Paşti sau Paşte?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Faţă de alte limbi, românii oscilează între Paşti şi Paşte. DEX-ul recomandă forma Paşti, ceea ce nu înseamnă că a doua formă ar fi incorectă. O simplă căutare pe Internet arată că există chiar un bun echilibru în privinţa uzului. Cel puţin în urări şi în înjurături, varianta Paşte e mai utilizată desigur şi din motive eufonice. „Un Paşte fericit!”, aşadar.

Acest cuvânt a pătruns la noi o dată cu creştinismul. La origine era o formă de plural: paschae. Pentru francezi, numele sărbătorii este şi azi la plural: Pâques. Forma românească ne vine, aşadar, din latinescul bisericesc paschae (pluralul lui pascha), care provine din grecescul pasha (Πάσχα), iar acesta din ebraică: pesah (פֶּסַח‎). În limbile iberice se presupune un intermediar: lat. popular *pascua, aşa cum se vede în port.Páscoa, sp. Pascua.

Prin urmare, în română, Paşti este un substantiv masculin, în timp ce forma Paşte este neutru, după DEX, iar pâinea sfinţită numită paşte saupaşti este, după DOOM (2005), un substantiv feminin plural.

Forma Paşte are însă o circulaţie semnificativă. Duiliu Zamfirescu are o poezie Flori de Paşte, I. L. Caragiale scrie O făclie de Paşte, Dimitrie Papazoglu preferă aceeaşi formă în Istoria fondărei oraşului Bucureşti („Răposata cucoana Marghioala Rosetti miluia toată lumea, proteja pe toţi asupriţii, iar casa ei devenise un izvor de binefacere pentru fetele scăpătate; le aduna hrănindu-le din averea ei şi punându-le să lucreze la covoare bogate pentru sfintele biserici şi la haine pentru săraci, de Paşte şi de Crăciun, astfel că saloanele ei semănau ca nişte ateliere de fabrică.”). Şi lingvistul Al. Graur preferă grafia Paşte (în Tempo, 6.IV.1939).

O listă la fel de consistentă  s-ar putea întocmi şi pentru Paşti. Ion Creangă (La biserică mergi din Paşti în Paşti. Aşa cauţi tu de suflet?, în Amintiri din copilărie), I. L. Caragiale („Parcă ar fi tot nou şi iar nou; şi când colo! tot aia şi iar aia; din Paşti până'n Crăciun şi din Crăciun până'n Paşti...”, în Diplomaţie subţire), George Coşbuc (poezia La Paşti) şi mulţi alţii.

Deşi în variaţie liberă în limbă, ar fi de preferat să urmăm DEX-ul, dar şi biserica, care alege forma Paşti, după cum reiese atât din Biblie, cât şi din Dicţionarul religios, publicat în 1994:

Paşti subst. 1. S. m. Cea mai mare sărbătoare religioasă, celebrată de creştini în amintirea învierii lui Iisus Hristos; (reg.) păscuţă; (la mozaici) sărbătoare pe care evreii o celebrează între 15 şi 22 ale lunii Nisan (aprox. aprilie), în amintirea ieşirii lor din Egipt sub conducerea lui Moise; sărbătoarea azimelor (pesach). 2. Subst. Pâine sfinţită care se împarte la biserică în ziua de Paşti. 3. S. f. (reg.) Pască (1). 4. S. f. (în formapască) Miel pe care îl sacrificau evreii, conform unui anumit ritual, la sărbătorirea zilei de Paşti; p. ext. (sens curent) preparat alimentar tradiţional din aluat nedospit, copt în foi subţiri, pe care îl mănâncă evreii la această sărbătoare în locul pâinii; azimă; pască (2). [Var.: Páşte, subst.;páscă, (înv.) páshă s. f.] – Din lat. pascha, -ae; (‹ gr. pasha)

Interesant este că în unele limbi germanice apare evocarea unui zeităţi nordice a fertilităţii, Eostre. Astfel, germanii spun Ostern (substantiv neutru), iar englezii Easter. Forme curioase, pentru sensibilitatea romanică, se mai întâlnesc în estonă (Ülestõusmispühad), letonă (Lieldienas), lituaniană (Velykos), sau maghiară (Húsvét). 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite