Mircea Vasilescu: Cetăţile săşeşti, restaurate pas cu pas - interviu cu Carmen Schuster

Am aflat mai degrabă întîmplător despre proiectele sale, dar mi s-au părut din prima clipă potrivite pentru a vorbi despre ele în această pagină. Cînd se enumeră potenţialele atracţii turistice ale României, de 20 de ani încoace, pe listă apar şi bisericile fortificate din Transilvania. Doamna Carmen Schuster chiar se ocupă de restaurarea şi punerea lor în valoare.

Dar vede dincolo de „simpla“ renovare a unor ziduri cu valoare istorică: importantă e dezvoltarea sustenabilă („e un cuvînt antipatic“, recunoaşte, „dar în acest caz e potrivit“). A plecat din România în anii ’80, a lucrat în domeniul bancar în Germania, s-a întors în 1998 şi acum este vicepreşedintă la BCR. Zîmbeşte permanent şi vorbeşte despre proiectele sale cu o pasiune care contrazice toate stereotipiile şi prejudecăţile despre aşa-zisa „răceală“ a finanţiştilor.

De ce v-aţi întors în România?

Între 1989 şi 1995, am lucrat în calitate de consultant la restructurarea sistemului bancar din Germania de Est. A mers extrem de bine. Dacă în 1989 sistemul bancar est-german s-a prăbuşit parţial, pentru că nu făcea faţă noii situaţii economice, încetul cu încetul, atît clienţii, cît şi băncile şi-au revenit: a fost un destin comun, clientul şi banca depindeau unul de altul şi s-au susţinut reciproc. Ideea băncii care se află „undeva sus“ şi îţi oferă, cu o anume aroganţă, nişte lucruri la costuri foarte mari nu a existat. În 1998, a existat un acord între România şi guvernul german, privind restructurarea Casei de Economii. Mi-a plăcut ideea băncii care este aproape de clientul obişnuit, care nu are prea mulţi bani şi îşi construieşte, pas cu pas, un anumit viitor financiar. De aceea m-am întors, crezînd că sînt suficiente elemente pentru a construi şi în România un model asemănător.

Vă pare bine că v-aţi întors în România?

Eu am vrut să mă întorc. Lucram în sistemul bancar din Germania, în decembrie 1989, cînd pe ecranul de la bursă apăreau informaţii despre situaţia din România; toţi colegii mei germani urmăreau ştirile şi preşedintele băncii m-a întrebat: „Nu-i aşa că dumneavoastră o să vă întoarceţi?“ Aşa s-a şi întîmplat. Dar nu imediat. N-a fost un plan. A fost un amestec de motive profesionale şi emoţii. Pentru mine fusese destul de greu să plec din România – cu toate că atunci, în anii ’80, funcţiona mirajul Occidentului. Iar Occidentul îţi oferă multe lucruri, în primul rînd libertatea de a decide asupra propriului destin. Într-o lume normală, viaţa este previzibilă şi lucrurile devin posibile: asta mi-a plăcut. Dar a existat o nostalgie pentru lucrurile de aici, pentru prietenii de aici. Asta m-a făcut să mă întorc.

Interviu realizat de Mircea Vasilescu, redactor-şef Dilema veche.

Citiţi articolul integral pe dilemaveche.ro.