În Cluj-Napoca, pe strada Bucureşti nr. 15, la etajul I, funcţionează Centrul de zi „Spirit liber“, administrat de Asociaţia „Oameni buni“. Este un centru care organizează programe şi activităţi pentru persoanele diagnosticate oncologic, iar deviza sa este „Trăieşte clipa“. Oamenii care participă la activităţile Centrului înţeleg valoarea şi frumuseţea fiecărei clipe mai bine ca noi, ceilalţi. Organizează ateliere, seri de jocuri, participă la întâlniri şi se implică în proiecte. Discută despre problemele lor. Râd împreună. Plâng împreună.

În luna mai, beneficiind de o finanţare din partea Administraţiei Fondului Cultural Naţional (AFCN), participantele la activităţile Centrului de zi au început să coase ie, să facă trăistuţe, feţe de pernă, feţe de masă. Fără a avea pretenţia de le transforma în opere de artă, dar însoţindu-le cu povestea lor. Punând în ele dureri, emoţii şi dorinţe, împreună cu toată bucuria de a vedea fiecare răsărit de soare, de a trăi fiecare clipă, una după alta, aşa cum, poate, doar ele ştiu să o facă.

În 7 octombrie, expoziţia a fost oferită publicului la Muzeul Etnografic al Transilvaniei. A fost un vernisaj la care au participat foarte mulţi oameni, care au dorit să le cunoască şi să le încurajeze pe autoare, şi să cunoască poveştile lor. 

O mai puteţi vedea, la muzeu, până joi, 11 octombrie, şi cred că ar fi bine să o faceţi. 

Titlul expoziţiei este „Poveşti cusute vechi şi noi“, pentru că fiecare obiect are alături un text al autoarei sale. Ce ne transmit poveştile lor? Iată câteva pasaje din ele, extrase cu regretul că nu le-am putut prezenta aici pe toate:

Alina: „I-am cusut pe copii pe altiţă, să-i am aproape mereu. Deşi uneori gândurile mele erau negre... nu m-am lăsat... am pus bleumarin, e mai dătător de speranţa ... şi un pic de verde brotăcel, foarte vesel,  aşa ca şi mine. … E noapte şi eu cos... povestea mea ... şi sunt fericită şi zâmbesc. Ştiu că mâine va răsări din nou soarele!

Alina: „Asta e povestea iei mele. … Am găsit un cerc de doamne drăguţe, care şi-au oferit ajutorul necondiţionat, un cerc de noi prieteni care te înţeleg perfect, care ştiu ce simţi, înainte sa te plângi, care ştiu ce să-ţi spună când soarele mai apune, care văd luminiţa de la capătul tunelului atunci când tu îţi pierzi speranţa. Aaaa şi era sa uit! Atâta veselie la întâlniri, zâmbete şi distracţie. Totul se reflectă în ia mea:  flori colorate, frunzuliţe vii, mărgeluţe şi multă pasiune, exact ca şi spiritul meu... liber!

Ana: „Eu am cusut pentru Muma (Bunica mea), pentru a duce mai departe mândria ei. Am ales un model de ie din zona din care m-am născut (valea Secaşelor) în culoare neagră de doliu, presărată cu flori şi sclipiri ale soarelui conturate de linia infinitului pentru veşnicie. Povestea din ie ne aduce aminte ca noi suntem veşnici cu sufletul şi că Viaţa abundă în eternitate.

Andrea: Ia, deşi am cusut-o cu drag, nu am terminat-o. Ador sa ţin materialul în mână, să-i simt textura, sa număr liniile, să schimb aţa, să mă joc cu culorile... să simt liniştea interioară... Mă gândesc la fetele puternice şi cu suflet frumos pe care le-am întâlnit la Centrul Spirit Liber. Iarăşi optimismul meu îşi face cunoscută prezenţa: cine se aseamănă, se adună. Deci şi eu sunt un om tare, puternic, frumos, cu suflet şi inimă mare! Am un regret, că nu am terminat ia, dar în acelaşi timp mă bucur ca am şansa să continui povestea...

Mariana: „Uitaţi-vă la crinii de pe câmp. Citiţi în grădină, cu soarele luminându-vă faţa. Învăţaţi să fiţi fericiţi. Gândiţi-vă la viaţă ca la o boală terminală, pentru că, dacă faceţi asta, o veţi trăi cu bucurie şi cu pasiune, aşa cum ar trebui trăită.“

Mihaela: „Am învăţat că nimic nu e întâmplător în viaţă, că avem de învăţat la orice vârstă, important e doar să ne dorim acest lucru. Iar eu am învăţat foarte multe despre cum se coase o ie de la minunatele doamne de la Centrul de zi Spirit liber, care sunt dovada că Dumnezeu lucrează prin oamenii buni!

Nely: „În momentele în care coseam la ie, uitam de toate problemele cotidiene şi începeam să îmi analizez viaţa. … Am învăţat că trebuie să trăim frumos, în armonie cu Dumnezeu şi cu cei din jurul nostru. M-am regăsit...“

Roxana: „Mi-am cusut pe ie ceea ce-mi lipseşte cel mai mult acum: Timpul.“

Nu ştiu ce s-ar mai putea adăuga după aceste rânduri tulburătoare. Poate doar invitaţia pe care Alina Nistor, coordonatoarea proiectului, o adresează tuturor celor diagnosticaţi oncologic, sau care au rude sau prieteni în această situaţie, să nu îşi piardă speranţa, să nu se lase pradă deznădejdii şi să participe la activităţile Centrului de zi „Spirit liber“, str. Bucureşti nr. 15, Cluj-Napoca.

Mulţumim, oameni buni!

UPDATE: Pentru cei care nu au reuşit să ajungă să vadă expoziţia la muzeu, organizatoarele au pregătit un tur virtual, care poate fi văzut la adresa https://my.matterport.com/show/?m=jJJRHM7rxmt&fbclid=IwAR1xreHMbCFWuzoDm08wnrQFpYfHmCnXZgN3zjiF3Q3wxGPSLaSp60eRpoc