RomArchive – prima arhivă digitală despre cultura romă la nivel european
0
Arta şi cultura romilor este acum disponibilă în prima arhivă digitală realizată la nivel european. RomArchive reuneşte elemente de muzică, artă, cultură şi rezistenţa în faţa persecuţiilor.
Joi, 28.03.2019, la Teatrul Evreiesc de Stat a avut loc lansarea primei arhive digitale europene despre istoria, arta, cultura, personalităţile şi rezistenţa romilor sub titlul Vocile Romilor. Lansarea arthivei digitale a fost urmată de o reprezentaţie a spectacolului Kali Traš – Frica neagră, o producţie a companiei de teatru independent Giuvlipen.
Evenimentul a fost unul cu care abordările recente ne-au obişnuit: eludarea problemelor sociale actuale prin accentuarea varietăţii culturale perene. E interesant modul în care, de pildă. Ruth Wodak identifică acelaşi mecanism în lucrarea Critical Discourse Analysis cu privire la minoritatea māori, nativi neozeelandezi, care sunt definiţi şi identificaţi prin bogăţia culturală trecută, lucru ce ascunde, de multe ori, precaritatea socială a comunităţii acutale. În ciuda acestui neajuns pe care aproape toate aceste recuperări ale culturii unei minorităţi oprimate le prezintă, lansarea arhivei RomArchive a fost cu adevărat emoţionantă întrucât episoadele de suferinţă atroce ale comunităţii rome au fost foarte puţin explorate la nivelul discursului public. În plus, aducerea în lumină a episodului Holocaustului rom nu poate ascunde sub mult apreciata moştenire culturală dinamica relaţiilor de putere şi responsabilitatea politică şi socială a majorităţii române pentru aceste drame inimaginabile. Intuiţia iniţiatorilor proiectului a fost una inspirată: muzica, portul, arta în general constituie un teren foarte fertil de dialog intercomunitar şi o metodă potrivită de a aduce oamenii laolaltă. Iar acest teren al moştenirii culturale diverse este unul propice pentru discuţii mai ample despre posibilitatea de a construi o nouă raportare la identitatea romă care să conducă în cele din urmă la deconstruirea stereotipurilor. Marginalizarea şi precaritatea comunităţii rome pe parcursul istoriei a făcut ca moştenirea sa culturală să fie adesea ignorată. Pentru cineva din cultura dominantă este greu să identifice un exemplu de scriitor rom sau de pictor rom. Asta ca să nu mai amintim despre faptul că există un întreg şi tragic capitol al holocaustului care a vizat comunitatea romă despre care nu se discută mai deloc sau, dacă se discută, conaţionalii noştri pot fi surprinşi nu o dată în spectaculoase manifestări de un rasism năucitor şi dezarmant.
Arhiva a fost iniţiată de Franziska Sauerbrey şi Isabel Raabe, două specialiste în management cultural care încă din anul 2007 au fondat o organizaţie care să se ocupe de proiecte culturale internaţionale. De notat că arhiva este disponibilă în limbile romani, germană şi engleză. Proiectul a fost susţinut financiar de Fundaţia Federală Germană pentru Cultură, organism care a fost fondat de ministerul german al culturii în anul 2002 şi primeşte anual suma de 35 de milioane de euro drept finanţare pentru proiecte culturale la nivel internaţional.
Vocile romilor a fost un eveniment în care am putut asculta prelegeri şi muzică despre holocaustul rom, despre trauma deportării, despre modul în care cultura de consum a estetizat cântece despre suferinţele comunităţii discriminate. Gicu Petrache, Nicu Ciotoi şi Nicu Dorel, muzicieni profesionişti, au cântat în limba romani şi în limba română melodiile lăsate moştenire de romii care au supravieţuit persecuţiilor şi discriminării asociate cu deportarea în Transnistria. Istoricul Viorel Achim, specialist în istoria minorităţilor etnice din România şi autor a opt volume şi numeroase articole despre perioada deportării romilor în Transnistria (1942-1944) a avut o importantă contribuiţie la realizarea arhivei prin furnizarea unei importante surse de informaţii. Este vorba despre scrisorile pe care romii le-au trimis acasă sau le-au adresat autorităţilor în perioada deportării. Dimensiunea şi amploarea persecuţiilor reies foarte clar din aceste scrisori. Extrase din mesajele scrise ale romilor deportaţi au fost prezentate publicului în lectura publică a actorilor Vera Linguraru, Nedjo Osman, Oana Rusu şi Sorin Aurel Sandu.
Ioanida Costache şi Petra Gelbart au fost cele două etnomuzicoloage care au prezentat câteva dintre cântecele care amintesc de drama deportării. Prezentarea Petrei Gelbart, doctor în muzicologie şi etnomuzicologie a universităţii Harvard, educatoare şi cadru didactic universitar de orivine romă, a fost o reprezentaţie artistică în sine. Petra Gelbart a surprins întreaga sală care se aştepta la un discurs academic cu vocea sa excepţională în momentul în care a dat glas unui cântec învăţat de la bunica ei. Cântecul spune o poveste despre momentul în care romii din Cehoslovacia, locul unde Petra Gelbart a copilărit, au fost deportaţi. Marea lor majoritate, aproape 90% din spusele Petrei Gelbart, nu s-au mai întors niciodată. Petra Gelbart atrăgea atenţia că versiuni ale acestor cântece despre tragediile şi perspecuţiile îndurate de comunitatea romă au fost uneori transformate de cultura de consum în producţii facile din care orice element negativ a fost şters.
Am decis să închei prezentarea acestui proiect prin dialogul direct cu două dintre absolventele unor prestigioase universităţi americane implicate în proiectul RomArchive nu pentru a mă înscrie în lunga serie de jurnalişti care caută ”modelele de succes”, eroii pozitivi, ci, din contra, pentru a arăta că rasismul, sexismul sau clasismul sunt în continuare prezente, chiar şi în cazul celor mai privilegiaţi dintre noi. Problema rasismului este una complexă şi ea nu se rezolvă indicând contraexemple cu atât mai mult cu cât asta poate servi la a eluda cauzele sistemice ale persecuţiei printr-un discurs de tipul: „Vezi, ei au putut, tu de ce nu poţi? Pentru că nu vrei, nu?” De aceea am stat de vorbă atât cu Ioanida Costache, cât şi cu Petra Gelbart despre experienţele lor legate de RomArchive şi de rasismul cu care se confruntă şi în actualitate.
Maria Cernat: - Cum ai ajuns să fii pasionată de muzică şi cum ai ajuns să valorifici această pasiune într-un doctorat la Stanford?
Ioanida Costache: - Eu am crescut în Statele Unite. Părinţii mei sunt romi români care au emigrat în anul 1985. Deci eu am crescut acolo, dar pasiunea mea pentru muzică lăutărească vine din familie că aveam un bunic care cânta la vioară. Şi de acolo a pornit totul. Amînceput să fac cercetare pe muzică lăutărească şi am venit cu o bursă Fulbright în România în 2014 prilej cu care am luat prima oară contact cu informaţia că romii au fost omorâţi în timpul cel de-al doilea război mondial în holocaust. Atunci m-a prins foarte tare tema şi acum îmi fac o parte din teza de doctorat pornind de la muzica despre genocidul şi persecuţiile îndurate de romii din România.
Maria Cernat: - Petra Gelbart, înţeleg că răspunzi de secţiunea muzicală a RomArchive. Cum ai ajuns să te implici în acest proiect?
Petra Gelbart: - Păi e destul de simplu. Nişte cunoştinţe m-au rugat să mă alătur. Apoi şi-au întărit propunerile, m-au rugat din nou. În cele din urmă am acceptat, am aplicat şi am ajuns să mă ocup de această secţiune a proiectului.
Maria Cernat – Aş vrea să vorbim puţin despre modul în care resimţiţi în zilele noastre rasismul şi presiunea discriminatorie. Simţiţi că stereotipurile sunt astăzi la fel de puternice?
Petra Gelbart: – Eu locuiesc o parte a anului în Republica Cehă. Pot spune că rasismul este încă foarte puternic şi manifestările sale sunt profund negative şi mai pregnante decât în alte ţări europene. De pildă noi nu avem această nişă creată pentru muzicieni romi, aşa cum există ea în România sau în zona balcanică sau în Rusia, deci stereotipurile privesc criminalitatea şi traiul din ajutoare sociale, deşi avem o clasă de mijloc romă, dar oamenii nu văd asta. În ce priveşte situaţia din SUA cred că Ioanida ne poate spune mai multe.
Ioanida Costache: – Da, este vorba despre aceleaşi tipuri de stereotipuri care au fost importate în SUA: criminalitatea şi criminalizarea cerşetoriei. Este acelaşi tip de abordare mediatică a cerceştoriei care e prezentă şi în Europa, plus acest stereotip al romului care are muzica în sânge şi care este importat peste ocean.
Maria Cernat: – Vorbiţi-mi, vă rog, dacă doriţi, despre cel mai recent episod de rasism pe care l-aţi experimentat direct.
Ioanida Costache: – Pot să vorbesc eu prima despre asta. Că tot m-ai întrebat despre Stanford. Acolo, era un curs despre Holocaust care nu includea nicio referinţă la romi şi cursul respectiv se ţinea în departamentul de istorie şi era despre manifestări neonaziste în Germania actuală. Nu era absolut nicio referinţă la romi. Atunci când am încercat să fac acest lucru cunoscut în cadrul departamentului de istorie de la Stanford, în cadrul departamentului pentru etnicitate şi chiar în departamentul de muzicologie, nimănui nu i-a păsat. Deci a fost o forţă în cadrul universităţii care a exclus cu deliberare holocaustul rom şi nu a existat nicio iniţiativă care să remedieze acea situaţie.
Petra Gelbart: – Experimentez la rândul meu asemenea lucruri tot timpul. Copiii mei sunt în mod evident romi şi cineva l-a trântit pe copilul meu pe jos în autobuz fără absolut niciun motiv.
Maria Cernat: – Asta se întâmpla în SUA?
Petra Gelbart: – Nu, asta se întâmpla în Republica Cehă. Dar în SUA, săptămânile trecute fiul meu a făcut o prezentare despre comunitatea romă şi, cum era de aşteptat, unul dintre colegii lui a început să spună ”a, tiganii, fură, îţi iau banii din buzunar”. E ceva destul de obişnuit şi copiii mei sunt expuşi la asta. Se întâmplă tot timpul. E cel ma recent exemplu pentru că s-a întâmplat chiar acum două săptămâni.
Aşa cum putem lesne constata, lupta cu stereotipurile este una foarte dură şi de durată. Înfruntarea discursului dominant însă trebuie însoţită de o istorie socială care să completeze referinţele culturale, o istorie care să aducă în prim plan rasismul şi perecuţiile de ieri, dar mai ales de azi. Evenimentul de lansare a arhivei digitale RomArchive a fost urmat de spectacolul Kali Traš (Frica neagră) care explorează experienţa deportării din perspectiva romilor într-o cheie care face multe trimiteri la tipul actual de persecuţie şi rasism, spectacol despre care voi vorbi într-o cronică viitoare.
Se încarcă comentariile...
