată de la bugetul de stat prin faptul că nu este de dorit să fie pierdută posibilitatea unică de a achiziţiona acest bun de valoare culturală extraordinară.

Guvernul anunţase anterior că ia în calcul prelungirea perioadei de subscripţie publică pentru cumpărarea sculpturii "Cuminţenia Pământului" a lui Constantin Brâncuşi, nereuşind să strângă în ultimele patru luni decât 1 milion de euro, din necesarul de 6 milioane de euro.

Pentru achiziţionarea operei de artă de către statul român, Guvernul alocă din buget 5 milioane de euro.

Campania de donaţii a început la jumătatea lunii aprilie şi a fost încheiată la sfârşitul lunii septembrie.  

Avocatul proprietarilor sculpturii ”Cuminţenia Pământului”, Bogdan Grabowski, a declarat vineri pentru Agenţia de presă News.ro că proprietarii speră ca tranzacţia să se încheie aşa cum au convenit cu Guvernul în luna martie, iar dacă s-ar pune problema unui alt termen pentru plata celor 11 milioane de euro, atunci acesta trebuie să fie ”rezonabil” şi să nu depăşească sfârşitul anului.

”În principiu, prelungirea campaniei este un act unilateral al Guvernului. Proprietarii îşi doresc în continuare să se încheie tranzacţia şi aşteaptă să semneze contractele”, a spus Bogdan Gravbowski, după ce prim-ministrul Dacian Cioloş a precizat că este posibil ca statul român să prelungeasă subscripţia naţională pentru ”Cumintenia Pământului” a lui Constantin Brâncuşi.

În ceea ce priveşte propunerea unei alte date la care să fie achitată suma de 11 milioane de euro, la care proprietarii şi Guvernul, prin Ministerul Culturii, au convenit în luna martie, el spune că termenul ar trebui să fie unul ”rezonabil”.

”Dacă se pune problema unei prelungiri a datei de încheiere a contractului şi de plată a preţului, ar trebui ca termenul să fie unul rezonabil. Câteva săptămâni, poate, dar să nu depăşească sfârşitul acestui an”, a completat avocatul.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite