Cuvântul „perlă“ este un neologism, apărut în limbă în prima jumătate a secolului al XIX-lea. L-am atestat la 1836, la Gh. Asachi (cf. şi Dicţionarul limbii române): De câte perle ş-aur e vargată (Laura. Imitaţie după Petrarca), ceea ce ar putea justifica provenienţa din italiană. DLR mai adaugă însă franceza şi germana (fr. perle, it. perla, germ. Perle), prin urmare o triplă cale de pătrundere.

Până în secolul al XIX-lea, românii au folosit, pentru a denumi aceste boabe scumpe, cuvântul mărgărit(ar), din neogreacă, zice DEX-ul, sau din greaca medievală, după Micul dicţionar academic. În sensul care ne interesează aici, Micul dicţionar academic îl atestă pe la 1550, după B. P. Hasdeu (Cuvente den bătrâni, II, 461) în forma „mărgăritariu“. Sigură şi mai precis datată este atestarea pe care am găsit-o într-un evangheliar bilingv:

Nu daţi svânta câinilor, nece aruncaţi mărgăritarul vostru nainte porcilor se nu le calce cu piciorile lor şă întorcându-se rumpe-vo-vor.

Evangheliarul slavo-român de la Sibiu (1551-1553)

Sau cea de mai jos, din prefaţa celebrei traduceri a Vechiului Testament:

Den mila lui Domnedzeu, eu, Şerban diiacu, meşterul mare a tiparelor, şi cu Marien diiac, dându în mâna noastră ceaste cărţi, cetind şi ne plăcură şi le-am scris voo, fraţilor români, şi le cetiţi că veţi afla întru iale mărgăritariu scumpu şi vistieriu nesfârşit, cunoaşte-veţi folosul buneaţilor şi plata păcatelor de la Domnedzeu întru ceaste cărţi.

Palia de la Orăştie, 1582

Astăzi nu vom vorbi însă despre „perle“ în sensul propriu nici despre ele în sens figurat, admirativ. Am în vedere un al doilea sens figurat, obţinut prin antifrază, când ne referim cu ironie la vorbele cuiva, la gafele de exprimare, la enormităţile ce pot apărea oral sau în scris. Acest sens a fost înregistrat la noi în 1974 (cf. Dicţionarul limbii române). În DEX (2009), sensul figurat şi ironic este explicat ca „eroare grosolană (şi ridicolă); gafă verbală.“

În franceză, de unde cel mai probabil a fost preluat, este atestat de Trésor de la langue française la 1923. Iată exemplele date de acest dicţionar consultabil online:

Là-dessus, lettre pressante d'Aurel, reçue ce matin par Dumur (...) et se terminant par cette perle, qui la montre encore tout entière (Léautaud, Journal littér., 4, 1923, p. 163). Recueillons seulement deux de ces « perles », comme ils ont dit sans ironie [les journaux] (Léautaud, Théâtre M. Boissard, 1926, p. 44).

Aşadar, avem de-a face cu cuvinte, adesea cu propoziţii sau fraze care stârnesc râsul şfichiuitor. Sunt mostre ale prostiei semenilor, a căror origine ţine de o instrucţie precară, de incultură etc. Există „culegători de perle“, aşa cum se dovedeşte a fi la noi dl Radu Paraschivescu. Fireşte, un bun „culegător“ le va găsi în textele elevilor şi studenţilor, dar şi aiurea, mai ales la politicienii noştri, la cei urcaţi prea repede şi otova în funcţii înalte. Ţinând şi de faptul că astăzi politica e pretutindeni, că suntem bombardaţi cu declaraţii şi mesaje pe reţelele sociale, „perlele“ apar frecvent şi cu mult peste ceea ce ar fi îndeobşte de dorit. Mai puţin şcoliţi, mai puţin sensibili la expunerile ridicole, mai triviali în tot ce înseamnă „faţă publică“, politicienii noştri de vârf devin, adesea involuntar, personajele unui adevărat bâlci lingvistic.

Las pe seama semanticienilor diferenţele subtile dintre „gafe“ şi „perle“, eu le voi socoti pe cele din urmă după aspectul lor „nepreţuit“: gânduri care îi încremenesc pe cei care, numeroşi şi la noi în ţară, au multă carte, dar n-au parte de o slujbă care să le permită un trai îndestulat şi folositor oamenilor.

Doamna prim-ministru Viorica Dăncilă a ţinut un discurs la comemorarea a cincisprezece ani de la aderarea României la NATO / OTAN. Transcriu ziarele:

„Sunt onorată să mă aflu alături de dumneavoastră la marcarea a 15 ani de la cel mai de anvergură act al României în istoria acţiunilor sale nu doar de apărare, ci şi de contribuţie la menţinerea păcii şi securităţii în lume: aderarea la Alianţa Nord-Atlantică, în aprilie [s.n.] 2004, alături de ţările vecine şi prietene [s.n.]: Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia şi Slovenia“ etc.

Mă uit cruciş la romglezul „marcarea a cincisprezece ani“ (după engl. „marks 15 years since“), la ciudatul superlativ„cel mai de anvergură act“, la „istoria acţiunilor... de contribuţie la menţinerea păcii şi securităţii în lume“, formulări jenante, şi trebuie să vă spun că acest discurs mi-a confirmat bănuială că liota de consilieri ai dnei Viorica Dăncilă sunt atât de slabi la scrierea unui discurs încât ar merita să fie imediat îndepărtaţi. Dna prim-ministru nu a avut vreme, desigur, să verifice cronologia („Când a aderat România la NATO?“). Dacă avea acest timp la dispoziţie, cum avem noi, vorbitorii de rând, ar fi citit pe pagina MAE:

„După ce, la 29 martie 2004, la Washington, a fost depus instrumentul de aderare la Tratatul Atlanticului de Nord, la 2 aprilie 2004 a avut loc, la Bruxelles, ceremonia arborării drapelului de stat la Cartierul general al NATO şi reuniunea miniştrilor de externe Aliaţi, marcând simbolic aderarea ţării noastre la Alianţă.“

În interpretarea consilierilor dnei Dăncilă dată aderării este 2 aprilie; pentru presa din ţară şi de aiurea data este 29 martie. Există şi o zi comemorativă care se sărbătoreşte în prima duminică a lunii aprilie, anul acesta fiind 7 aprilie. Tot de pe pagina MAE transcriem:

„Pe baza unei propuneri legislative, începând cu anul 2005, «Ziua NATO în România» se celebrează în prima duminică a lunii aprilie.“

Şi acum statele care au aderat împreună (în acelaşi timp) cu noi (preferabil lui „alături“, cum a citit doamna), la NATO. Premierul spune că în aprilie [sic!] 2004 au mai aderat la NATO „Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia şi Slovenia“, doar că paginile de referinţă, româneşti şi străine, se referă la 29 martie ca dată a aderării.

Să trecem acum la calificarea acestui lot: „ţările vecine şi prietene“, spune doamna prim-ministru. Aici a ieşit la iveală „perla“ cea mare. Bănuiesc că după inflamarea presei, consilierii au fost chemaţi la Palat să-şi depună carnetele de note. Nu doar istoria a fost citită în repezeala degetului pe Internet, dar şi geografia unde, de obicei, omul şcolit are o reprezentare vizuală a frontierelor. Sau pentru înalţii consilierii „vecinii“ sunt toate statele din Europa de Est şi de Sud-est ca în Dămăroaia?! Nu putem pătrunde în minţile lor şi, oricum o dai, tot gafă se numeşte… Aşadar, răi sfetnici, nu mai amestecaţi vecinătatea cu prietenia!

Din păcate, doamna Dăncilă a mai „gafat“ anul acesta, la Bruxelles. Atunci, în timpul declaraţiilor comune cu secretarul-general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, doamna Dăncilă a citit clar că rămâne o prioritate „consolidarea posturii de apărare şi descurajare [sic!] a Alianţei în ansamblul său“. Nu am idee ce era pe hârtie, dar avem de-a face cu un act ratat, aşa cum îl descrise Freud. Şi nu este prima oară când doamna prim-ministru citeşte „pe dos“, semn că inconştientul Domniei Sale se împotriveşte. Poate trebuie „să-i descurajăm“ pe partenerii NATO ca să se mai întrevadă alianţa cu Rusia sau China, în doctrina Năstase. În ţară e bine ca pe viitor „să reducem democraţia“ (cum a spus doamna pe 24.05.2018). Să nu-mi veniţi cu scuze că nu ţine! Papà Freud pare greu de demontat în explicarea antifrazei. Oare de că să-mi vină să vorbesc pe dos? Cum vi se pare ca Eminescu să fi scris: „O, rămâi, rămâi la mine, / Te urăsc atât de mult!“

Doamna prim-ministru a explicat însă ce o tulbură. Preiau transcrierea brută, căci aşa pare: „Venind din alt mediu, starea de emoţie, am avut aceste greşeli, dar a greşi este omenesc. Nu sunt importante greşelile de exprimare pe care le-am avut şi le recunosc, pe care le regret. Cred că este important când greşeşti faţă de oameni şi acest lucru nu mi l-aş putea ierta şi cred că acest lucru nu mi l-ar ierta oamenii. (...) Eu cred că nu trebuie să mai avem politicieni robot, oameni care nu empatizează, oameni care nu simt simpatie pentru oameni, oameni care nu iubesc oamenii. Eu am venit dintr-un alt mediu şi pe acest fond al emoţiei poate am făcut greşeli pe care le recunosc, mi le-am însuşit şi poate, dincolo de criticile venite din afară, am fost cel mai mare critic al meu şi am regretat aceste greşeli“.

Vedeţi? Eu nu ştiam că doamna Dăncilă provine din alt mediu. Domnia Sa a fost eurodeputat la Bruxelles, aşa că nu am prea înţeles asta cu… „alt mediu“ care pare mai degrabă un handicap. Trec la ideea de bază: greşelile de limbă nu sunt importante, important este să nu greşeşti cu fapta faţă de oameni.

Este dreptului omului politic român (şi nu numai) să pună tablele de valori cum crede, să calce în picioare norma. Ceea ce am învăţat noi că sunt „erori grosolane“ („perlele“), cum le defineşte clar dicţionarul — singura carte că precedă Constituţia —, iată că aflăm, spre buna educare a generaţiei de elevi, că sunt bagatele, un fel de mărgeluţe de doi bani. Politicianul poate cere ca lumea să umble în mâini şi cu capul în jos. Este problema lumii dacă acceptă sau nu. Doamna Dăncilă cerşeşte mila publică cu argumentaţii de mătuşică: greşim pentru că suntem oameni, dar recunoaştem, deci suntem iertaţi, oricum nu e nimic important, aşa e cu noi ăştia care venim de jos, dar inima noastră e mare, iar iubirea de oameni e sfântă. Aceasta e şiretenia. Nu inviţi un om competent să te ajute, nu înveţi nimic de la cei ştiutori, nu te dai la o parte, te sprijini pe grumajii celor ce te-au pus acolo nu ca să iubeşti oamenii, ci ca să le faci lor jocurile murdare. A scăpat vreodată vreun politician de plata acestui preţ? Dacă „păcatul“ nu ar fi existat, istoria nu ar fi fost atât de sângeroasă şi de revanşardă.

O colecţie de „perle“ are fiecare om cultivat în minte. Personal cred că este o foarte instructivă temă pentru liceenii noştri, care ar trebui încurajaţi să le colecţioneze pentru a-şi ascuţi spiritul, în locul execuţiilor anoste de limbă. Aşadar, „înşiră-te mărgărite!“

P.S. Vă mai las aici o perlă, zic eu, pentru acul de cravată al unui domn subţire. Citim: „un eveniment care îşi propune să contribuie la sprijinirea combaterii „negaţional... negaţionanismului şi a Holocaustului“. Aşa a grăit nu de mult doamna prim-ministru. Ce cuvânt era scris pe hârtie? Bineînţeles, unul foarte recent, luat cu sârg de vreo domnişoară consilier din engleză supremă, cu auzul său „copy/paste“: negaţionism. Bravos, naţiune! Şi ce ziceţi de „combaterea Holocaustului“? Vă sună bine? Mă întreb: Ce bezmetic sau bezmetică o fi scris aberaţiile astea şi a vrut să-şi râdă de inimoasa doamnă Dăncilă?!