Scrisoare deschisă adresată premierului Dacian Cioloş

Domnule Prim-ministru,  Evenimentele din ultima vreme, generate de deciziile Guvernului pe care îl conduceţi, dar mai ales felul în care înţelegeţi să nu vă asumaţi consecinţele acestor decizii, m-au obligat să apelez la acest mod de a mă adresa dumneavoastră.

În condiţii de transparenţă decizională a actului de guvernare, în care dialogul este posibil, această scrisoare deschisă nu şi-ar mai fi avut rostul. Dar transparenţa nu este partea forte a guvernării şi nici a dumneavoastră personal, în relaţia cu cetăţenii României.

Exerciţiile de imagine nu ţin loc de acţiune serioasă. Cu regret constat că aţi ajuns să conduceţi Executivul cel mai puţin dispus să respecte democraţia şi regulile ei. Cuvântul ”tehnocrat” a devenit un cuvânt de ocară  în ochii celor mai mulţi români.

Domnule Prim-ministru,

Spuneaţi - bănuiesc că în glumă! - acum câteva zile, că: „Da, suntem «guvernul zero corupţie, zero populism, zero minciună» şi, pornind de aici, să trecem să explicăm câteva lucruri care au fost făcute în acest an". Sunt sigur că asta vor şi cetăţenii de la dumneavoastră: nişte explicaţii. Pentru că altceva, ceva concret, care să schimbe în bine viaţa lor, n-au obţinut în acest an. Mă tem că bilanţul pe care îl fac cetăţenii guvernării tehnocrate va fi necruţător şi departe de triumfalismul bilanţului guvernului pe care îl conduceţi.

Există în bilanţul dumneavoastră, dincolo de demagogie şi de populism, şi un exerciţiu de sinceritate, pe care l-am apreciat: în dreptul Ministerului Culturii nu există nimic, pe post de realizări. Niciun cuvânt. Acest lucru m-a făcut să vă adresez această scrisoare deschisă, cultura fiind domeniul meu de interes în politică. Absenţa oricărei referiri la cultură este cea mai bună dovadă că, în guvernarea dumneavoastră, cultura a avut parte de interes zero, în loc să fie un element central al programului de guvernare. Un alt zero din bilanţ. Cum dovadă de total dezinteres faţă de cultură este şi faptul că, prin două rectificări succesive, bugetul Ministerului Culturii a pierdut în vară 179 de milioane de lei, iar acum, 14,45 milioane de lei, în condiţiile în care sunt atâtea probleme în conservarea şi valorificarea patrimoniului cultural. 

Nu pomeniţi nimic în bilanţul guvernării despre marele succes, aşa cum dumneavoastră afirmaţi până mai ieri a fi reîntoarcerea ”Cuminţeniei Pământului” în patrimoniul naţional. Subiectul achiziţionării ”Cuminţeniei Pământului” a ţinut timp de un an nu numai prima pagină a ziarelor, dar şi faţada Palatului Victoria! Mediatizarea furioasă a devenit un soi de substitut pentru patriotism. Doriţi să uităm acest subiect? E ca şi cum nu ar fi fost? Să vă reamintim ce afirmaţi în primăvară?

”Suntem săraci, dar cu această operă e «acum sau niciodată!»” - asta spuneaţi.

Dacă suntem săraci, domnule Prim-ministru, de ce aţi aprobat, alături de Guvernul pe care îl conduceţi, achiziţionarea ei cu un preţ mai mult decât dublu decât cel stabilit prin două expertize independente înainte de venirea dumneavoastră în fruntea Executivului?

De ce „acum sau niciodată!”?

Vă reamintesc că nu Guvernul dumneavoastră a exercitat dreptul de preempţiune în cazul ”Cuminţeniei Pământului”. Guvernul dumneavoastră, prin Ministrul Culturii condus de doamna Corina Şuteu, NU şi-a exercitat acest drept în cazul ”Colecţiei Manu”, deşi a fost notificat în acest sens. Astfel, piese cunoscute, extrem de importante pentru istoria artei plastice româneşti, multe dintre ele din categoria ”Tezaur”, de Rosenthal, Tattarescu şi Aman, printre alţii, au fost vândute la licitaţie. Potrivit casei de licitaţii, au fost înstrăinate până acum 15 picturi din cele 24 ale colecţiei, pentru suma de 117 400 de euro. O sumă de aproape 100 de ori mai mică decât cea pe care Guvernul dumneavoastră este dispus să o plătească pentru „Cuminţenia Pământului”, dar pentru care nu s-au găsit fonduri în vistieria ţării.

De ce „acum sau niciodată!”?

Dreptul de preempţiune al statului este inalienabil şi poate fi exercitat oricând. Spusele dumneavoastră au servit drept acoperire pentru o decizie care nu se bazează pe realităţi. Şi au avut drept scop acceptarea unui preţ nejustificat de mare pentru achiziţionarea unei opere de artă care, da, merită să facă parte din patrimoniul cultural naţional.

Sediul Guvernului a fost acoperit, luni de zile, cu o lozincă bizară: „Brâncuşi e al tău aşa cum şi ţara asta e a ta”. Să înţelegem că dacă opera lui Brâncuşi nu a fost cumpărată, nici ţara asta nu mai este a noastră? Nu dă bine în bilanţ!

Dacă era ”acum sau niciodată!”, de ce am ajuns în situaţia ridicolă de azi, când Ministrul Finanţelor declară senin că la rectificarea Bugetului de Stat nu s-au alocat banii promişi pentru cumpărarea statuii, pentru că nu există bază legală? Cum este posibilă atâta iresponsabilitate? Şi atât dispreţ faţă de cei care au crezut în acest demers? Lor ce le spuneţi acum?

Anul acesta a fost anul Brâncuşi. Se împlinesc 140 de ani de la naşterea sa. De ce nu vorbim astăzi despre existenţa ”Muzeului Brâncuşi”, instituţie înfiinţată prin lege? Dacă vă interesa subiectul, de ce nu aţi continuat să faceţi ceea ce rămăsese de făcut pentru completarea dosarului de înscriere a ansamblului de la Târgu Jiu în Patrimoniul Cultural Mondial al UNESCO? M-aş fi aşteptat la o campanie mediatică la fel de intensă pentru promovarea lui Brâncuşi, artistul, nu a lui Brâncuşi, agentul de imagine pentru premier şi guvern. Sau pentru o astfel de campanie nu au fost bani?

Încerc să cred în sinceritatea iubirii dumneavoastră pentru Brâncuşi. Dar cum să cred că este guvernarea „zero populism, zero minciună”? Cu tot efortul meu, nu pot. Nu am cum. Şi nu sunt singurul care nu poate crede!

Vreau să fiu bine înţeles: a cumpăra lucrarea lui Brâncuşi “Cuminţenia Pământului” este un semn de responsabilitate politică şi socială. De aceea au fost, şi sunt, atâţia oameni care au susţinut cu bună-credinţă campania de subscripţie publică, au promovat-o, cu inteligenţă şi sensibilitate. Le mulţumim pentru ceea ce au făcut. Din nefericire, pe buna lor credinţă s-a clădit un mecanism al ruşinii naţionale, când ar fi trebuit să fie unul de demnitate naţională. Scopul scuză mijloacele, ar zice unii. Nu. Mijloacele pot distruge legitimitatea unui scop, îl maculează, ajung să-l transforme într-un subiect de discordie naţională.

Pentru că se invocă nevoia de transparenţă a actului de guvernare, vă reamintesc câteva întrebări la care nu aţi răspuns până acum, deşi aveţi obligaţia morală şi legală să o faceţi. Am să le tot repet, sunt perseverent, poate va răspunde cineva. Aşadar:

1. Primul, şi cel mai important lucru: care a fost mandatul Comisiei de negociere, condusă de ministrul Culturii? 

2. Cine sunt experţii care au stabilit valoarea sculpturii la 11 milioane de euro, după ce expertizele anterioare au indicat o valoare de cel mult cinci milioane de euro? Pe ce s-a bazat această expertiză? 

3. Cine a făcut parte din comisia de negociere care a acceptat acest preţ de 11 milioane de euro? 

4. Cine l-a autorizat pe ministrul Culturii să accepte preţul de 11 milioane de euro? Aprobarea a fost dată într-o şedinţă de guvern? 

5. De ce s-a retras din procesul de negocieri operatorul economic, respectiv casa de licitaţii, permiţând negocierea direct între proprietari şi ministru, lucru interzis de lege? 

6. Care este temeiul legal pentru prelungirea termenului de plată până la data de 20 decembrie 2016? Care sunt prevederile ce modifică art. 4 alin. (4) din OUG nr. 10/2016, potrivit căruia în situaţia în care, din orice motiv, până la data de 31 octombrie 2016, statul român nu dobândeşte dreptul de proprietate liber de orice sarcini asupra sculpturii „Cuminţenia Pământului”, sumele colectate prin subscripţie publică se restituie donatorilor? 

7. Care este conţinutul procesului-verbal încheiat cu proprietarii sculpturii, proces-verbal a cărui existenţă a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Guvernului?

8. În cazul în care există un mecanism legal prin care banii strânşi acum prin subscripţie publică se vor înapoia donatorilor, care vor fi costurile şi cum vor fi finanţate? În cazul în care nu vor fi înapoiaţi, care este statutul lor legal, cum vor fi administraţi, de către cine, cu ce costuri? 

9. Cine l-a autorizat pe ministrul Vlad Alexandrescu să declare că, în cazul în care nu se vor strânge cele şase milioane de euro prin subscripţie publică, statul va renunţa la dreptul de preempţiune? În baza cărei prevederi legale aţi făcut şi dumneavoastră o declaraţie asemănătoare?  

10. De ce evitaţi să le răspundeţi românilor care, cu bună credinţă, au răspuns apelului dumneavoastră şi au donat bani, iar acum se fac glume pe seama lor şi sunt numiţi „Păgubiţii Brâncuşi”? Credeţi că, după acest fiasco, va mai avea cineva încredere să participe la o asemenea subscripţie publică?

Mingea, ca să zic aşa, în ceea ce priveşte achiziţionarea ”Cuminţeniei Pământului” nu este în curtea Parlamentului. Este tot în responsabilitatea Guvernului, domnule Prim-ministru! Nu Parlamentul trebuie să deconteze această „afacere cu sulf” care cere, cum spuneam mai sus, o serie de lămuriri, inclusiv din partea dumneavoastră!

Aţi aprobat nişte Ordonanţe de Urgenţă, care îşi produc efectul juridic încă din momentul publicării lor în "Monitorul Oficial". Parlamentul n-a adoptat nicio lege de aprobare a lor, care să implice şi amendamente. Vă aparţin, vă reprezintă. De ce nu aplicaţi prevederile lor? De ce nu aţi publicat Ordonanţa de Urgenţă aprobată în Guvern, care le modifica pe anterioarele? Dispariţia miraculoasă a Ordonanţei de Urgenţă adoptată la data de 12.10.2016 nu face decât să confirme atitudinea de dispreţ faţă de cetăţeni în general, şi faţă de cei care au contribuit la campanie, în special. După ce aţi anunţat rezolvarea situaţiei prin adoptarea acelei OUG, am aşteptat publicarea ei în "Monitorul Oficial", ceea ce nu s-a întâmplat nici măcar în ziua de azi. Ce fel de Guvern este acesta, în care actele presupus importante şi care rezolvă situaţii urgente şi excepţionale dispar fără urmă? V-aţi speriat de posibilele consecinţe legale ale aplicării lor? Unde este transparenţa? Unde este onestitatea?

Domnule Prim-ministru, 

Bilanţul prezentat de dumneavoastră este incomplet, câtă vreme din el lipsesc conflictele şi noile linii de fractură din societate, generate de deciziile dumneavoastră şi ale guvernului pe care îl conduceţi. La Ministerul Culturii, unde cunosc mai bine situaţia, niciodată atmosfera nu a fost atât de tulbure. Niciodată nu au fost atâtea procese intentate de angajaţi Ministerului Culturii. Niciodată conflictele n-au fost mai multe şi mai violente (a se vedea situaţia din primăvară, de la Opera Naţională).

Situaţia este tensionată şi în Muzeele Naţionale, unde managerii sunt schimbaţi în forţă. Puteţi da o explicaţie faptului că, de un an, Guvernul dumneavoastră, prin Ministerul Culturii, nu oferă un răspuns - oricare ar fi el – întrebării „Unde va fi mutat şi cum va fi protejat tezaurul Muzeului Naţional de Istorie a României?”. Muzeul intră într-un amplu proces de reconstrucţie. Cred că este o problemă care să fi meritat atenţia dumneavoastră. Sau această situaţie este parte a agendei ascunse, pe care o promovează acest guvern? Ar fi extrem de grav.

Mulţi oameni de cultură, inclusiv directori de muzee şi de la alte instituţii de cultură, au fost prinşi în acest mecanism al ruşinii naţionale. Au fost demonizaţi. Şicanaţi. Arătaţi cu degetul pentru un presupus anti-reformism. Vina lor? Au servit interesul public, în condiţiile în care mijloacele puse la îndemâna lor au fost insignifiante. De ce să fie sacrificaţi? Numai pentru a impune dogma  reformei cu orice preţ? Cum puteţi lucra cu oameni pe care-i umiliţi?

Fără falsă modestie, anul trecut, prin revenirea la finanţarea culturii din bani proveniţi de la Loteria Română, am salvat Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN) de la faliment. Dacă n-o făceam, unde mai funcţiona ”Fondul Brâncuşi”, pe care l-aţi anunţat, dar despre care nimeni nu ştie cum va fi finanţat, cine îl administrează şi pentru ce? AFCN susţine ONG-urile din cultură, care, în general, vă sprijină, şi vă laudă, uitând, din păcate, de ceea ce nu faceţi pentru cultură. Nu regret salvarea lui, dimpotrivă. Mi-am făcut datoria, dincolo de apartenenţa politică, de opinii şi de poziţii partizane. Pentru că era o măsură în sensul servirii binelui comun, al interesului public, al culturii naţionale. Văd că acum astfel de atitudini nu mai sunt posibile. Guvernul pe care îl conduceţi a uitat ce înseamnă servirea interesului public?

Mă tem, domnule Prim-ministru, că nu aţi oferit - şi nu oferiţi României şi cetăţenilor ei -, decât un demers demagogic în esenţa lui, şi profund nedemocratic. Extrem de puţin pentru cineva care vrea să reformeze clasa politică, s-o moralizeze. Dumneavoastră, oare, nu v-aţi pierdut dreptul moral de a da lecţii altora, câtă vreme nu aplicaţi, în ceea ce vă priveşte, criteriile după care îi judecaţi pe ceilalţi?

Poate că spusele lui J. Joubert, invocate de regretatul Octavian Paler în motto-ul cărţii sale, "Polemici cordiale" - ”Scopul disputelor nu trebuie să fie victoria, ci propria noastră morală”-, ar trebui să ne fie tuturor un reper. În acest spirit, vă asigur, domnule Prim-ministru, de buna credinţă a acestui demers.