Se intră în linie dreaptă pentru „Cuminţenia Pământului“. 7920 de persoane au donat la Electric Castle, iar la MNAR s-au mai strâns 1.514 lei

Se intră în linie dreaptă pentru „Cuminţenia Pământului“. 7920 de persoane au donat la Electric Castle, iar la MNAR s-au mai strâns 1.514 lei

Sculptura aşteaptă cuminte să intre în proprietatea noastră

În aşteptarea anunţării numerelor de telefon la care se va putea dona printr-un simplu SMS, iubitorii de artă şi cetăţenii cu simţ civic s-au mobilizat şi au donat pe unde au putut. Cei 5% strânşi până acum (306.773 de euro) sunt, însă, cu totul insuficienţi şi mai este mult până la cele 6 milioane de euro necesare. Totuşi, la fiecare interpelare ministrul Culturii, Corina Şuteu, şi consilierii săi se arată încrezători că suma se va strânge.

Ştiri pe aceeaşi temă

Un număr de 7.920 de persoane au donat pentru "Cuminţenia Pământului" la festivalul Electric Castle, care a avut loc în perioada 14 - 17 iulie, la Bonţida, judeţul Cluj, a anunţat, marţi, ministrul Culturii, Corina Şuteu, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit calculelor ministrului, unul din şase participanţi la festival a contribuit la achiziţionarea operei lui Constantin Brâncuşi.

Campania naţională ”Cuminţenia Pământului” a strâns, până vineri, puţin peste 5% din totalul de 6 milioane de euro, sumă care trebuie adunată până la 30 septembrie, în cadrul subscripţiei publice. Mai exact, suma de 306.773 de euro.

Ministrul Culturii, Corina Şuteu, a anunţat pe pagina sa de Facebook că, în urma întâlnirii pe care a avut-o cu operatorii de telefonie mobilă, începând cu această săptămână, publicul va avea la dispoziţie un număr unic prin care vor putea fi făcute donaţii prin SMS în campania naţională de achiziţionare a sculpturii ”Cuminţenia Pământului”.

„Cuminţenia Pământului. Aceasta nu este o piatră“- 1.514 lei au fost strânşi şi donaţi în conturile subscripţiei publice

Suma de 1.514 lei a fost strânsă la expoziţia ”Cuminţenia Pământului. Aceasta nu este o piatră”, deschisă la Muzeul Naţional de Artă al României, şi donată în conturile subscripţiei publice, a anunţat luni, pe contul său de Facebook, artistul Dan Perjovschi, unul dintre cei care au contribuit la expoziţia documentară.

Expoziţia ”Cuminţenia Pământului. Aceasta nu este o piatră”, vernisată pe 19 mai, în sala Auditorium a Muzeului Naţional de Artă al României, a inclus imagini ale unor opere semnate de sculptorul Constantin Brâncuşi, reinterpretări şi lucrări video realizate de artişti contemporani, precum şi o vitrină în care vizitatorii sunt invitaţi să facă donaţii pentru achiziţionarea lucrării de către statul român.

Expoziţia documentară, curatoriată de Valentina Iancu, împreună cu istoricii de artă Doina Lemny şi Alina Petrescu, a fost completată de o expoziţie de artă contemporană, care cuprinde o selecţie de piese realizate de Irina Botea, Mircea Cantor, Alexandra Croitoru, Vlad Nancă, Manuel Pelmuş, Dan Perjovschi şi Alexandra Pirici.

Dan Perjovschi a mai contribuit la expoziţie cu o coloană formată din bărcuţe împăturite din vechile bancnote de 500 de lei cu Brâncuşi.

Expoziţia a fost închisă, duminică, de o reprezentaţie a artistului vizual Manuel Pelmuş, care a animat ”Cuminţenia Pământului” plecând de la nenumăratele interpretări pe care sculptura le-a primit de-a lungul timpului.

Un nou secretar de stat pentru patrimoniu: arhitectul Oana Bogdan

Arhitectul Oana Bogdan (foto dreapta) a fost numit secretar de stat la Ministerul Culturii, potrivit deciziei prim-ministrului Dacian Cioloş, publicată, luni, în Monitorul Oficial. La sfârşitul lunii iunie, Mihai Ghyka a cerut eliberarea din funcţia pe care o deţinea în cadrul ministerului.

Oana Bogdan este arhitect, unul dintre cei doi parteneri care au fondat, în 2007, Biroul de arhitectură Bogdan & Van Broeck din Bruxelles, Belgia.

Este absolventă a Universităţii de Arhitectură şi Urbanism ˮIon Mincuˮ (Bucureşti, 2003) şi Henry van de Velde Higher Institute of Architectural Science, University of Antwerp, Faculty of Design Sciences (2002, Belgia), potrivit prezentării de pe site-ul Uniunii Arhitecţilor.


Pe 25 iunie, premierul Dacian Cioloş a semnat eliberarea, la cerere, din funcţia de secretar de stat în Ministerul Culturii a lui Mihai Ghyka. Mihai Ghyka s-a ocupat de proiectul ”Cuminţenia Pământului”.

Într-un interviu acordat agenţiei de presă News.ro, ministrul Culturii Corina Şuteu afirmase  că nici Vlad Alexandrescu, fost ministru al Culturii, şi nici Mihai Ghyka nu au dorit să se ocupe exclusiv de campania de subscripţie publică pentru opera lui Constantin Brâncuşi.

Mihai Ghyka, în vârstă de 45 de ani, descendent al ultimului domnitor al Moldovei, Grigore Ghica, a fost numit secretar de stat în Ministerul Culturii, pe 24 decembrie 2015. În trecut, el a ocupat funcţii de conducere în companii private importante, precum Bergenbier şi Vodafone.

Mai multe despre „Cuminţenie“

În luna martie, Guvernul României a înaintat o ofertă de achiziţie care a fost acceptată de proprietarii operei, Paula Ionescu şi Alina Şerbănescu. Din suma de 11 milioane de euro, Guvernul României va plăti 5 milioane de euro, iar pentru restul ei Ministerul Culturii a lansat o subscripţie publică naţională.

Conturile sunt deschise până pe 30 septembrie.

În situaţia în care, la data de 31 octombrie 2016, statul român nu dobândeşte dreptul de proprietate liber de orice sarcini asupra sculpturii ”Cuminţenia Pământului”, sumele colectate vor fi restituite donatorilor. În această situaţie, sumele vor fi restituite abia în 2017, Guvernul având la dispoziţie pentru elaborarea unei hotărâri în acest sens data de 31 decembrie 2016.

Opera ”Cuminţenia Pământului” a fost realizată de Constantin Brâncuşi în 1907. Lucrarea a fost expusă pentru prima dată în 1910, la Bucureşti. Sculptura este clasată în categoria ”Tezaur” a Patrimoniului cultural naţional.

Citeşte şi:

Ministerul Culturii recunoaşte: nu există un plan B pentru achiziţionarea „Cuminţeniei Pământului“

Mai e mult până departe: doar 5% din banii necesari s-au strâns pentru „Cuminţenia Pământului“. 74.000 de euro ar trebui să doneze românii pe zi

Corina Şuteu, apel disperat pentru „Cuminţenia Pământului“

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările