„Primenire“ la Muzeul Ţăranului Român

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine de la un târg mai vechi de la Muzeul Ţăranului Român
Imagine de la un târg mai vechi de la Muzeul Ţăranului Român

Muzeul Naţional al Ţăranului Român relansează târgurile din această toamnă şi începe cu „Primenire“, care va fi deschis sâmbătă şi duminică, între orele 10.00 şi 18.00, după ce, la finalul lunii august, târgurile săptămânale care aveau loc în curtea instituţiei au fost anulate.

Timp de două zile, Galeria de Artă Ţărănească iese în curte şi prezintă vizitatorilor şi târgoveţilor hainele de sărbătoare din lada de zestre, aduse de meşteri din toată ţara.

Astfel, cămăşi femeieşti şi bărbăteşti, poale, catrinţe, fote, vâlnice, ii, marame ţesute din borangic şi podoabe, obiecte din lemn, instrumente muzicale şi ouă încondeiate vor fi expuse la vânzare. Cei care vin la târg vor putea găsi şi merinde precum miere, dulceaţă, prăjituri şi zacuscă.

Accesul publicului este gratuit.

"Să-ţi schimbi hainele, înfăţişarea, stilul de viaţă, să fii curat, să fii nou, toate acestea sunt cuprinse în primenire. Despre schimbarea unei domnii Miron Costin spune: «această aşa de greu primeneală a acestei domnii». Obiceiul vechi ţărănesc cerea să fie scoase din casă de Buna-Vestire toate hainele «ca să se cureţe de miasmele iernii». În muzeu lucrurile trăiesc într-un prizonierat protector, într-o temniţă rafinată. Să le dăruim o scurtă dar esenţială libertate: atingerea vântului, bătaia soarelui, eleganţa fragilă a ierbii. O trezire din somn. O primenire", a spus cercetătorul Şerban Anghelescu.

Prin acest eveniment, Muzeul Naţional al Ţăranului Român susţine campania de subscripţie publică pentru achiziţionarea sculpturii ”Cuminţenia Pământului”.

„Începând din această toamnă, târgurile de la Muzeul Ţăranului se relansează sub semnul primenirii, într-un format mult mai apropiat de identitatea şi misiunea sa culturală.

image
Timp de două zile, sâmbătă şi duminică, Galeria de Artă Ţărănească iese în curte şi îşi scoate lada de zestre cu lucruri frumoase, numai bune de târguit, aduse de zeci de meşteri din toată ţara: haine de sărbătoare: cămăşi femeieşti şi bărbăteşti, poale, catrinţe, fote, vâlnice, ii, marame ţesute din borangic şi podoabe; ştergare din bumbac pentru a împodobi pereţii casei, scoarţe, feţe de pernă şi feţe de masă; ploşti, ulcioare, căni, farfurii; obiecte din lemn: linguri, casete, scaune pictate; instrumentele muzicale: fluiere, cavale, fluierici, naiuri, ocarine; ouă încondeiate; icoane pictate pe lemn sau pe sticlă. De-ale gurii puteţi târgui: miere, dulceaţă, prăjituri şi zacuscă.

Invităm prietenii mai vechi şi noi ai Muzeului să regăsească frumuseţea obiectelor unui patrimoniu ţărănesc excepţional şi mărturia gestului firesc de reîntoarcere la meşteşug“, comunică Muzeul Naţional al Ţăranului Român.

Muzeul Ţăranului îşi primeneşte lada de zestre şi o scoate la vedere în curte

Timp de două săptămâni, din 10 până pe 23 septembrie 2016, vă aşteptăm cu expoziţii noi, târguri de meşteri , ateliere de creativitate, conferinţe, muzici şi filme.

PROGRAM


10-11 septembrie, orele 10-18, în curtea interioară: Primenire – Târg al Galeriei de Artă Ţărănească, relansarea târgurilor tradiţionale într-un format mult mai apropiat de identitatea Muzeului.

13 septembrie, ora 18, la Clubul Ţăranului: Brâncuşi – semnificaţiile unei revoluţii – conferinţă susţinută de dr. Matei Stîrcea Crăciun

14 septembrie, orele 10-18, în curtea interioară: Ziua Crucii – instalaţie pe pajiştea Muzeului şi deschiderea spre vizitare a Bisericii din Bejan

16-18 septembrie, orele 10-18, în curtea interioară: Târgul Iconarilor şi al Meşterilor Cruceri
Ateliere de crucerit, pictură pe sticlă şi lemn

22 septembrie, ora 17, la Sala Acvariu: Vernisajul expoziţiei Drumul oii, ultimul episod? 300 de oi, 100 de zile, 1400 km.
Expoziţia va putea fi vizitată până pe 30 octombrie.

23 septembrie, ora 18, la Sala Foaier: Vernisajul expoziţiei Arta trecerii II.
Expoziţia va putea fi vizitată până pe 30 octombrie.

23 septembrie, ora 19, la Clubul Ţăranului: Concert cu Taraful din Gorj

image

În calendarul târgurilor de la MNŢR, până la sfârşitul anului 2016, au fost anunţate: Târgul iconarilor şi al meşterilor cruceri (16-18 septembrie), Primenire - Târg al Galeriei de Artă Ţărănească (8-9 octombrie), Târgul de Sfântul Dumitru (22-23 octombrie), Târgul de Sfinţii Mihail şi Gavriil (5-6 noiembrie), Târgul de Sfântul Nicolae (2-4 decembrie).

”Este un amestec de obiecte care frizează kitschul, unele dintre ele fiind chiar din magazinele de en-gros, cu serii industrializate. Sunt amestecate cu obiecte vechi ţărăneşti, dând incoerenţă şi inadecvare tipului de acţiune, ori politica culturală a muzeului este de a-şi păstra calitatea, tipul de act cultural pe care l-am iniţiat în prezentarea târgurilor şi modalitatea de a discuta şi de a prezenta tradiţiile într-un cadru cât se poate de elegant, identitar şi adecvat unei instituţii muzeale”, a declarat, pentru News.ro, Liliana Passima, directorul interimar al MNŢR, despre manifestările care aveau loc în fiecare săptămâna în curtea muzeului.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite