Pentru boicotarea limbii engleze

Nu demult, un distins profesor francez de la Universitatea Stanford, Michel Serres, a lansat un apel francezilor de a boicota utilizarea abuzivă a limbii engleze în Franţa. Astfel, ori de câte ori apare o reclamă, în limba engleză, la un produs, el îşi îndeamnă compatrioţii să nu cumpere acel produs.

Când cifrele de afaceri vor scădea cu 10%, spune profesorul, specialiştii în publicitate vor opta pentru limba franceză. Acest boicot ar viza apărarea nu doar a patrimoniului lingvistic, ci şi a majorităţii segregate (care nu ştie engleza!) de elitele tot mai agresive şi mai dispreţuitoare şi care au ignorat întotdeauna poporul. „Sunt mai multe cuvinte englezeşti pe zidurile Toulouse-ului decât cuvintele în germană din vremea ocupaţiei”, remarcă profesorul Serres.

Nu ştiu dacă revolta va prinde sau nu în Franţa, dar simt nevoia să lansez acelaşi apel şi în România. Aşa cum mulţi dintre dumneavoastră doresc să salveze Roşia Montană, la fel de bine ar putea să salveze şi limba, cel mai de preţ bun patrimonial al românilor. Ce spuneţi dacă am renunţa să ne mai uităm la un post de televiziune, atâta vreme cât acesta doreşte „to entertain you”?, ce ar fi dacă am refuza să mai cumpărăm produsele lansate pe piaţă cu o avalanşă de reclame în engleză, sau dacă nu am mai folosi această limbă în mesajele noastre de pe Facebook? Vi se pare un sacrificiu?

Acestea fiind zise, voi încheia astăzi infima listă a calcurilor nejustificate din romgleză. Trei numere succesive dedicate unui anume tip de greşeală de limbă mi se par suficiente pentru cine vrea să audă, deşi invazia acestor cuvinte este, evident, considerabilă. S-ar cuveni poate publicarea unui dicţionar de buzunar pentru a defăima prostul obicei de a prelua fără judecată atâtea anglicisme, mai ales dacă ne gândim la cei ce nu vor să cadă în ispită!

„agrea”

Săptămâna trecută, la o întâlnire de lucru, mai spre sfârşitul acesteia, o domnişoară cu aer plictisit m-a întrebat dacă putem „agrea” asupra necesităţilor unui curs. Pe româneşte, mă întreba dacă suntem de acord cu privire la materialele ce urmau să fie folosite.

Scriban considera, în 1939, că franţuzismul „agrea” este un barbarism, adică un calc nenecesar. Sensul era „a-i place cuiva de ceva sau de cineva”:

*agreéz orĭ -ĭéz v. tr. (fr. agréér, d. gré, lat. gratus, plăcut). Barb. Primesc favorabil, îmi place: a agrea o persoană, un proiect.

În perioada comunistă, în 1958, s-a mai adăugat în dicţionar, tot din franceză, folosirea specifică în diplomaţie („ambasadorul a fost agreat”):

AGREÁ, agreez, vb. I. Tranz. A vedea cu ochi buni; a simpatiza. ♦ (În diplomaţie, mai ales la diateza pasivă) A da consimţământul, a accepta. [Pr.: -gre-a] – Fr. agréer.

Iată că azi, din engleză, apare un sens nou: „a fi/cădea de acord”. A trebuit să răspundem de sute de ori la „I agree” din tot felul de contracte de licenţe software, încât am început „să agreăm”, când ar trebui „să fim de acord”. Şi astfel, cădem din nou în barbarism.

„kidnapa, kidnapare”

Dl. Mircea Adelean ne atrage atenţia asupra unui neologism inclus în Marele dicţionar de neologisme, din 2000, dar şi în Dicţionarul ortografic al limbii române, din 2002. DEX-ul s-a arătat însă mai prudent.

KIDNAPÁ vb. tr. a fura un copil; (p. ext.) a fura o persoană (în scopuri politice sau pentru răscumpărare). (< amer. to kidnap, după fr. kidnapper)

În română „a răpi”, chiar dacă nu presupune şi ideea subiacentă de „copil”, mi se pare satisfăcător (sensul 1):

RĂPÍ, răpesc, vb. IV. Tranz. 1. A lua cu sila pe cineva, a duce cu sine în mod silnic pe cineva; a fura. ♦ A lua pe cineva dintre cei vii, a curma viaţa cuiva. ♦ A smulge pe cineva dintr-un loc. 2. A lua (prin abuz) ceva, a se face stăpân pe un bun material care aparţine altuia; a jefui. ♦ A cotropi (un teritoriu, o ţară etc.). ♦ Fig. A lipsi pe cineva de..., a smulge ceea ce i se cuvine, ceea ce îi revine cuiva. 3. Fig. A fermeca, a încânta, a vrăji, a captiva. [Var.: (înv. şi pop.) hrăpí vb. IV] – Din lat. rapire (= rapere).

În astfel de cazuri, ne putem descurca, jurnalistic vorbind, cu materialul existent în limbă. Un comentator internaut scrie ironic: „Când vorbiţi de kidnapare, / Mă cutremură un gând: / Graur şi Pruteanu, oare, / Din mormânt, or fi oftând?”

„locaţie”

Din informatică, unde a pătruns împreună cu „partiţie”, termenul „locaţie” s-a extins nepermis de mult devenind tot una cu „loc, localitate”. O prietenă, de altfel destul de preocupată cu buna folosire a limbii, mă întreba deunăzi în ce „locaţie” mi-ar plăcea să mă stabilesc. Oricât de mult ne-ar irita simţul limbii, DEX-ul din 2009 a acceptat acest sens preluat din engleză (sensul 3).

LOCÁŢIE, locaţii, s. f. 1. Închiriere. ♦ Chirie plătită pentru anumite lucruri luate în folosinţă temporară. ◊ Taxă de locaţie = taxă care se plăteşte drept sancţiune în caz de depăşire a termenului de încărcare sau de descărcare a vagoanelor de cale ferată sau a autovehiculelor. 2. (Jur.; în sintagma) Contract de locaţiune = Contract prin care una dintre părţi se obligă să procure şi să asigure celeilalte părţi folosinţa unui lucru pentru un timp determinat în schimbul unei sume de bani. 3. Un loc anume, precis determinat. [Var.: locaţiúne s. f.] – Din fr. location, lat. locatio, -onis, engl. location.

Personal îmi rezerv dreptul de a evita această folosire, aşa cum vor proceda şi alţii, dar este tot mai limpede că noi românii nici măcar nu mai reacţionăm inteligent.

„miting”

În Dicţionarul de neologisme din 1986, găsim un tratament complet, deşi contextul politic în care a fost redactat îşi spune cuvântul la explicarea primului sens. Să mai adăugăm doar că varianta „meting” pare să fi ieşit din limbă. Oricum, sensul de „întâlnire, şedinţă” este recent şi nenecesar. „Avem miting azi la 14”, îmi spune o colegă. Îmi aduc aminte că prima dată când am auzit această folosire, am crezut că vom ieşi în stradă.

MÍTING s.n. Întrunire, demonstraţie publică pentru discutarea unor importante evenimente politice. ♦ Manifestaţie sportivă de masă (mai ales cu caracter aviatic). [Var. meting s.n. / < engl., fr. meeting].

Totuşi, triumful acestui sens „de lux” este mai anevoios în limba actuală decât s-ar putea crede.

„patetic”

Timp de aproape un secol, sensul principal al adjectivului „patetic” a rămas neschimbat. O probă la îndemână o găsim comparând definiţia dată de Scriban, în 1939, cu cea dată de DEX:

patétic, -ă adj. (vgr. pathetikós, d. páthos, patos). Plin de pasiune, care atinge sufletu, emoţionant: discurs patetic. S. n. Ceĭa ce emoţionează, genu patetic în retorică. Adv. În mod patetic.

PATÉTIC, -Ă, patetici, -ce, adj. 1. Plin de patos, care emoţionează, impresionează, înduioşează; plin de emfază, de afectare. 2. (Despre nervi) Care inervează muşchii oblici ai ochiului. – Din fr. pathétique, germ. pathetisch.

Prin urmare, „patetic” înseamnă „pasionat, emoţionant, înduioşător, emfatic, afectat”. Tinerii au preluat, din filmele americane, un sens nou: „patetic” a început să însemne „ridicol, lamentabil, penibil”. Ar trebui poate să subliniem faptul că anglo-americanii au împrumutat cuvântul din franceză, dându-i un înţeles diferit. Este treaba lor. În ceea ce ne priveşte, noi am luat cuvântul de la francezi care, la rândul lor, l-au împrumutat din greacă (pathetikos, derivat din pathos, suferinţă) prin latină. Prin urmare, „patos”, „patetic”, „pasiune” sunt cuvinte etimologic înrudite. De aceea, nu avem nicio trebuinţă de acest calc, cu atât mai mult cu cât putem exprima, prin resurse lingvistice proprii, toate nuanţele de la „lamentabil” la „ridicol”.

„print, printa”

Dl Ciprian Apetrei a adăugat, cu două săptămâni în urmă, acest comentariu:

„Un exemplu amuzant este al verbului «a imprima», provenit din franceză, alături de substantivele «imprimerie» şi «imprimantă». Jargonul englezesc a înlocuit «a imprima» cu «a printa», «imprimeria» a devenit «centrul xerox», dar substantivul «imprimantă» a rezistat. Rezultatul: expresia franco-engleză «a printa la imprimantă».” Desigur, nu scapă nimănui, cu simţul limbii, pleonasmul.

„şerui”

Este un verb care înseamnă între altele „to join with another or others in the use of (something)”. În loc de a ne „împărtăşi” ideile în grup, zicem că „şeruim” ideile. Aşa vorbesc engleziţii pe care îi cunosc. Culmea ironiei este că în română avem verbul „a şerui”, dar împrumutat din germană, cum se poate vedea în DAR (2002), care dă sensul învechit, şi în DEX (1998):

            şeruí, şeruiésc, vb. IV (înv.) 1. a zugrăvi, a picta; a desena. 2. a înfăţişa în scris.

ŞERUÍ, şeruiesc, vb. IV. Tranz. A curăţa resturile de carne de pe o piele jupuită, înainte de a o pune la argăseală; a descărna. – Din germ. scharren.

Am găsit pe Internet discuţii aprinse şi destule opinii din care am ales-o pe aceasta:

„Eu una optez pentru calcul «a şerui» (da, ştiu; omonim, omograf şi omofon cu «a şerui» care există deja, da’ nu-l mai foloseşte nimeni), pentru că: 1. tot utilizatorul de calculator din zilele noastre îl foloseşte deja sau l-a folosit la un moment dat (şi dacă intră tel quel în versiunile româneşti ale softurilor, o să-l priceapă şi generaţiile de după); şi 2. pentru că elimină problema de traducere (chestia asta cu ţî traduceri pentru ţî contexte ale aceluiaşi cuvânt, în acelaşi domeniu). Un «a şerui» unic pentru un «share» unic, în context IT. Şeruieşte!”

Din păcate, din contextul informatic s-a extins, aşa cum am arătat, ceea ce înseamnă neîndoios o greşeală. Oare putem şerui această concluzie?

„training”

Dicţionarul de neologisme l-a adoptat încă din 1986 şi cu sensul de „antrenament, pregătire; instrucţie”, după cum se poate vedea din citatul de mai jos:

TRÉNING s.n. (Anglicism) 1. Antrenament, pregătire; instrucţie. 2. Îmbrăcăminte (sportivă) de flanelă, constând din bluză şi pantaloni strânşi la glezne, purtată mai ales la antrenament, instrucţie etc. [< engl. training].

Că anglicismul este prezent în română o ştim cu toţii. Că nimeni nu-l va mai scoate din limbă, de asemenea. Şi totuşi, ne putem gândi dacă nu este mai bine, atunci când ne referim la o activitate didactică, să spunem: „sesiuni de formare” sau „formare în redactarea textului ştiinţific” în loc de: „sesiuni de training” sau „training în redactarea textului ştiinţific”? Chestiunea nu e simplă. Aud si văd scris pretutindeni training, sau treining, dar niciodată trening, cum cere Dicţionarul. După anii în care ne-am jucat şi am făcut sport în treninguri, se pare că acum se doreşte ca atât grafia cât şi pronunţia să fie cât mai aproape de origine. Cu alte cuvinte, se doreşte, o subtilă diferenţiere. Urâtul obicei al celor ce ies pe bulevard, îmbrăcaţi în trening, sau la iarbă verde, la un grătar, este repudiat de ifosele celor şcoliţi să ne ofere training-uri despre câte în lună şi în stele.

„ADEVĂRUL” GREŞELILOR

„Deşi, adeseori, doar au clamat demagogic preocuparea faţă de popor, totuşi, nu trebuie să riscăm anti-democraţia, chiar de la tribuna Parlamentului. Adică să susţii ceva ce nu este acceptat de specialişti, doar din motive greu de lămurit.” (Adevărul, 18.09.2013)

Mai întâi, chestiunea ortografică. Trebuie să scriem „antidemocraţie, nu „anti-democraţie”. Apoi, chestiunea semantică. Pentru mine este absolut de neînţeles ce înseamnă „să riscăm antidemocraţia”. Explicaţia pe care o dă autorul, „să susţinem ceva ce nu este acceptat de specialişti”, ne face să zâmbim. Probabil s-ar fi vrut să se spună: „Să riscăm să ajungem la situaţii potrivnice democraţiei”, dar cine mai poate şti?!

POVESTEA VORBEI

„A se duce pe apa Sâmbetei”

O veche credinţă spune că Sâmbăta era un râu ale cărui ape se vărsau în Infern. Întreaga săptămână apele clocoteau, doar sâmbăta, de unde şi numele, acestea se domoleau şi râul putea fi trecut.

În limba noastră, când ceva „se duce pe apa Sâmbetei” înseamnă că acest lucru s-a pierdut sau s-a distrus în mod iremediabil. Zice Creangă, în Ivan Turbincă: „De-acum du-te pe apa sâmbetei! Şi să ieşi din raclă când te-a scoate bunica din groapă.”